Maria Constandache, „romanta” muzicii de petrecere din Darabani FOTO & AUDIO de colectie

Face parte din renumita familie de lăutari dărăbăneni Constandache. A început să cânte la acordeon la 5 ani, la vioară când avea 10 ani, are atestat de toboşar profesionist, iar de la 14 ani cânta deja la nunţi împreună cu fraţii şi tatăl său. Este vorba despre Maria Constandache, un om de o simplitate debordantă, care îşi „cântă” acum durerea în surdină în cadrul unui interviu pentru Darabaneni.ro, presărat cu foarte multe oftaturi pe care d-voastră nu le puteţi auzi. Artista regretă cel mai mult că nu a aprofundat pianul şi cea mai mare dorinţă a ei este să mai realizeze o înregistrare cu Zîna Andronic, fost consilier local, în prezent cadru didactic coordonator al Grădiniţei nr.2 din Darabani.

A renunţat la studiile muzicale pentru că şi-a iubit prea mult părinţii şi nu a vrut să-i lase la greu, chiar dacă i s-a propus să meargă prima dată la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, iar apoi la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, după colaborările cu Margareta Clipa şi trompetistul Constantin Mândrişteanu. „A fost prostia mea, dar nu am putut...Nu puteam s-o las pe mama mea singură aici, fără pensie, fără nimic, iar anterior, tata se îmbolnăvise de icter negru şi nu am mai avut posibilitatea să mă duc” a spus artista. Ulterior i s-a oferit şi garsonieră în Bucureşti, dar i-a fost teamă să nu piardă apartamentul din Darabani.

„Epoca de aur” a muzicii din Darabani a fost reprezentată de Taraful Casei de Cultură din localitate, de Ansamblul „Busuiocul” care l-a avut dirijor pe maestrul Constantin Lupu, iar apoi de Nordic Grup, grupuri muzicale din care a făcut parte şi Maria Constandache. „La Casa de Cultură a fost foarte bine. Am avut metodişti buni, era Costel Honceru, apoi a venit Valentin Ştefan, Petrea Burcă şi Isaia Horju, un om foarte bun”. Ioan Acsinte i-a fixat genurile muzicale care i se potrivesc cel mai bine: romanţa şi muzica de petrecere, fapt remarcat şi de membrii juriului festivalurilor de muzică uşoară la care nu a excelat. “Am cântat romanţă la un concurs. Mi-au dat dat locul doi şi a mers altă solistă mai departe. M-am bucurat. Eu nu puteam să merg, că aveam nunţi” a spus Maria Constandache. La Casa de Cultură „Theordor Balş” a participat şi la spectacolele de teatru, „Catrafusele” fiind comedia muzicală în care eroina noastră a jucat alături de Liviu Andronic, în prezent manager al Şcolii Populare de Arte Botoşani, sau profesorii Pop. „Radu Pop a cunoscut-o pe Despina în acea piesă, şi apoi s-au căsătorit”, ne mărturiseşte cu un zâmbet larg artista.
3 decenii de nunţi...A cântat la nunta la care „naş mare” a fost Ceauşescu

A început să cânte la nunţi de la 14 ani, în formaţia în care membrii familiei Constandache împreună cu Mihai şi Năstase David au fost de nedespărţit până la moartea lui Zanfir Constandache (foto jos), în 1974. Una dintre nunţile de la Horodiştea nu o poate uita. „Am cântat sub bolta de vie împreună cu Zîna Andronic. A fost ca la un spectacol. Atunci ieşise piesa <<Un copac cu flori>>. Lumea nu mai vroia să plece acasă. Pentru prima dată am văzut la o nuntă ca fiecare invitat să aibă şampanie pe masă. Atunci cântai de plăcere, nu din obligaţie. Dădeai tot ce ai mai bun din tine. După Postul Paştelui şi până la finalul sezonului, aveam programate nunţi” ne-a spus interlocutoarea noastră. A cântat la Dorohoi pentru doi tineri însurăţei care proveneau de la Casa de Copii din municipilul vecin, iar naşi „pe hârtie” erau chiar soţii Ceauşescu, care au trimis bani prin intermediul secretarei de partid din Dorohoi. „Lăutarii autohtoni, foarte invidioşi, m-au urmărit toată noaptea, iar a doua zi am fost chemată la raport la Casa de Cultură. La nunta următoare mi-au verificat repertoriul. La fel s-a întâmplat şi la Electrocontact, la Botoşani. Cele 24 de melodii care au fost interpretate în acea seară au fost trecute prin cenzură”. Între timp a obţinut şi atestatul de toboşar, după examenul susţinut la Casa de Cultură „Petőfi Sándor” din capitală.
Un dărăbănean despre CD-ul Mariei Constandache: „Am să-l păstrez ca pe-o icoană”

Ce s-a schimbat între timp: muzica, oamenii, vremurile...?
„Acum au apărut manelele pe care nu le înţeleg şi nu am putut să le cânt niciodată, muzica electronică, s-au scos tobele...Cine mai cântă live, în prezent? Eu nu am cântat niciodată melodii de genul <<Cucul şi pupăza>>. Un om care se respectă nu cântă aşa ceva. Lăutarii serioşi erau respectaţi. Nu vedeai pe unul beat sau să jignească pe cineva. De curând m-am întâlnit cu o persoană care a participat la una din nunţile la care eu am cântat. M-a întrebat dacă mai cânt aşa frumos. I-am răspuns: <<Da, pentru prieteni>>. Aveam la mine un CD, pe care I l-am dăruit. Mi-a spus: <<Am să-l păstrez ca pe-o icoană>>”. Artista este de părere că muzica bună ar putea reveni curând în restaurantele din România odată cu creşterea nivelului economic.

Aţi încântat cu vocea d-voastră foarte mulţi dărăbăneni. V-au răspuns ei cu aceeaşi monedă în momentele grele prin care aţi trecut?
„DA. TOŢI! Şi acum, când mă întâlnesc cu ei. Am trecut de curând pe lângă un bătrânel care şi-a scos pălăria în faţa mea. Când m-a întrebat dacă mai cânt, m-am blocat. Mai mare satisfacţie nu există. Nu pot spune la nimeni situaţia mea. Înainte de Revoluţie, când te confruntai cu o problemă aveai unde să te plângi. Acum...este foarte greu, dar ne descurcăm”. În ciuda situaţiei materiale precare cu care se confruntă în prezent (venitul Mariei Constandache, împreună cu al mamei sale, este în jur de 500 lei, iar majoritatea banilor merg pe medicamente), dar interpreta este foarte optimistă şi nu se plânge nici un moment. Cel mai mare regret al său este că nu a aprofundat pianul, instrumentul la care a râvnit foarte mult. Datorită unor probleme de sănătate a început să cânte din ce în ce mai rar cu Marcel Flautistu, Liviu Harbuz sau Dan Alexandru.
Visează din nou la DUETUL UNIC cu Zîna Andronic

Talentul merge mai departe...

„...Da. Luş (n.r.: Ilie Contandache, foto stânga), în primul rând. Mă moşteneşte. Are o voce...! Şi apoi strănepoţii mei”. Nu îndrăzneşte să dea multe sfaturi tinerilor, le transmite doar să asculte muzică bună şi să facă o şcoală de muzică, dacă sunt talentaţi. Aceasta este „romanţa” muzicii de petrecere din Darabani, cel puţin partea pe care o poate auzi publicul, un om care nu a făcut niciodată play-back cu viaţa, o voce de excepţie pe care o puteţi asculta în finalul articolului. Ne despărţim de artista noastră, care ne conduce cu privirea şi nu închide uşa casei până nu am dispărut din raza ei vizuală, o altă dovadă de RESPECT pe care rar îl mai întâlneşti în ziua de astăzi. (Lucian BĂLĂUCĂ)
Citiţi pe aceeaşi temă:
REMEMBER Nordic Grup…Anii trec, dar amintirile raman
Adrian Flautistu, darabaneanul de la Vocea Romaniei FOTO & VIDEO
Dan Decebal Chitic: „Acordeonul este viata mea” FOTO & VIDEO
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Nu salvăm democrația votând mediocritatea

În ultimele patru luni, România a intrat într-un tumult electoral din care pare că nu mai are puterea să iasă. Cauzele sunt multe, unele punctuale, legate direct de situația geopolitică din regiune, altele mai profunde, ținând de modul în care am evoluat în ultimii 35 de ani ca societate, de respectul pe care l-am acordat educației, de relația complicată pe care o avem cu trecutul comunist. Democrația noastră firavă este mai amenințată ca oricând în ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!