VEZI cine sunt câştigătorii taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
50 de elevi din 31 de localităţi botoşănene au devenit, începând de astăzi, „mesagerii” pompierilor în comunităţile de care aparţin. Printre aceştia se află şi Ionuţ Gheorghiu, elevul Şcolii Gimnaziale „Leon Dănăilă” din Darabani.
Misiunea le-a fost încredinţată după ce, timp de o săptămână, au învăţat cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii. Lecţiile le-au fost predate în cadrul taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizată în Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Palatul Copiilor Botoşani – Clubul Copiilor Dorohoi, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi Primăria Comunei Mihai Eminescu.
La festivitatea de premiere, care a avut loc astăzi, alături de cei 50 de elevi şi conducerea ISU Botoşani, au participat: Gheorghe Sorescu - preşedintele Consliului Judeţean Botoşani; David Şalgău – Aniţei – Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Aneta Gireadă – primarul comunei Mihai Eminescu, ec. Miluţa Jijie şi Daniel Tupiluş, managerul, respectiv directorul Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.
Activitatea a debutat cu premierea autorilor celor mai bune trei eseuri „Viaţă de pompier”. Pe lângă diplome, câştigătorii ( locul I - Luciana Maria Covrig – Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi ; locul II – Adelina Lavinia Andrei – Şcoala Gimnazială Drăguşeni şi locul III – Alexandra Stan – Şcoala Gimnazială nr. 17 Botoşani) au obţinut şi premii în bani din partea Asociaţiei Personalului I.S.U. „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Vizibil emoţionaţi, membrii celor cinci echipaje ( roşu, albastru, bleu, verde şi mov) au aşteptat cu nerăbdare să vadă cine pleacă acasă cu trofeul celei de a V-a ediţii a taberei de vară. Timp de o săptămână, aceştia s-au înfruntat în 16 probe din concursurile „Prietenii Pompierilor, „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi jocurile interactive cu specific în domeniul situaţiilor de urgenţă.Clasamentul final a fost stabilit pe baza rezultatelor obţinute în urma rezolvării chestionarului cu 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă.
După o luptă extrem de strânsă, „echipajul mov”, format din elevi de la Liceul Tehnologic Coţuşca, Şcoala Gimnazială „Aristotel Crîşmaru” Drăguşeni, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ştiubieni, a fost declarat câştigătorul ediţiei. Pe a doua treaptă a podiumului a urcat „echipajul roşu” ( Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Şcoala Gimnazială nr. 1 Mileanca, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăeşti, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani şi Şcoala Gimnazială Hilişeu Horia).
A treia treaptă a podiumului a fost ocupată de „echipajul bleu” ( format din elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Botoşani, Şcoala Gimnazială nr. 1 Gorbăneşti, Şcoala Gimnnazială nr. 1 Vlădeni Deal – comuna Frumuşica, Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoşani şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Orăşeni Deal, comuna Curteşti). Festivitatea a fost încheiată pe ritmurile unor melodii de muzică uşoară, interpretate de Mari – Elena Predică, participantă la o ediţie anterioară a taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Partenerii proiectului educaţional şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, care s-a încheiat cu tabăra de vară, invitaţii, profesorii şi părinţii şi-au exprimat intenţia de a organiza şi pe viitor astfel de activităţi care, prin mijloace mai puţin convenţionale, valorifică potenţialul educaţiei nonformale în scopul nobil de a-i învăţa pe copii, modalităţile de protejare a celui mai valoros bun: viaţa. În tabără, elevii şi-au dezvoltat priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar s-au şi relaxat. Organizatorii le-au oferit mai multe surprize: excursii la mănăstirile şi instituţiile culturale din judeţ, concerte de muzică populară, jocuri interactive pentru dezvoltarea spiritului de echipă, karaoke, concurs de miss şi foc de tabără.
Adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel ing. Eugen Vişan, a participat la o serie de activităţi desfăşurate în tabără, considerând că este un proiect extrem de util, interesant şi a promis că va face demersuri pentru implementarea acestuia la nivel naţional. Copiii au plecat din tabără cu lacrimi în ochi, promiţând că vor transmite familiilor, colegilor, prietenilor regulile şi măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă acumulate pe parcursul taberei. „La ceea ce am acumulat pe timpul Şcolii de vară, a fost o experienţă plăcută. A fost ceva nou atât pentru mine cât şi pentru elevii participanţi” a declarat pentru Darabaneni.ro, Mihaela Dumitrel, cadru tehnic PSI la Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă”.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




