Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

TRAGEDIE Spitalul Orăşenesc Darabani este practic MORT

 

Ultima săptămână a fost cea mai neagră din istoria sistemului sanitar dărăbănean. „Este o nebunie totală”, a precizat în cursul săptămânii Lucian Irimia, managerul spitalului.
Luni la prânz, Spitalul Orăşenesc Darabani primeşte o adresă de la Direcţia de Sănătate Botoşani prin care se solicită numărul de bolnavi care urmează să fie transferaţi la alte unităţi spitaliceşti din judeţ, moment în care se declanşează isteria la unitatea spitalicească din localitate.
Marţi Peste mai puţin de 24 de ore, DSP solicită numărul de paturi de care dispune  în prezent unitatea sanitară dărăbăneană, în eventualitatea prelungirii contractului cu CAS Botoşani, actualul act adiţional fiind valabil doar până la 31 martie.
Miercuri A fost programată o şedinţă a Guvernului, în care Executivul ar fi trebuit să analizeze proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se renunţă la transformarea Spitalului Orăşenesc Darabani în cămin de bătrâni, iar unitatea spitalicească locală să devină secţie exterioară a Spitalului Municipal Dorohoi.
Joi  Coaliţia de guvernare programează o nouă întâlnire la ora 14:00, pentru a relua discuţia pe această temă. Între timp, la Darabani ultimii doi pacienţi ai spitalului sunt transferaţi la Dorohoi, iar managerul Irimia depune la DSP cererile salariaţilor de redistribuire către alte unităţi sanitare din judeţ. Mai mult, Guvernul adoptă în şedinţa de la ora 17:00 lista cu unităţile sanitare care nu mai sunt finanţate începând cu data de 1 aprilie de către Casa de Asigurări de Sănătate, printre acestea regăsindu-se şi spitalul din localitate.
Vineri La ora 9:00, senatorul Liviu Câmpanu are o întâlnire cu personalul medico-sanitar al Spitalului Orăşenesc Darabani, cărora le comunică vestea tragică a închiderii unităţii spitaliceşti din localitate, dar le promite angajaţilor că va finaliza până la sfârşitul lunii aprilie demersurile pentru comasarea spitalului din Darabani cu cel din Dorohoi.  




În ziua de 1 aprilie, trăim cu impresia că ni s-a făcut o glumă proastă, dar este un crud adevăr. Practic Spitalul Orăşenesc Darabani a murit. Şi sufletul nostru odată cu el. Restul sunt vorbe şi politică. În urmă rămân doar oamenii care suferă.



2:37 pm Vineri, 01 Aprilie, 2011

29 Comentarii la “TRAGEDIE Spitalul Orăşenesc Darabani este practic MORT”

  1. mario spune:

    Odihneasca-se in pace!!

  2. x spune:

    :( Trist ca s'a incercat poate tarziu sa se mai faca ceva in privinta asta.....! Cred k s'au facut eforturi prea putine decat ar fi trebuit...:|

  3. magdalena spune:

    mai suntem un oras??? ....e doar un sat

  4. Alexandru spune:

    Acum orașul trăiește cele mai grele momente din istoria sa. Nu știu câți pot conștientiza dimensiunea reală a acestui eveniment și repercursiunile care le va avea asupra satelor din jur. Ii rog pe cei care au dus la acest eveniment să ne spună în cât timp poate ajunge ambulanța de la Dorohoi la Viișoara sau Cuzlău la o gravidă, poate oare să facă 20 de minute? Aici vor fin cele mai grave consecințe. Când citesc numele Liviu Câmpanu, Ghiorghi Burlacu, Lucian Irimia mii imaginez atunci când în campania electrală umblau pur și simplu cu acoliții lor, din poartă în poartă cerșind votul împărțind printre altele candele. Îi rog acum în caz că le-a mai rămas vreo una să o aprindă pentru defunctul spital. Au dat spectacole cu artiști bucureșteni pentru a culturaliza masele ca mai târziu să le refuze dreptul constituțional la asistență medicală de urgență, și nu numai. Eu îii aștept și data viitoare, pe la porți cerșind votul, nutrind speranța că au caracterul de a nu mai veni. Din păcate am sesizat în această agitație că nimeni nu la întrebat pe fostul director al Spitalului ce opinie are și dacă el ar fi găsit soluții. Timp de peste două decenii domnul Leuștean cu spiritul său de ardelean, a condus această unitate făcând investiții, păstrând personalul și fără a acumula datorii. Însă singura greșeală a sa a fost că nu și ales oamenii care să-i ducă munca mai departe, cei care au condus spitalul spre desființare fiind aduși de el la această unitate. Dar se pare că această corabie era prea dependentă de căpitanul ei, astfel că la un an de la plecarea sa de la directorat , ea s-a scufundat. Domnilor edili și parlamentari ați reușit performanța de a îngropa și mai mult în izolare această zonă, ați fost neputincioși în a vă apăra ograda, și va-ți contaminat prea ușor cu perversitatea, lipsa de respect și duplicitatea dâmbovițeană. Domnule Câmpanu, Strugaru și Burlacu cu această lopată de pământ aruncată peste Darabaniu aflat în groapă va-ți încheiat orice misiune cu care dărăbănenii v-au însărcinat prin votul lor. Pentru cea mai mare parte a lor dumneavoastră nu mai existați iar generația tânără dacă vrea să schimbe ceva ar trebui să nu vă mai voteze. Felicitări pentru reușită.

  5. ema spune:

    cea mai mare drama pentru un oras ca noi....chiar s-a luptat cu adevarat pt pastrarea spitalului???nu cred.....

  6. Leo spune:

    stati linisiti ca nu se desfiinteaza, cu siguranta va deveni sectie externa a Dorohoiului

  7. marius spune:

    si avem in oras cu un deputat si un senator :)))...sa vedem cn o sa'i mai voteze

  8. Anonim spune:

    Este posibil ca un oras cu 2 parlamentari aflati in arcul guvernamental sa ramana fara spital?

  9. gaby spune:

    mai trebuie sa inchida scolile shi e "perfect"

  10. in alte tari se lupta astea sa infiinteze cate ceva si la n spune:

  11. cetatean spune:

    Comentariu lui Alexandru a spus tot.Trist dar adevarat.Daca mai au putina onoare ar trebui sa-si dea demisia si parlamentarii si primarul.

  12. eu spune:

    odata cu vestea inchiderii spitalului primarul urbei, ghita burlacu a incercat sa treaca de vigilenta consilierilor si sa mareasca lefuruile cu 1, 3 miliarde lei vechi pentru cei ce va incaseaza impozilele si taxele. Insa din fericire cu toate ca a sustinut cu tarie atat el cat si " cabinetul 2 " ca altfel se pierde aceasta suma nu a reusit acfest lucru.

  13. noi spune:

    Crede-ti voi dragi darabaneni ca alde campanu, strugaru sau burlacu au vre-o influenta undeva la centru? Nu cred.Ungurii v-au facut!Uitati-va la senator! Cand e intr-o barca cand in alta, ca mai apoi sa linga unde a scuipat!Singurul pdl ist este strugaru care nu prea stie el cum sa faca politica!el si-a dorit doar influenta in judet pentru el si pentru familia lui!el nu a candidat ca sa va ajute pe voi ci sa se ajute pe el si atat! Si inca ceva daca e \" de al nostru\" nu inseamna ca trebuie si votat!Acum se vede reversul monedei de la alegeri kilul de peste, galeata si tuica.

  14. Bogdan spune:

    Da...Foarte frumos...Felicitari pentru cei care au transpirat in lupta pentru acest spital...Pana acuma, oriunde mergeam ma laudam ca sunt din Jud. BT, Oras Darabani; insa la cum arata orasul in momentul acesta, plin de gropi si mizerie, fara spital si conduceri serioase mi-e rusine sa mai vin chiar si in orasul natal, de frica sa nu mi se faca rau si sa astept o ambulanta de la dorohoi sa vina pentru a salva o viata...Liviu Campanu, Iacob Strugaru, Ghiorghi Burlacu...mai bine va dati demisia si va duceti in lumea voastra deoarece nu stiu cati dintre darabaneni v-ar mai putea privi si v-ar mai putea face o strangere de mana cu laude si felicitari...Asa cum a zis cineva mai sus, zic si eu atat spitalului cat si celor 2 parlamentari darabaneni "Pace Voua ! "

  15. stel spune:

    Fratilor,am tot respectul pentru calitatea umana a unor angajati ai spitalului.Imi pare rau pentru pierderea economica pe care o implica inchiderea acestui spital,dar exista si chestiuni pe care nu le cunoasteti.....anumite costuri pe care le implicau spitalul si care nu se justificau in calitatea actului medical.Cheltuieli salariale,cheltuieli medicale,internari fictive,ore suplimentare nejustificate...toate astea la un loc reprezentind o gaura la buget.Sa fim seriosi,citi darabaneni apelau la servicul medical din acest spital?

  16. Anonim spune:

    Nu bagati pe Burlacu in "rahat" de pomana, nu el dicteaza in primarie, interesul e al cuiva.Domnul Senator stiind despre programul Gurvernului, si-a tras o linie de garda personala la parter loc care nu poate functiona.Vine cu promisiuni false ca rezolva el la Gurven pana pe 25 intrucat conform ordinului MS spitatalele care pana la 15 aprilie, nu vor fi preluate de primarii vor intra in gestiunea MS loc de unde domnul Campeanu, cu niscva vorbe goale si ceva "euroi" pusi pe sus pe la ministri secretari de stat, va lua o parte din spitalul Darabani la fel cum au luat ceilalti acoliti diferite unitati din Darabani: Stelica Strugaru-Restaurantul si acuma ne avand concurenta te costa o nunta ca acolo ramane si mireasa ca plata ca ce iese la nunta ramane acolo,precum Dumnezeu sa il ierte Costel Strugaru a luat SMA-UL si la 2 ani a vandut 2 utilaje si a scos banii investiti la fel cum sau consecisionat balastierele si acum primaria pentru a balasta un drum trebuie sa dea bugetul pe 2 ani si multe altele care sau facut in acest targ nenorocit, toate castigate cu nestinta oamenilor, cand iau ales in frunte.Eram cel mai mandru oras din tara cu o populatie de 11.000 de loc sa avem reprezentati si in camera deputatilor si in senat, si acuma ramanem si fara spital.Domnul Campeanu ia pus cateva pile Domnului Tarzioru de la Saveni de a opta pentru locul Darabani-ului la judetean, el luand o cladire de la spital realizeaza linia de garda permanenta + internarea de o zi si rezolva si problema spitalui la Darabani.Asternandusi plapuma pentru CJ la Saveni facand spital, si va avea voturi de asemnea si la Darabani ca are propiul spital.Rusine sa va fie "LINGAI" nenorociti ati dus lumea cu zaharelu si va-ti batut joc de ei.Sanatate sa va dea la cei la care ati luato.

  17. Unu'' spune:

    Prost trebuia sa fii sa crezi ca senatoru' Campanu o sa se lupte pentru spital,mai ales cand el statea cu spitalul lui privat abia asteptand sa se inchida astalalt.Am vazut ca deja a si pregatit terenul acolo,l-a renovat tot frumos,a stricat si structura blocului:)).Voi chiar credeti ca nu putea Campanu sa salveze spitalul mai ales ca e si sef pe probleme de sanatate,ceva de gen,pe TARA.Pana la urma si eu as fi facut tot asa in locul lui.Am spital privat e logic sa sap celalt spital ca sa vina la mine oamenii.

  18. DooB spune:

    O sa vedeti ca ii se va da drumul iar :). Va rezolva problema domnul Campeanu. Aveti rabdare nu e presedinte sa dea el ordine..asta a fost ordin de la Ministrul Sanatatii ..

  19. contribuabil spune:

    Foarte bine ca a fost inchis acest spital la ce act medical faceau cei angajati asa le trebuie . De aceasta situatie este vinovat exclusiv managerul spitalului care a fost numit de Burlacu si care nu stia ca un spital pentru a functiona trebuie sa aiba un grad de clasificare ,cel putin un proiect de modernizare si un management performent .De unde daca Burlacu si Irimia habar nu au cum se acceseaza un program de finantare european . Doina Caba a fost singura care a recunoscut ca aceste lucruri trebuiau facute,asa ca nu Campanu si Strugaru au vreo legatura cu spitalul,voi singuri v-ati facut-o.Bravo lui Tarzioru de la Saveni este primar adevarat care stie sa conduca un oras nu ca Burlacu care habar nu are cum sa conduca acest oras si sa faca ceva pentru noi.De laudat sunt si primarii din comunele vecine ca Romanescu, Atomei, Nichiteanu care au cate 5-6 proecte derulate ,asa ne trebuie asta am votat asta avem.

  20. Unu'' spune:

    Trebuia sa fii cel putin limitat sa crezi ca domnul senator va incerca sa salveze spitalul.Tot ce s-a auzit a fost de fatada,ca mare parte din Darabaneni sa creada ca respectabilul,se ''lupta'' pentru spital.Hai sa o luam babeste:Voi aveti un magazin privat facut ca la carte,langa voi e un magazin de stat,dar profitabil,afland vestea ca magazinul de langa voi se inchide,voi ati incerca sa il salvati?!Sa fim seriosi,pana la urma il si inteleg pe senator,e normal sa fie afacerile si banii lui pe primul loc.Iar pentro ''DooB''-invata sa scrii prietene si dupa aia vorbeste,te rog mult:).

  21. human spune:

    Nu stiu unde s-a gresit dar cu siguranta exista o mare problema.Nu stiu ce inseamna comunism pentru ca eram prea mica atunci dar realizez ca era mai bine ca acum ma cutremur cind aud ca il prefera oamenii pe Ceausescu asta au realizat ,,PDL-istii,, ati au votat pentru o galeata si avem parte de toate nenorocirile posibile.Interesele sunt prea mari ma gandesc acum ca poate miscarea cu alegerea managerului la spital explica multe s-a atras atentia de la ceea ce era mai imporatnt ,,salvarea spitalului,, cum putea sa conduca un om ferm cind e practic marioneta primarului .Pacat de doctori ca Arosoaie ,Teiosanu,Leustean.Am convingerea ca in afara de Caba care este o economista cunoscuta restul din conducere sunt varza in frunte cu managerul .

  22. anonim????? spune:

    Ha ,Ha... Burlacu? Nu merita respectu nici ca primar nici ca om... Darabanean cu caracter? In nici un caz.. ce se va intmpla cu Darabaniul? Dintr-un deputat si un senator ce a ajuns Darabaniul..nu orice oras din tara are in acelasi timp si deputat si senator.. DeGEABA AVETI CARTE DACA NU STITI SA CONDUCETI UN ORAS... Rusine.. sunt curioasa daca in acest an se vor repara drumurile care sunt jale.. Daca nu in curand "domnul" primar va fi dat jos din functie... Majoritatea localnicilor vorbesc ca sa il dea jos pe primar... rusine...rusine sa va fie.. Mor oamenii in drum pana l Dorohoi... o sa ii aveti pe cunostiinta! Domnul primar fii om si nu fii preocupat de oras nu de cum sa furi!

  23. md spune:

    Cand am primit vestea ca s-a inchis spitalul ,am sperat ca este o gluma proasta...Cel mai rau este pt persoanele cu posibilitati financiare reduse,pt bunicii nostri si pt copii,iar daca nu ne respectam si ajutam copii si batranii nu mai avem trecut si nici viitor,iar prezentul este astazi doar pt ,,dulai" nu pt ,,catei".Imi pare rau ca am avut dreptate ...in urma cu 1 an cand toti s-au bucurat ca in sfarsit au scapat de domnul director Leustean si au un manager tanar care si-a facut ucenicia prin baruri alaturi de alte personalitati marcante ale orasului nostru ,am prevazut ca se va ajunge in aceasta situatie.Incep sa-l cred pe Badea ....ROMANIA v-a diparea in ritmul acesta.Cat despre ,,politicienii "nostri nici nu are rost sa dau nume pt ca incepand cu presedintele si terminand cu Strugaru sunt TOTI fara exceptie ,prosti si hoti,combinatie fatala ,cu repercursiuni care se stiu deja.Oamenii inteligenti stau in banca lor ,nu fac politica,pt ca nu au nici o sansa .....asa ca generatie in blugi sper ca macar pe voi la viitoarele alegeri sa nu va prosteasca cu o umbrela indiferent de culoare....

  24. unul care nu stie nimic spune:

    Pai oameni buni,la ce sa te astepti cand in parlamentul Romaniei ajung "specimene"ca domn stelica strugaru ce are un vocabular "foarte bogat"-din 10 cuvinte 5 sunt ...sa te bag in....sau...du-te in....mea...Insa sunt si avantaje:daca esti finul lui ajungi sef la ape Darabani...nu-i asa d-l Hrimiuc??Cu oameni ca acest "specimen",jiji-razboinicul luminii,EBA sau sexy buzoianca prevad ca in 5-10 ani vom ajunge o forta mondiala,americanii vor intra doar cu viza iar japonezii si nemtii vor trimite cele mai luminate minti pt a invata de la noi.Am ajuns la vorba lui Base:sa traiti bine.....dar in strainatate.

  25. md spune:

    10.pacientul darabanean spune: 24 Octombrie, 2010 la 9:26 pm md, ai uitat sa spui ce nu avem datorita dr. Leustean...in primul rand nu avem doctori in spital, care se stie ca au fost "tocati" marunt de eternul director, care a ajuns sa considere spitalul ograda sa proprie. Era nevoie de o schimbare."Ca o ironie a vietii ,acum cateva luni multi se bucurau si aruncau cu ,,noroi"in exact acelasi director Leustean,pe care astazi in vremuri negre tot darabaneni de ai nostri il lauda(cred ca suntem doar cei care am trecut pragul spitalului cu ochii in lacrimi insotiti de o persoana draga si am sperat la o minune ,poate doar noi l-am vazut altfel pe acest OM,eu doar datorita dumnealui am inca tata).Dar acum suntem multumiti cu totii,avem doctori in spital si spre fericirea tuturor nu mai sunt ,,tocati "'marunt de eternul director .SI nu doresc sa o uit pe ,,elisav"careia i s-a indeplinit dorinta un manager darabanean a restabilit impreuna cu alte somitati politice prestigiul Spitalului orasenesc,dupa ani si ani de dispret din partea fostei conduceri .Si mai sper ,,pacientule darabanean"sa nu te superi, oricum vorbele urate sau frumoase se uita ,doar faptele raman.Cu respect ,md.

  26. ovidiu spune:

    relax..nu va agitati!!apa trece pietrele raman..pardon..ruinele..ca altceva nu va mai ramane din acel spital

  27. anonim spune:

    rusine burlacu nu mai ai ce vinde si vinzi spitalu uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

  28. BatMan spune:

    Ruine nu cred ..... Va intra sub aripa domnului Senator . RUine sub nici o forma ..

  29. bl spune:

    Sa va fie rusine dobitocilor ati inchis spitalul ,au ramas oamenii pe drumuri din cauza vostra,bolnavii fara sperante.

  30. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare