Soptica: „O sa reusim in Parlament ceea ce nu am reusit cu ministeriadele...In rest, declaratii politice si povesti se gasesc foarte multi sa faca”

Disensiunile din cadrul alianţei de guvernare se răsfrâng, din păcate, şi în demersurile parlamentarilor botoşăneni care au declarat că îşi unesc forţele pentru salvarea Parchetului şi Judecătoriei din Darabani. Dacă Doina Federovici şi Şerban Mihăilescu au spus că întâlnirea cu ministrul Justiţiei a fost una constructivă, liberalul Costel Şoptică a fost dezamăgit de atitudinea lui Robert Cazanciuc. Deputatul Colegiului Darabani a afirmat că iniţiativa legislativă a ministrului social-democrat ar putea fi blocată de Comisia juridică în urma amendamentului iniţiat de el, iar propunerea de desfiinţare a instituţiilor legii din Darabani nu ar mai ajunge în plenul Parlamentului.
„Din păcate, cu d-l ministru mare lucru nu se poate face pentru că d-lui se consideră guvernant şi atâta tot, în consecinţă eu am depus un amendament foarte clar. Am venit cu argumente nu numai de ordin local, cât şi european prin care există argumente foarte clare că accesul la justiţie nu poate fi îngrădit. Este îmbucurător pentru mine că am susţinerea întregului grup PNL pentru a vota acest amendament. O să reuşim în Parlament ceea ce nu am reuşit cu ministeriadele, ca să zic aşa. Eu mă lupt până la capăt cu mijloacele pe care le are un parlamentar. Mi-am asumat eu acest amendament, că nimeni nu a vrut să-şi asume asta, amendament pe care l-am semnat şi l-am depus la Comisia juridică, şi cu asta basta. În rest, declaraţii politice şi poveşti se găsesc foarte mulţi să facă” a declarat pentru Darabaneni.ro, Costel Şoptică.
Deputatul Colegiului Darabani a spus că memoriul semnat de cei 12 parlamentari botoşăneni şi înaintat ministrului Justiţiei nu a avut efectul scontat deoarece nu a reuşit să-l înduplece pe Robert Cazanciuc să elimine oraşul Darabani din lista localităţilor în care parchetele şi judecătoriile vor fi desfiinţate. Liberalul Costel Şoptică speră, totuşi, ca amendamentul său să primească voturile social-democraţilor, pentru ca iniţiativa legislativă de desfiinţare a Parchetului şi Judecătoriei din Darabani să nu fie finalizată. „Am susţinerea întregului grup PNL. O să mai am nevoie de câteva zeci de voturi, pe care sper să le primesc de la colegii PSD-işti, sper” a mai spus Şoptică.
Citiţi pe aceeaşi temă:
Costel Soptica a depus amendament impotriva desfiintarii Parchetului si Judecatoriei Darabani
Senatorii Doina Federovici si Serban Mihailescu l-au invitat pe ministrul Justitiei la Darabani: „Exista solutii pentru ca Judecatoria si Parchetul sa nu fie desfiintate”
11:46 pm Luni, 17 Februarie, 2014
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!