Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

SANATATE Diabetul zaharat sau „sangele dulce” mult rau aduce



Diabetul zaharat, asemenea hipertensiunii arteriale, este o boală de metabolism care nu prezintă simptome în stadiile iniţiale, fiind descoperit de cele mai multe ori întâmplător, şi care este remarcat de obicei de către pacient care are deja complicaţii.

De ce apare diabetul zaharat (DZ)? Este arhicunoscut faptul că o glicemie crescută peste o anumită valoare este asociată acestei boli. În organism, hormonul insulina este secretat de către pancreas. Insulina contribuie la intrarea glucozei în celule, permiţând utilizarea ei pentru nevoile organismului, glucoza fiind una din principalele surse de energie ale celulei. DZ apare fie prin secreţia scăzută a insulinei, datorită distrugerii ţesutului pancreatic, fie prin creşterea rezistenţei celulelor la insulină, adică ea este secretată în cantitate normală, dar nu mai poate facilita introducerea glucozei în celule.

Categoriile principale de DZ sunt legate de mecanismele prezentate mai sus, respectiv DZ de tip I şi de tip II. În DZ de tip I, pacientul este în general tânăr, are un bagaj genetic acumulat peste care se suprapun nişte factori favorizanţi (ex.: infecţii virale), astfel organismul său produce anticorpi (substanţe care ajută la distrugerea microbilor), care vor distruge celulele pancreatice responsabile de secreţia insulinei. Hormonul va scădea progresiv până va dispărea, de aceea aceşti pacienti vor necesita tratament cu insulină, altfel vor fi predispuşi la apariţia complicaţiilor bolii: circulatorii, renale, oftalmologice ş.a.
  
În DZ de tip I, există de cele mai multe ori o predispoziţie de la unul din parinţi, iar factori favorizanţi pentru declanşarea bolii sunt obezitatea, dieta inadecvată, naşterea unui copil mai mare de 4 kg, sedentarismul şi stilul de viaţă nesănătos. Tratamentul se începe fie cu dietă, fie dietă asociată cu medicamente, iar apoi se adaugă insulina în cazul diabetului zaharat tip II insulino-necesitant, dar e important de precizat că de cele mai multe ori nu este vitală terapia cu insulină, în comparaţie cu DZ de tip I.

Cum putem să determinăm valoarea glicemiei? O variantă ar fi în cadrul bateriei de teste de rutină sanguine, dar mai la îndemână este cea cu ajutorul glucometrului. Principiul utilizării acestuia este relativ simplu: spălarea riguroasă pe mâini înainte, pornirea glucometrului, utilizarea acului steril special pentru înţeparea degetului, stimularea formării picăturii de sânge prin masarea degetului în direcţia vârfului şi aplicarea acesteia pe aria de testare. Atenţie: Degetul care urmează să fie înţepat nu se dezinfectează înainte cu alcool sanitar, deoarece glucometrul ar putea indica valori eronate ale glicemiei. Dacă rezultatul afişat este mai mare de 140 mg/dl, pe nemâncate, şi nu aţi fost diagnosticat cu DZ, este indicat să vă prezentaţi la medic pentru investigaţii suplimentare. Cea mai fidelă valoare a glicemiei este cea recoltată dimineaţa pe nemâncate din sângele venos, glicemia indicată de glucometru având valoare orientativă.



Ce ar trebui să alarmeze o persoană şi să o determine să se prezinte cât mai repede la cabinetul medical? Creşterea cantităţii de urină pe zi, urinări frecvente şi nevoia crescută de a ingera lichide. Aceste simptome duc în timp la deshidratare, care se manifestă prin slăbiciune, oboseală şi tulburări emoţionale. Este posibilă şi creşterea poftei de mâncare. În general, pacienţii cu DZ de tip I prezintă simptome, cei cu DZ de tip II (adică majoritatea cazurilor - de obicei vârstnicii) descoperă glicemii crescute la testele de rutină, sau se prezintă cu complicaţii. Atenţie!! Prezenţa acestor simptome sau identificarea glicemiilor crescute la testele de rutină indică posibilitatea de a avea DZ, deci este recomandat sa vă prezentaţi la cabinetul medicului dumneavoastră pentru investigaţii amănunţite. Frecvenţa acestei boli a crescut covârşitor în ultima perioadă, deci este indicat ca măcar o dată pe an sa vă faceţi analizele de rutină.

Care ar fi aceste complicaţii de speriat? În timp, persistenţa hiperglicemiilor pot genera tulburări de vedere, care pot culmina cu orbire (principala cauză din lume); afectare cardiacă (angina pectorală, infarct miocardic), afectare renală ( în stadiul final - insuficienţă renală ); afectare nervoasă (amorţeli, pierderea sensibilitaţii la durere, a celei termice); afectarea vaselor asociată cu hipertensiune arterială; predispoziţie la infecţii frecvente, picior diabetic etc.

Ce ar trebui să ştim despre tratament? După cum am precizat anterior, DZ de tip 1 se tratează de la început cu insulină, iar în cazul DZ de tip II, dacă glicemia e uşor crescută, se începe un program de dietă, urmat de  medicaţia antidibetică orală recomandată de medicul specialist, dacă modificările stilului de viaţă sunt insuficiente, iar apoi se introduce insulina. dacă medicaţia orală nu are efectele scontate. Dacă valoarea glicemiei este  mai mare, pe lângă modificarea stilului de viaţă, sunt prescrise şi medicamentele, din start.

În orice caz, pacienţii ar trebui instruiţi cu privire la cauzele DZ, dietă, efort fizic, medicamente, automonitorizare prin testarea din sângele din deget, semne şi simptome de hipoglicemie (în cazul administrării unei cantităţi prea mari de insulină), de hiperglicemie (prin control inadecvat al glicemiei sau nerespectarea tratamentului) şi complicaţiile DZ.

Deci DZ, deşi este o boală silenţioasă asemenea hipertensiunii arteriale şi nu deranjează o perioada lungă de timp, poate duce în timp la complicaţii ireversibile, care pot fi  mutilante (orbire, amputaţia piciorului, infarctul de miocard) dacă valorile glicemice nu sunt menţinute în limite normale, determinând şi un handicap social. Atât pentru prevenţie, cât şi pentru tratament este utilă modificarea stilului de viaţă , adică menţinerea greutăţii corporale în limite normale şi efort fizic. În concluzie, mai bine să prevenim DZ decât să-l tratăm! (Manuela CULICĂ, foto: adevarul.ro)


   





12:37 pm Luni, 19 Noiembrie, 2012

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare