„Am observat că Darabaneni.ro împreună cu colaboratorii săi a demarat o acțiune prin care se încearcă scoaterea de sub praful uitării și al necunoștinței a personalităților din această parte a țării și cu precădere cele ale orașului Darabani. Este o acțiune demnă de laudă deoarece prin această anamneză a trecutului nostru ne putem făuri un viitor mai bun. Citind intervențiile anterioare, prin care ni s-a adus aminte de Aristide Cucu – un preot cărturar al Darabaniului– am dori ca alături de el să mai adăugăm un alt preot, originar de pe aceste meleaguri și anume: Leon Anutei” ne-a transmis unul dintre cititorii noştri care a redactat şi un material foarte interesant pe care vi-l prezentăm în continuare.

Date biografice – 105 ani de la nașterea sa
  
Părintele Leon Anuţei s-a născut la 31 august 1908 în satul Bajura – Darabani din părinţii Gheorghe şi Maria. După ce termină Seminarul din Iași, la 18 februarie 1932, se căsătoreşte cu domnișoara Iulia Isăceanu, din Șendriceni, cu care va avea patru copii: Victorel – Marius, Mihail, Nicolae şi Gheorghe.
 
Iulia Isăceanu – educatoare de profesie – venea dintr-o familie numeroasă, ea fiind unul din cei 11 copii ai preotului Octav Isăceanu din Şendriceni. (dintre care amintim pe unul din frații săi și anume generalul Victor Isăceanu).

Preot militar

Primii ani din preoție îi petrece la Șendriceni, el fiind hirotonit pe seama parohiei Şendriceni – Cananău, unde slujeşte începând cu 1 iulie 1935 şi până la 15 noiembrie 1941. Apoi, pentru o perioadă de aproape 7 ani, începând cu cel De-al Doilea Război Mondial (15 noiembrie 1941 – 4 august 1948) este încadrat ca preot militar. În aceşti ani slujeşte ca preot în diverse locuri de pe teritoriul ţării, fiind alături de soldații românii pe câmpul de luptă.
 
Pentru devotamentul cu care a slujit Biserica și țara, pe timp de război, dar și după terminarea lui, este avansat la gradul de maior.

Ctitor de biserică

Începând cu 1 septembrie 1948, an în care este desfiinţat Clerul Militar, este numit preot la parohia ”Sf. Dumitru” din Dorohoi. Parohia neavând un locaş de închinăciune, el va sluji pentru început la Capela „Înălţarea Domnului” de la Cimitirul din Dorohoi. După ce regimul de atunci a pus ordine şi rânduială în treburile obşteşti, iar credincioşii de aici şi-au refăcut gospodăriile distruse de urgiile războiului, la îndemnul vrednicului preot Leon Anuţei, au început din nou să lucreze pentru strângerea materialelor necesare construcţiei unei biserici. În vara anului 1953, credincioșii în frunte cu preotul lor, au întocmit un memoriu și l-au prezentat Mitropolitului Sebastian Rusan, solicitându-i aprobarea și sprijinul necesar pentru construirea bisericii.


 
Visele pot deveni realitate! Iată că în dimineața de vineri, 25 iunie 1954, s-a început cu numai 79 de lei demolarea unei părţi din vechiul conac Gh. Digeratu (cumpărat în anul 1944), selecționarea materialelor și construirea bisericii. Toate lucrările până la finisare au fost executate prin muncă voluntară sub conducerea Pr. Leon Anuţei, care a muncit efectiv împreună cu soția și copiii săi.

Doi dărăbăneni și o sărbătoare aleasă



Sfințirea bisericii - momentul mult așteptat de credincioșii acestei parohii – a avut loc pe data de 7 octombrie 1956. Slujba a fost oficiată de către un sobor de 10 preoţi şi 2 diaconi, în frunte cu Preasfinţia Sa, Episcop Dr. Partenie Ciopron, pe atunci stareţul Mănăstirii “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. Bucuria a fost nespus de mare pentru credincioșii din Dorohoi și din împrejurimi care au văzut cu ochii lor înălțându-se acest sfânt locaș, lucrare săvârșită și datorită strădaniei acestui mare om - preotul Leon Anuței.

De cel puțin un lucru trebuie să ne simțim mândri și anume pentru că acest pământ al Botoșanilor este un loc binecuvântat de Dumnezeu, care a dat țării oameni de seamă cum sunt și aceștia doi mai sus pomeniți.

Mutarea la cele veșnice a părintelui Leon Anuţei

La începutul lunii august 1981, în urma unor probleme de sănătate, inima sa a încetat să mai bată. Vestea plecării la Domnul a părintelui, a adus lacrimi şi întristare în rândul tuturor celor care l-au preţuit şi respectat. A plecat lăsând în urma sa o frumoasă ctitorie, un exemplu demn de urmat şi o comunitate de credincioşi care nu l-au uitat nici astăzi, după atâţia ani, şi cu siguranţă nu va fi uitat, atâta timp cât flacăra credinţei aprinsă de el, nu se va stinge.

Prin slujirea sa la altarul Bisericii cât şi în sânul ”bisericii de acasă”, care este familia, și-a trecut numele printre oamenii de seamă ai oraşului Dorohoi, oameni care au izbutit – într-un fel sau altul – să reprezinte un moment de răscruce în istoria oraşului dar şi a Bisericii creştin-ortodoxe. (O.M.)





8:48 pm Marti, 15 Octombrie, 2013