SE STRÂNGE LAŢUL Şerban Mihăilescu dat pe mâna DNA-ului de către colegii din Senat şi declarat incompatibil de ANI

Senatul a avizat, miercuri, 19 noiembrie, începerea urmăririi penale în cazul senatorului Colegiului Săveni-Darabani, Şerban Mihăilescu, dar şi a fostului Ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Colac peste pupăză, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat şi existența stării de incompatibilitate în cazul parlamentarului progresist.
Ieri, Comisia juridică din Senat a dat aviz favorabil începerii urmăririi penale solicitată de DNA în dosarul Microsoft privind licenţele IT, derulate în perioada 2001-2013. Şerban Mihăilescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani. Ecaterina Andronescu a primit 72 de voturi „pentru”, 62 „împotrivă”, în timp ce colegii săi din Senat au fost mai „darnici” cu Mihăilescu, căruia i-au acordat 77 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”, un vot fiind anulat.
Citiţi şi: Senator pe Colegiul Saveni-Darabani, audiat la DNA
Tot astăzi, Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul unui deputat și a doi senatori, printre care şi Şerban Mihăilescu. Senatorul de Darabani a intrat în vizorul ANI pentru că a deținut, în perioada 19 decembrie 2012-24 decembrie 2013, atât calitatea de senator, cât și funcția de administrator al unei societăți comerciale.
Conform legii, „Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivã sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
VEZI şi: Serban Mihailescu, criza de sinceritate: „Ce s-a facut, ca sa avem ce regasi?...Sunt dezamagit de starea acestei parti de tara si modul in care ne ocupam de ea”
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!