Turcanu ii raspunde lui Arosoaie: „In loc sa-si faca treaba, primarul de la Darabani vine cu povesti nemuritoare...Sa incalc legislatia ca sa am fata umana?”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Florin Ţurcanu, a susţinut astăzi, 2 aprilie 2014, o conferinţă de presă, la finele căreia a lansat mai multe acuze la adresa primarului oraşului Darabani, Corneliu Aroşoaie. Contraatacul şefului judeţului vine ca urmare a atacului mai mult sau mai puţin voalat al edilului şef din ultima şedinţă ordinară de Consiliu Local Darabani, datorită faptului că oraşului Darabani nu i-au fost alocate fonduri pentru finanţarea obiectivelor de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
Ţurcanu a precizat că edilul şef al urbei de pe malul Prutului arogă în mod artificial PSD-ului meritul redeschiderii unităţii spitaliceşti din Darabani. „În loc să-şi facă treaba, primarul de la Darabani vine cu poveşti nemuritoare că PSD-ul i-a făcut spital, PSD-ul nu are el la îndemâna lui să facă spital, am luat 20 de paturi de la Spitalul Judeţean şi le-am dus la Darabani ca să aibă acolo spital, n-o făcut PSD-ul spital. PSD-ul, când să dea 20 de paturi de la Dorohoi, s-a gândit 3 luni şi nu le-a mai dat. Cum să dea 20 de paturi de la spitalul PSD-ului, de la Dorohoi? Lasă că dă Ţurcanu de la Botoşani că-i băiat bun” a spus preşedintele CJ.
Preşedintele PNL Botoşani a menţionat că principalul motiv al supărării lui Corneliu Aroşoaie provine de la faptul că Ţurcanu nu ar fi intervenit pentru angajarea fiului primarului la Iaşi, liberalul lansând şi alte acuze la adresa edilului şef social-democrat. „Eu am o faţă umană, dar dacă nu am reuşit să-i angajez băiatul lui medic la Iaşi, poate de asta nu am o faţă umană...Eu nu mă ocup cu astea, eu sunt un tip care pot să fac lucruri în baza legii, atât. Dacă îi ajutam băiatul să fie angajat la Iaşi, aveam o faţă umană şi era la PNL acum. Dacă eu nu mă ocup cu astea, nu am faţă umană. Cam ăsta e edevărul despre care d-l primar poate să vorbească. Cam asta-l macină pe el, că nu are loc de muncă ficior-su şi eu trebuie să vorbesc cu preşedintele CJ de la Iaşi, să-i fac un loc de muncă ca medic, şi dacă nu am vorbit, nu am faţă umană, nu mai sunt bun, cam ăsta e adevărul. El asta ar trebui să le spună oamenilor, mai mult îl interesează familia lui decât chestiunea cu Primăria. Când l-am ajutat să-şi achite datoriile la Primărie aveam faţă umană, bine că au faţă umană PSD-iştii ăia de la Vereşti care au pus pavele în Darabani fără să aibă contracte şi documente...Să încalc legislaţia ca să am faţă umană?” a declarat Florin Ţurcanu.

Preşedintele CJ a dat de înţeles că oraşul Darabani, ca şi celelalte localităţi conduse de primari PSD, ar putea primi mai puţini bani la rectificarea de buget din iunie, dacă „nu respectă legislaţia”. „Am avut faţă umană tot timpul pentru că am propus un proiect de hotărâre legal şi corect pentru că Darabaniul a primit o sumă de bani foarte mare în raport cu alte unităţi în raport cu dimensiunea ei. Dacă-i propuneam 2 miliarde, putea să spună că nu am faţă umană, i-am propus 8 miliarde legal, corect şi acei bani sunt la nivelul Primăriei Darabani...O să facem o rectificare în semestrul II şi poate să fie cu minus la ăştia care nu respectă legislaţia. ...Vom analiza cu atenţie, este o altă majoritate la CJ...dacă ei sunt nemulţumiţi îi ajutăm să fie mulţumiţi...Fondurile alocate sunt pe hârtie la Darabani, în iunie pot să fie mai mari sau mai mici”.
De asemenea, şeful CJ a spus că edilul şef al oraşului Darabani a angajat ilegal asistent medical la Grădiniţa nr. 2 cu program prelungit din Darabani, motiv pentru care nu poate deconta salariul cadrului medical. „A angajat o asistentă ilegal şi vine la mine să-i dau bani...nu avea voie să angajeze o asistentă pentru că nu avea post în organigramă şi a angajat-o prin dispoziţie şi vine la mine să-i dau bani pentru un post ilegal, adică să fiu complice la ce? Să vadă cum rezolvă problema cu Curtea de conturi şi cu legislaţia pentru că-i abuz” a precizat Ţurcanu.
Întrebat la final de reprezentantul Darabaneni.ro dacă de pe urma războiului dintre PSD şi PNL nu au de pierdut toţi locuitorii judeţului, preşedintele CJ a dat vina pe PSD şi promisiunile neonorate ale social-democraţilor. „Oamenii au început să piardă de la început când PSD a promis că va curge lapte şi miere pe stradă după ce vom da jos PDL-iştii şi ei nu au început altceva decât să-şi stabilească ei pe funcţii oameni şi să pună taxe şi impozite, ce altceva? Ce au făcut pentru judeţul ăsta ei? Promisiuni. Îi auzeam că spun la TV că singurul drum naţional de pâmânt din România să fie gata până în primăvară. Îi şi astăzi tot de pământ” a spus Ţurcanu.
Citiţi şi:
Arosoaie: „Pentru dl. Turcanu am avut o mare stima, s-a mai micsorat, inca o mai am...Ar trebui sa aiba o fata umana conducatorii CJ”
10:26 pm Miercuri, 02 Aprilie, 2014
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!