Darabanean trimis in judecata pentru contrabanda cu tigari, mituirea unor politisti plus alte infractiuni
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Robert G., de 24 de ani, domiciliat în Darabani, pentru săvârşirea infracţiunilor de „dare de mită; colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat; conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.
S-a reţinut că, în luna martie 2014, inculpatul i-a promis unui agent de poliţie de frontieră o sumă de bani, în vederea facilitării introducerii în ţară a unui autovehicul cu ţigări, iar în luna aprilie 2014, i-a promis unui ofiţer de poliţie de frontieră o sumă de bani în acelaşi scop.
În noaptea de 30.04./01.05.2014, inculpatul a preluat un număr de 65 colete, conţinând 32.470 pachete de ţigări, transportate ilegal de pe teritoriul unui stat vecin, după care a încărcat coletele întru-un autovehicul neînmatriculat, care avea amplasate plăcuţe cu numere false şi pe care l-a condus pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
„Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie” se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




