Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Editorial

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
Slujba de Te Deum și depuneri de coroane la Monumentul Eroilor de Ziua Națională GALERIE FOTO & VIDEO
Slujba de Te Deum a fost oficiată și la Darabani de preoții din Darabani, Teioasa, Lișmănița și Bajura. Pomenirea eroilor neamului a continuat la Monumentul închinat acestora, unde reprezentanții principalelor instituții din Darabani au depus coroane de flori.
Biserica Sf. Constantin și Elena din Darabani a devenit neîncăpătoare de Ziua Națională, începând cu orele 12:00. Soborul de preoți condus de protopopul Costică Pînzariu a binecuvântat drapelul național care a fost purtat de reprezentanții Poliției, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei și ISU. La slujba solemnă a luat parte și Corul ”Dragoș Vodă” din Cernăuți condus de Dumitru Caulea, plus corul de la Hrușcăuți (Voloca). Cei prezenți au mărșăluit apoi până la Monumentul Eroilor, unde a fost arborat drapelul național și au fost depuse coroane.
Impresionant efortul unui veteran dărăbănean care a ținut să meargă pe jos de la biserică până la Monumentul Eroilor, purtând la piept steagul național. ”De Ziua Națională mulțumim lui Dumnezeu pentru toate…Rugăm pe Dumnezeu să primească rugăciunile de astăzi, să binecuvânteze țara noastră și să odihnească în Lumina veșniciei sale pe toți eroii neamului românesc” a spus pr. protopop Costică Pînzariu.
”Se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire obținută cu mari sacrificii, ce ne obligă pe toți, de la cei mici la cei mari, să ne respectăm înaintașii, să-i cinstim, aprinzându-le astăzi candela recunoștinței… Dragi români, dragi dărăbăneni, aș vrea ca în acest an centenar să adresez tuturor un mesaj de solidaritate, patriotism în spiritul prețuirii trecutului și valorilor naționale” a precizat Alin Gîrbaci, viceprimarul orașului Darabani. Au mai ținut discursuri locotenent-colonel Petrică Ciobănașu din cadrul ISU Botoșani și plutonierul adjutant șef Vasile Marasac, șeful jandarmilor dărăbăneni.
Click pe fotomontaj pentru a viziona peste 50 de imagini
Te-ar mai putea interesa si: Ziua Naţională, Centenarul Marii Uniri
Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Adauga un comentariu
Poza saptamanii
Copiii refugiaților ucraineni le-au oferit amintiri de neuitat celor care i-au găzduit la Păltiniș. De asemenea, părinții lor au lăsat un mesaj de mulțumire locuitorilor din cea mai nordică localitate din țară. Click pe fotomontaj pentru a viziona fotografiile separat
PS: Revenim curând cu un reportaj emoționant realizat în Nord.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Stiri nationale si internationale
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare