Dărăbănenii răsuflă din nou uşuraţi. Parchetul şi Judecătoria nu se desfiinţează

Ameninţate de mai multe ori cu desfiinţarea, instituţiile legii din Darabani: Parchetul şi Judecătoria scapă încă o dată, iar locuitorii de pe malul Prutului nu trebuie, cel puţin deocamdată, să-şi găsească dreptatea la Săveni sau Dorohoi. Plenul Senatului a respins proiectul de lege care prevedea desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, printre care Judecătoria și Parchetul Darabani, la un an după ce Camera Deputaţilor acordase acelaşi vot.
„Respingerea acestei legi de către Senat, în calitate de cameră decizională, încununează eforturile parlamentarilor care s-au opus desființării acestei instanțe, pe baza unor considerente extrem de pertinente” precizează într-un comunicat de presă Doina Federovici, senator PSD. Parlamentarul botoşănean a repetat argumentele care au ţinut în viaţă instituţiile legii din Darabani:
- această instanță asigură jurisdicția pe zona cea mai îndepartată de reședința de județ iar distanțele față de o altă autoritate judecătorească ar crește în orice variantă cu 30 – 80 km;
- deservește o populație de peste 50.000 de locuitori din cele nouă unități administrative arondate Judecătoriei și Parchetului Darabani;
- competența teritorială și materială a Judecătoriei și a Parchetului Darabani vizează și infracțiuni specifice zonei de frontieră cu spațiul extracomunitar - Ucraina și Republica Moldova, fiind singura instanță din țară cu zone extracomunitare;
- este bine pregătită în combaterea infracțiunilor specifice zonei de frontieră;
- zona jurisdicțională cuprinde populație predominant pauperă iar dublarea distanțelor ar limita masiv accesul la justiție;
- personalul care lucrează la cele două unități este predominant localnic ,fără cheltuieli ridicate pentru decontare de chirii și transport;
- sediile celor două unități din Darabani sunt proprietatea Ministerului Justiției, au fost modernizate în ultima perioadă, având toate utilitățile necesare și sunt corespunzătoare pentru desfășurarea activității.
Preşedintele României a semnat decretul de eliberare din funcţie a unui magistrat al Judecătoriei Darabani

Citiţi pe aceeaşi temă: Camera Deputaţilor a spus NU desfiinţării Parchetului şi Judecătoriei Darabani. Senatul are ultimul cuvânt. Federovici: „Sperăm ca la Senat să dăm şi noi un vot de respingere”
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!