Darabanenii au intarziat la CUPA de la Roma, dar inca mai spera FOTO
CS Darabani trebuia să întâlnească în 16 mai, începând cu orele 18:00 la Roma, Microbuzul Botoşani, în „sferturile” Cupei României pe judeţ. Dărăbănenilor li s-a defectat microbuzul în Dorohoi şi au ajuns la stadion la 18:19, când centralul Iovu fluierase deja finalul meciului.
Component al lotului naţional de arbitri, Ciprian Iovu, le-a refuzat dărăbănenilor, pe bună dreptate conform regulamentului, Cupa disputată pe terenul echipei AS Roma. Chiar dacă preşedintele CS Darabani a ajuns la timp la meci, lotul echipei a întârziat la stadion, jucătorii fiind prezenţi pe teren la orele 18:19. Conform oficialilor dărăbăneni, maşina care îi transporta pe jucători a avut o defecţiune tehnică şi echipa a staţionat în Dorohoi aproximativ 40 minute. Arbitrul de centru Ciprian Iovu a fluierat finalul meciului după exact 15 minute, cu jucătorii Microbuzului aliniaţi la mijlocul terenului. Florin Ghiorghiţă, preşedintele de onoare al botoşănenilor şi Gheorghe Dragotă, preşedintele CS Darabani, întâmplător sau nu şi rivali politici, s-au contrat câteva minute, dar în final au convenit ca meciul să se dispute.
Se pare că botoşănenii au fost nemulţumiţi de refuzul preşedintelui dărăbănean de a-l ceda pe Robert Grumezescu în curtea echipei Microbuzul, care nu l-au avut în lot nici pe Alin Bejan, jucătorul lor numărul unu, secundul aflat pe banca echipei FC Botoşani în meciul disputant la aceeaşi oră împotriva echipei FCM Bacău. Gheorghe Dragotă l-a contactat telefonic pe Mihai Calistru, preşedintele AJF, pentru a obţine acordul conducătorului fotbalului botoşănean de a disputa partida. După ce Calistru şi-a dat acordul de principiu ca meciul să se joace, mai era nevoie de ok-ul lui Iovu. Urma ca şeful AJF să-l sune pe arbitru. Aici s-a terminat filmul meciului, brigada de arbitri botoşăneni îndreptându-se brusc spre maşină, Iovu vorbind la telefon minute în şir (click pe prima fotografie pentru imagini). Arbitrul nu a putut fi înduplecat nici de revolta suprterilor de pe marginea terenului care l-au acuzat pe „fluieraş” că deznodământul partidei este unul „aranjat”.
Contactat telefonic în timpul meciului FC Botoşani-FCM Bacău, Mihai Calistru, a fost foarte irascibil, negând faptul că l-a sunat pe Iovu. De asemenea, preşedintele AJF a precizat că partida se va rejuca dacă dărăbănenii vin „blindaţi” la Comisii. „Dacă sunt motive întemeiate, partida va fi reprogramată. Dărăbănenii trebuie să aibă pe foaia de parcurs dovezi de la Poliţie şi de la un service auto că maşina li s-a defectat. Dacă nu vin blindaţi la Comisii, degeaba. Pentru ce să-l sun pe Iovu? Am eu obligaţie faţă de dumneata să-ţi spun? Lasă-mă în pace, domnule, că sunt la meci” a declarat pentru Darabaneni.ro Mihai Calistru. „Noi suntem proşti pentru că am acceptat să jucăm sub nasul botoşănenilor, arbitraţi de o brigadă din Botoşani. Vom solicita disputarea partidei de Cupă la Dorohoi şi arbitri tot din Dorohoi” a spus Gheorghe Dragotă, preşedintele CS Darabani. În lipsa meciului de fotbal, galeria Microbuzului l-a chemat la salut pe „prietenul” lor din ultima confruntare cu dărăbănenii, arbitrul Cristian Noroc, şi i-au scandat numele candidatului „verzilor” la primăria comunei Roma, Gică Tăbultoc.
Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini
Citiţi pe aceeaşi temă:
Darabaniul era sa calce Microbuzul. Botosanenii il doresc pe Grumezescu
10:30 pm Miercuri, 16 Mai, 2012
1 Comentarii la “Darabanenii au intarziat la CUPA de la Roma, dar inca mai spera FOTO”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare













fricosi nu mai pomai vor...nu mia ku albitri ayu noroc astia....daka nu erau pe 12 hai darabani