COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII A refuza să te implici, sub diferite forme, în
viaţa comunităţii tale înseamnă că tu însuţi contribui la menţinerea ei în întuneric

Cei care își doresc să ocupe fotoliul de edil au un electorat țintă, față de care își adaptează discursurile, acțiunile, promisiunile. Evident, într-o zonă defavorizată, unde șomajul are valorile cele mai ridicate din țară, cum este Darabani, oamenii sunt prizonierii unei resemnări care ușurează drumul spre victorie celor cu un discurs populist. În aceste zone, campaniile electorale se desfășoară în jurul grătarelor cu mici și a paharelor de vin (care uneori au efecte dramatice). Dialogul se desfășoară într-un singur sens, candidatul le vorbește votanților care îl ascultă atenți și inofensivi. Aceste campanii au intrat într-un fel de rutină, toți dau sarmale sau mici, toți promit, toți organizează spectacole, dar nimeni nu face nimic. Acest mod de a te raporta la comunitatea în slujba căreia vrei să ajungi a îngropat orașul și zona în ultimii 25 de ani, indiferent de culoarea politică a aleşilor. Însă dreptul la vot îl au și alte categorii de persoane, care se poziționează diferit față de ceea ce înseamnă competiție electorală, discurs politic sau practici publice. Există și oameni care pot sancționa derapajele unor politicieni locali încremeniți în practici și mentalități alterate. O anumită categorie a electoratului, şi anume cei indecişi, poate face diferența, iar în ultima perioadă a arătat că poate sancționa prin vot, derapajele mai micilor sau mai marilor brigadieri.
Tinerii vor altceva și așteaptă altceva de la cei care se înfruntă pentru fotoliul de primar. Nu vor să mai fie asimilați uriașei categorii a asistaților social, blestemați de sărăcie și umiliți cu fiecare mic și cu fiecare bere primită gratis. Tinerii își doresc un dialog real cu politicienii, în urma căruia să fie identificate soluții benefice atât pentru ei cât și pentru comunitate. Este responsabilitatea lor majoră de a contribui la schimbarea mentalităților. Ei trebuie să arate că au dreptul la vot și că îl vor folosi cu prisosință, așa cum au mai făcut-o, în defavoarea celor care îi ignoră, care îi umilesc. Tinerii au obligația să se implice în campania electorală și în viața comunității în general, în sensul de a le cere politicienilor să-și îndrepte atenția și asupra nevoilor lor. Au dreptul de a cere soluții reale pentru dezvoltarea localității, pentru crearea de locuri de muncă, au dreptul la o viziune mai deschisă din partea edililor, la mai puțin populism și demagogie. A refuza să te implici, sub diferite forme, în viața comunității tale înseamnă că tu însuți contribui la menținerea ei în întuneric. (Alexandru D. AIOANEI)
5:13 pm Vineri, 22 Aprilie, 2016
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!