CS DARABANI-FC ZONA 5-0 Antrenament pentru meciul cu Dante FOTO & VIDEO
Dărăbănenii au redescoperit gustul victoriei în partidele de acasă, învingându-i la scor (5-0) pe botoşănenii de la FC Zona, care au venit la Darabani ca să aibă de unde pleca. Cel mai bun jucător al gazdelor a fost Emanuel Bujor, autorul unei „duble”.
După un sfert de oră de tatonare, Andrei Palamariu loveşte stâlpul porţii oaspeţilor, care sunt aproape de deschiderea scorului după ce Sebastian Ştefănică trimite un balon cu capul pe spate, iar goalkeeperul Alin Andruş respinge in extremis de sub bară. Cu două minute înainte de finalul primei reprize, Mihai Vatavu îl ia la ţintă pe goalkeeperul Sorin Cărpuş, balonul revine la mijlocaşul dărăbănean, care reuşeşte deschiderea scorului.
În minutul 60, la o centrare respinsă de apărarea „zonaşilor”, balonul ajunge la Sebastian Gucianu care îi pasează secundului echipei, Ovidiu Ştefănucă, iar fundaşul gazdelor punctează în colţul lung al porţii lui Cărpuş. După numai două minute de joc, Emanuel Bujor majorează scorul după ce în primă fază goalkeeperul oaspeţilor respinge şutul lui Costel Dobrincu. Acelaşi Bujor face slalom printre adversari, după ce preia un balon la mijlocul terenului, şi reuşeşte „dubla”. Tânărul atacant al gazdelor a dedicat golurile marcate unchiului său, dr. Lucian Aroşoaie, consilier judeţean. În minutele de prelungire ale partidei, efortul lui Costel Dobrincu este răsplătit prin golul reuşit după un assist al lui Mihai Vatavu, iar CS Darabani a încheiat definitiv conturile cu oaspeţii care au fost simpli sparingpartneri pentru dărăbăneni. Gazdele vor susţine adevăratul test de maturitate în sâmbăta dinaintea Paştelui cu CS Dante, la Botoşani. (foto & video: Alexandru STOIAN)
VIDEO
11:21 pm Miercuri, 01 Mai, 2013
Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Adauga un comentariu
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare















