Constantin Atodiresei este în prezent solist în cadrul Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava și profesor de muzică tradițională la Liceul de Arte cu același nume din judeţul vecin. Și-a început cariera în 1991 la Ansamblul „Rapsozii Botoșanilor” pentru ca în 1995 să se mute la vecinii de peste Siret. A urmat cursurile Academiei de Arte din Chișinău, iar în prezent înregistrează un album alături de celebrele orchestre Lăutarii și Frații Advahov. A fost plecat din țară timp de 11 ani, dar spune că nimic nu poate înlocui publicul și sălile de spectacol din România. Până acum a înregistrat două albume iar pe scenă poartă cu mândrie costumul său vechi de mai bine de un secol.

D-le Atodiresei, aţi afirmat într-un interviu acordat Adevărului de Suceava, că ați ales muzica populară deoarece, fiind născut la țară, a fost mai pe placul d-voastră. Ce tradiții se respectau atunci? Se cânta muzică populară în familia d-voastră?

Am fost atras întotdeauna de muzica populară, am crescut cu melodiile unor mari interpreți: Anton Achiței, Mina Pâslaru, Sofia Vicoveanca, artiști care-si alegeau cu mare grijă repertoriul, cu o ținută scenică impecabilă și cu voci extraordinare. Am avut norocul ca în copilărie să ascult muzică populară adevărată, de calitate, să merg la concerte unde artiștii erau așteptați cu două sau trei ore înainte de începerea spectacolului pentru un autograf. Am simţit o motivație puternică de a îmbrățișa această carieră şi am avut ceea ce astăzi nu prea mai există...un model. Când eu eram copil, încă mai cânta fanfara în piața din centrul orașului la hram sau în zilele de sărbătoare, costumul popular încă mai era purtat la horă de fete și băieți, iar maneaua era  ceva necunoscut și neauzit atunci. Părinții mei aveau afinități și dragoste pentru muzica populară, de la ei am moștenit vocea, dar nu de la ei am învățat să cânt. Profesorii mei au fost marii interpreți ai Moldovei pe care eu îi ascultam zi și noapte. Discurile lor de vinil au fost pentru mine primele „metode’’ de canto.

„...Fiecare avem locul nostru pe <<coloana infinită>> a muzicii”



Spuneați că, odată, în liceu, ați surprins auditoriul cu talentul d-voastră. Ce a urmat după? Ați devenit invitatul special al colegilor la petreceri?

Eram un copil timid, la început. Nu aveam încredere în vocea mea. Țin minte că atunci când am împlinit 14 ani mi-am cumpărat din banii primiți de la părinți un acordeon micuț cu 12 bași. Cred că din acel moment am început să studiez cu adevărat muzica. Am luat la rând manualele de muzică din clasa a II-a și până la clasa a VIII-a și  am învățat primele noțiuni de teorie. Plecarea mea la liceu la Botoșani m-a ajutat foarte mult. Aici l-am cunoscut pe marele dirijor și instrumentist Costel Moișa, primul director al orchestrei „Rapsozii Botoșanilor”, un om care mi-a îndrumat primii pași către muzica populară. Am participat la concursuri și au început să vină și primele premii. Am văzut că publicul mă primește cu căldură și astfel, la o vârstă destul de fragedă, am început să cânt alături de marii instrumentiști și soliști.

Ați cântat în anii de liceu alături de celebrii lăutari ai Darabaniului de atunci, Marcel Flautistu sau Maria Constandache?

Am cântat de multe ori, se întâmpla sa fiu invitat la o nuntă la care cântau ei și mă chemau să fac și eu un program. Să știți un lucru: marii muzicieni nu sunt invidioși, nu se tem că alții le-ar putea lua locul pentru că, de fapt, fiecare avem locul nostru pe „coloana infinită” a muzicii.

Ce v-a îndemnat să mergeți mai departe totuși, să continuați studiile în domeniul muzicii? Ați simțit că aici veți găsi o anumită împlinire interioară?

Am știut dintotdeauna că am să fac muzică. Mi-am dorit asta, de mic, foarte mult. Am muncit și am fost foarte ambițios. La 19 ani am fost angajat prin concurs ca solist profesionist al orchestrei „Rapsozii Botoșanilor” și tot atunci a început și ascensiunea mea. Am fost admis la Academia de Arte din Chișinău la secția dirijat coral cu a doua specializare canto. Am fost prima promoție care era trimisă în R. Moldova la studii. Atunci relațiile dintre cele două țări erau foarte calde iar sentimentele unioniste erau în inimile tuturor, podurile de flori și spectacolele de tot felul fiind un lucru obișnuit.

Care a fost parcursul d-voastră profesional după terminarea Conservatorului? De ce v-aţi mutat de la „Rapsozii Botoșanilor” la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” de la Suceava?

Trebuie să recunosc că m-am format ca solist profesionist la „Rapsozii Botoșanilor”, unde am învățat foarte multe de la colegii mei. Acolo am cântat alături de cei pe care i-am admirat încă din copilărie: Benone Sinulescu, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Anton Achiței, Mina Pâslaru și mulți alții. Ordinea nu este întâmplătoare, ei sunt primii artiști alături de care am cântat atunci când eu aveam doar patru piese în repertoriu și câteva luni pe scenă. Toți m-au primit cu dragoste, cu înțelegere, fără aere de vedete, ci cu modestia și bunătatea ce-i caracterizează pe marii artiști. Aici, la Botoșani, l-am cunoscut pe marele om si marele artist Nicolae Glib, cel care avea să-mi devină și naș de cununie, dar și mentorul meu pe mai departe. Multe lucruri îi datorez acestui mare interpret. De la el am învățat că nu există bariere zonale, ci numai cântece frumoase care ajung la inimile oamenilor.



„Încep să ni se usuce rădăcinile”



Din ce zone etnofolclorice vă culegeți piesele și câtă importanță mai acordă soliștii acestui lucru astăzi, de a pune în valoare melodii vechi, plămădite la șezătorile din sat sau lângă focul din vatra casei?

Primele mele piese poartă amprenta dirijorului Ioan Cobâlă și sunt din zona de nord a județului Botoșani, de prin partea noastră. Se recunosc ușor prin armonizarea modală, prin simplitatea scriiturii și prin parfumul duios arhaic pe care îl transmit atunci când le asculți. „Rapsozii Botoșanilor” a fost primul pas, dar maturitatea interpretativă și artistică mi-am căpătat-o alături de Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Aici, într-o perioadă foarte scurtă, sub îndrumarea dirijorului Viorel Leanca am imprimat primul album intitulat „Bună sara lume multă”. Au urmat deplasări în străinătate, filmări la TVR și multe, multe spectacole. Repertoriul și costumul meu au suferit unele schimbări, în bine, zic eu. Îmbinarea elementelor de câmpie, repezi şi zbuciumate cu cele molcome și așezate ale muntelui au făcut diferența și m-au ajutat să găsesc ceea ce căutam: drumul meu.

Nu vreau să fiu copia nimănui, vreau ca eu sa fiu model pentru alții. Dacă stăm și analizăm bine, subzonele folclorice încep să dispară. Civilizația ne-a adus confortul. Până și ciobanii din vârful muntelui au televizor și radio, ei nu mai au timp să compună, să cânte, să se exprime așa cum au făcut-o de sute de ani. Încep să dispară meserii, nu mai coase nimeni cămăși, ițari şi bundițe, nimeni nu mai știe ce fel de culori sau ce motive florale sau geometrice se purtau în trecut în zona respectivă. Încep să ni se usuce rădăcinile. Bătrânii noștri care mai purtau cu ei desaga de amintiri au murit, iar noi, cei tineri, ne rușinăm cu portul și cântecele noastre. Mai avem o speranță: culegerile de folclor, imprimările magnetice și pe vinil, manuscrisele cu  mii de melodii uitate sub colbul vremii. Acolo se află cea mai mare bogăție a noastră, acolo îi îndemn să meargă și să caute pe tinerii soliști, acolo sunt începuturile noastre.  



Am observat că acordați o mare importanță costumului popular, cum este și normal de altfel. De unde vă procurați aceste costume, purtați straie populare și din zona natală?

Costumul meu popular este din Sfântul Ilie, o localitate foarte apropiată de Suceava. Este autentic, cusut acum mai bine de o sută de ani, recondiționat cu materiale apropiate de cele care se foloseau atunci, cu aceleași culori și aceleași motive. Eu am mai multe cămăși și bundițe, dar toate au același model floral, sunt bogat ornamentate și folosesc aceleași culori pentru ca oamenii sa mă poată deosebi și recunoaște dintr-o mulțime în orice moment.

Să ne oprim asupra activității d-voastre didactice. Sunteți profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, ce activități desfășurați cu acești copii și ce valori, ce sentimente sau trăiri doriți să insuflați tinerilor artiști?

Sunt profesor de canto popular la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava de câțiva ani și mă pot mândri cu premii și diplome obținute de elevii mei la concursurile de interpretare, naționale și internaționale. Vreau să le sădesc în suflet dragostea pentru folclor, pentru satul românesc, pentru tradițiile noastre. 
 
Ați afirmat că evoluția d-voastră profesională a fost ca o săgeată care s-a oprit pentru un timp și acum doriţi să continuați. Ce v-a îndemnat să spuneţi acest lucru?

Am lipsit 11 ani din țară. Chiar dacă am terminat a doua facultate în străinătate, asta nu compensează lipsa mea de pe micile ecrane sau din sălile de spectacol. Foarte mulți tineri nu mă mai cunosc sau m-au uitat. Trebuie să-i dai publicului ceea ce-și dorește: cât mai multe melodii frumoase, iar eu, de acolo, de departe, nu am putut face lucrul acesta. Acum pregătesc un nou material împreună cu două mari orchestre de la Chișinău: Lăutarii și Frații Advahov. Sper să fie gata cât de curând și să placă iubitorilor de muzică populară. 
 
Când ați cântat ultima dată în fața dărăbănenilor?

Cu foarte mult timp în urmă, dar îmi aduc aminte cu plăcere de acele minunate spectacole ce se țineau odată la Darabani.

La final, vă rugăm să lăsați un mesaj pentru cititorii Darabaneni.ro.

Să nu uitați niciodată că cel mai bun leac pentru suflet este muzica populară! (interviu realizat de Alexandru D. AIOANEI)

VIDEO

Citiţi pe aceeaşi temă:
Maria Constandache, „romanta” muzicii de petrecere din Darabani FOTO & AUDIO de colectie
Dan Decebal Chitic: „Acordeonul este viata mea” FOTO & VIDEO





2:59 pm Marti, 16 Aprilie, 2013