SANATATE Hipertensiunea arteriala sau ucigasul tacut
Ce ar trebui să ştim despre hipertensiunea arterială şi efectele sale asupra sănătăţii organismului? Iniţial aş dori să precizez că în lumea medicală hipertensiunea este alintată "the silent killer" = ucigaşul tăcut, deci cu atât mai mult ar trebui să ne interesăm de ce este atât de periculoasă şi cum am putea să o evităm şi să o tratăm.
În primul rând, cum se defineşte aceasta? Hipertensiunea arterială (HTA) este caracterizată de valori mai mari de 140/90 mm Hg (adică 14 cu 9 în limbajul uzual). Incidenţa acesteia creşte cu vârsta, astfel că se găseşte la 2/3 din persoanele peste 65 de ani. Este important de precizat că poate apărea foarte des şi în timpul sarcinii. Din momentul în care descoperiţi valori ridicate ale tensiunii, este absolut necesar să vă prezentaţi la medicul de familie sau cardiolog pentru a iniţia un tratament.
Cum masurăm corect tensiunea? Pentru a fi diagnosticată cât mai exact, tensiunea arterială (TA) trebuie măsurată de două ori la fiecare evaluare ( iniţial în poziţie orizontală, apoi în picioare, la ambele braţe), efectuându-se 3 evaluări în zile diferite. Se foloseşte media valorilor înregistrate. În mod ideal, TA se măsoară în momente diferite ale zilei, după un repaus mai mare de 5 minute. Se pot utiliza tensiometre digitale sau mecanice. Cele digitale sunt mai uşor de utilizat, dar se pare că cele mecanice au acurateţe mai mare. Manşeta se aplică la nivelul braţului, la 2-3 cm deasupra cotului. Pentru tensiometrele mecanice, iniţial se caută pulsul imediat sub manşetă şi se poziţionează stestoscopul în locul respectiv; se umflă manşeta până când presiunea creşte peste valoarea tensiunii sistolice estimate, după care se eliberează progresiv aerul în timp ce se ascultă cu stetoscopul. Prima bătaie care se ascultă e tensiunea sistolică, iar ultima e cea diastolică.
Dacă TA este la limita valorilor de hipertensiune sau variază mult, se recomandă efectuarea mai multor măsurători. Atenţie la "hipertensiunea de halat alb", adică, creşteri ale TA la cabinetul medical şi valori normale la domiciliu şi la "hipertensiunea mascată" ce presupune valori crescute ale TA la domiciliu şi valori normale la cabinetul medical. De cele mai multe ori, mai exact în peste 90% din cazuri, hipertensiunea arterială este primară, adică nu apare în contextul unei alte boli. Se pare că factori predispozanţi pentru apariţia acesteia ar fi vârsta înaintată, existenţa bolii la rude de gradul I, diabetul zaharat, consumul crescut de sare, obezitatea, fumatul şi stresul. Aceasta poate apărea şi secundar unor boli renale, endocrine, consumului de corticosterozi, cocaină, excesiv de alcool şi tratamentului cu anticoncepţionale.
Ce o deranjează pe o persoană cu hipertensiune arterială? Dupa cum am menţionat iniţial, i se spune "ucigaşul tăcut", "tăcut" pentru că de cele mai multe ori este asimptomatică. Pacientul acuză simptome, de abia când apar complicaţiile, cum ar fi: ameţeli, roşeaţă facială, cefalee posterioară (dureri de cap), oboseală, epistaxis (hemoragie din orificiile nazale), nervozitate, scotoame (vedere cu puncte galbene) şi acufene (ţiuituri in ureche). Şi totuşi, de ce hipertensiunea este denumită "ucigaş"? Organele ţintă ale acesteia sunt creierul, inima, rinichii şi ochii. Într-un puseu hipertensiv cu valori ale TA mai mari de 180 mm Hg există risc crescut de accident vascular cerebral (care poate duce secundar la pareză sau paralizie), infarct miocardic acut, insuficienţă renală acută, edem pulmonar acut si orbire. Acestea sunt urgenţe medicale grave, ameninţătoare de viaţă, care pot fi prevenite prin controlul periodic al TA şi urmarea tratamentului instituit de medicul de familie sau medicul specialist.
Dacă depistaţi la domiciliu valori ale TA peste 180 mm Hg, contactaţi de urgenţă medicul dumneavoastră sau dacă nu puteţi să ajungeţi în timp util, administraţi un comprimat de Captopril sau unul de Nifedipină sublingual. HTA este periculoasă şi pe termen lung pentru aceste organe şi poate duce la afectarea ireversibilă a acestora, chiar dacă este sub valori de 180 mm Hg, de aceea este necesar să urmaţi instrucţiunile medicului dumneavoastră. Pe lângă tratamentul medicamentos particularizat pentru fiecare pacient, foarte importantă atât pentru prevenţie, cât şi pentru tratament este modificarea stilului de viaţă. Ce inseamnă asta mai exact? Se recomandă activitate fizică aerobă timp de cel puţin 30 minute în cât mai multe zile din săptămână, scăderea ponderală, renunţarea la fumat, adoptarea unei diete bogate în fructe, legume şi produse lactate cu conţinut scăzut de grăsime, aport de sare mai mic de 6 g pe zi, şi consum moderat de alcool. La hipertensiune incipientă, aceste măsuri pot fi suficiente pentru controlarea valorilor TA. Dacă după 6 luni, TA rămâne ridicată, se recomandă iniţierea tratamentului medicamentos.
Toate acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să concluzionăm că HTA este o afecţiune frecventă în populaţie, care este de obicei asimptomatică o perioadă de timp până afectează organele ţintă, printre care se numără şi două vitale, creierul şi cordul. Adoptarea unui stil de viaţă sănătos este utilă atât in prevenţia, cât şi în tratamentul acesteia. (Manuela CULICĂ, foto: gandul.info)
12:39 pm Marti, 13 Noiembrie, 2012
Adauga un comentariu
Ultimele articole

România de astăzi reprezintă imaginea unei bărci în derivă, al cărui echipaj s-a încuiat în propria cabină, abandonând cârma, în timp ce pasagerii sunt în imposibilitatea de o părăsi. Cei puși să țină cârma erau preocupați mai mult de jocurile lor de barbut și nu au vrut să audă avertismentele care spuneau că se apropie un val uriaș, ce ne va lovi din plin, făcând multe victime, pentru că, din cauza atitudinii iresponsabile a echipajului, puțini ... continuare »

La fiecare moment aniversar, precum acesta, inevitabil este adusă în discuție și problema aprecierii personalităților în timpul vieții lor. Cu riscul de a fi înțeles greșit, Leon Dănăilă nu este o personalitate ignorată în România. Dimpotrivă, în ultimii ani pare că a devenit pentru mulți, chiar un vector de imagine supralicitat. Dacă vrei să te prezinți ca mare iubitori de patrie rostogolești pe internet imaginea cu celebrul chirurg în metrou. ... continuare »

Dărăbănenii rămân, totuși, reticenți la vaccinul împotriva virusului ucigaș, majoritatea persoanelor vaccinate la Darabani fiind domiciliate în municipiul Botoșani. În prima zi a săptămânii, Centrul de vaccinare din Darabani a fost vizitat de prefectul județului, Dan Nechifor, care a fost însoțit de dr. Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani, dar și de consilierul județean Liviu Hrimiuc, fostul primar al orașului. Dr. Adrian Mețler, coordonatorul ... continuare »

În ziua în care i s-a administrat vaccinul Pfizer/BioNTech, veteteranul celui de-Al Doilea Război Mondial a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani și 10 luni. El a fost aproape 4 ani de zile prizonier de război. Gheorghe Belehuzi le-a spus cadrelor medicale de la Darabani că s-a vaccinat în fiecare an împotriva gripei sezoniere. Dr. Adrian Mețler l-a caracterizat printr-un singur cuvânt pe veteranul din Miorcani: ”Impresionant!”. Seniorul vaccinat este bunicul ... continuare »

Prima persoană vaccinată luni dimineață la 8:20 a fost o pensionară de 74 de ani (foto sus) din Miorcani, comuna Rădăuți-Prut. Până la 12:00 au fost vaccinați 20 de oameni, iar la finalul primei zile de vaccinare (orele 20:00), 54 de persoane au primit vaccinul împotriva bolii care pune la grea încercare omenirea. În cele 15 minute de supraveghere postvaccinală, nu s-a înregistrat nicio reacție alergică. Au fost vaccinate la Darabani și persoane din Bucecea, ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




