Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
IN FOCUL COPILARIEI…„Micii pompieri”…GALERIE FOTO
Numeroşi pompieri dintre cei mari, dar mai ales cei mici s-au adunat miercuri la Grădiniţa nr. 2 din Darabani. Nu sunase nimeni la „112”, nici o legătură cu închiderea Spitalului Orăşenesc. Toată lumea venise acolo deoarece se disputa concursul pentru preşcolari „Micii pompieri”. La nivelul zonei oraşului Darabani, întrecerea micuţilor a fost organizată de Zîna Andronic, director al Grădiniţei nr. 2 din localitate, în colaborare cu Ioana Lucaci, de la Grădiniţa nr. 6. Au participat opt echipaje: patru din Darabani(Grădiniţele nr. 2, 4, 5 şi 6) plus localităţile limitrofe(Conceşti, Păltiniş, Bajura, Alba-Hudeşti), coordonate de educatoarele Viorica Culică, Ioana Lucaci, Dochiţa Irimia, Camelia Cazacu, Anca Pribeagu, Maria Tomacu, Crina Mihăilă şi Adina Atitienei. Juriul concursului a fost compus din Bogdan Adăscăliţei, inspector în cadrul ISU Botoşani, Gheorghe Sîsîiac, şef SVSU Darabani şi un reprezentant al părinţilor, Mihaela Florea. Preşedintele juriului a fost prof. Aurelia Ciura, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. „Jurizarea acestei întreceri a preşcolarilor a fost asigurată de specialişti de prim rang. La această ediţie am înregistrat cea mai numeroasă participare, cadrul concursului fiind unul specific temei, iar efectul a fost cel scontat, toată lumea vorbind la superlativ despre această competiţie”, ne-a declarat educatoarea Zîna Andronic.
Conform regulamentului concursului, cei mici au participat la proba teoretică, care a constat în rezolvarea unei fişe de evaluare, şi proba practică, în cadrul căreia au realizat un desen cu situaţii de prevenire a incendiilor. „Organizarea acestui concurs a fost foarte bună, am rămas profund impresionat de lucrările practice ale unor copii. Aceste competiţii sunt un real câştig pentru comunitate”, ne-a declarat Gheorghe Sîsîiac, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Darabani. La finalul întrecerii preşcolarilor, echipajele Grădiniţelor nr. 5 şi 4 din Darabani împreună cu cel din Hudeşti au primit menţiuni, premiul III a fost adjudecat de Grădiniţa Bajura, premiul II a revenit Grădiniţelor din Conceşti şi Păltiniş, iar marele premiu a fost atribuit Grădiniţelor nr. 2 şi 6 din localitate. Micuţii au dovedit cunoştinţe solide în prevenirea incendiilor la domiciliu şi grădiniţă, dar au aprins din nou focul în sufletul celor dragi.
foto: Lucian Matei
3 Comentarii la “IN FOCUL COPILARIEI…„Micii pompieri”…GALERIE FOTO”

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Ce frumosi sunt micutii!!! Iata ca se poate . Cu ei, viitorul arata bine!
sunt mandra ca se incearca si la noi sa se faca ceva ptr. ca viitorul copiilor nostri sa fie mai bun! felicitari tuturor celor implicati!
multa sanate copiilor
Ultimele articole
Ultima dată, Zilele Orașului au fost organizate în cadrul Zilelor Nordului, la ediția din 2015 a festivalului. Suma alocată manifestărilor de anul acesta depășește 100.000 de lei, dintre care aproximativ 20.000 de lei provin din sponsorizări. ”Eu țin foarte mult la aceste manifestări cultural-artistice. Chiar dacă Ziua Orașului hotărâtă prin ședință de Consiliu Local este 21 iunie, doresc ca ziua respectivă să fie mai mult o manifestare culturală, ... continuare »
Concursul Național Catehetic ”Rugăciunea în viaţa mea” este organizat în anul 2022, Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinuluiși Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 15 ... continuare »
29 aprilie 2022 a fost o zi emoționantă pentru elevii, cadrele didactice și reprezentanții Primăriei Viișoara. Emoții și lacrimi și pentru cei 2 veterani viișoreni Cojocariu Gheorghe și Giosu Ioan care, când cu zâmbetul pe buze când cu lacrimi în ochi, s-au bucurat, pentru câteva momente, de mângâierea și prețuirea elevilor de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Brândză” Viișoara. Copiii s-au pregătit din timp pentru întâlnirea cu prețioșii veterani, ... continuare »
Darabaneni.ro a discutat cu Rareș Mandache, elevul dărăbănean care a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie, cea mai mare performanță a învățământului dărăbănean. Adolescentul ne-a mărturisit că mama sa a rămas fără cuvinte în momentul în care a primit vestea rezultatului său la olimpiadă, încă nu e decis la ce liceu va merge, și le mulțumește tuturor celor care l-au susținut în obținerea acestui rezultat istoric. ... continuare »
Darabani are în prezent un lot chiar mai bun decât cel cu care a promovat în Liga a 3-a. Cu o pregătire fizică bună și câțiva tineri care să vină din urmă, ar putea face din nou pasul în al treilea eșalon fotbalistic. Dar ca să se mențină acolo ar mai fi nevoie și de bani, și nu puțini…Dar mai e până la vară. Frigul a fost pe primul loc duminică la Curtești, apoi fotbalul, unul bun în condițiile actuale. Bogdan Melinte a fost la originea golurilor ... continuare »