Deputatii liberali au votat crutarea celor 30 de judecatorii si parchete, dar orasul Darabani nu a scapat de emotii

Deputaţii PNL, membri în Comisia juridică, au votat ieri, 7 aprilie 2014, respingerea proiectului legislativ privind desfiinţarea a 30 de judecătorii şi parchetele pe lângă acestea, printre care se regăsesc şi instituţiile legii din Darabani. Iniţiativa legislativă pe care liberalii o consideră a fi „în dispreţul principiului supremaţiei legii şi împotriva prevederilor constituţionale” urmează să fie supusă votului în plen. „Dacă în Guvernul Boc au fost desfiinţate spitale, acum, în Guvernul Ponta III, se doreşte desfiinţarea unor instanţe” se arată într-un comunicat de presă emis de deputatul Colegiului Darabani, Costel Şoptică, pe care îl redăm în continuare:
Accesul la justiţie este un drept fundamental, regăsit în mod expres în prevederile art.21 din Constituţia României. Acest drept fundamental este un drept pozitiv, adică un drept pentru a cărui realizare statul trebuie să intervină alocând resurse materiale şi de personal. Singurele limitări acceptate ale acestui drept sunt date de limitele resurselor economice şi sociale pe care statul le are la un moment dat! Altfel spus, dacă şi numai dacă nu există resurse, statul poate limita accesul liber la justiţie.
Nu există un studiu de impact privind efectele economico-sociale ale proiectului
La un calcul simplu, prin desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti sunt afectaţi: aproximativ 1 milion de cetăţeni justiţiabili, "rearondaţi", şi aproximativ 500 de magistraţi şi funcţionari ai justiţiei "relocaţi" la alte instanţe.Totodată, decizia desfiinţării unui număr de 30 judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii nu este justificată de costul funcţionării acestor instituţii, mai ales că România a avut anul trecut o creştere economică ce se preconizează a se repeta şi în acest an. Mai mult, cheltuielile au fost incluse în bugetul de stat aprobat pentru 2014 şi există soluţii pentru diminuarea lor, precum reducerea sau eliminarea diurnei de deplasare a magistraţilor, care, în foarte multe judecătorii, ajunge la o sumă semnificativă. Judecătoriile propuse spre desfiinţare au raportat, în medie, 2.500-2.700 de dosare înregistrate anual, ceea ce înseamnă un total de 75.000-80.000 de dosare.
Cetăţenii vor avea de parcurs distanţe mai mari pentru a-şi căuta dreptatea
Membrii PNL care au depus amendamente în Comisia juridică referitoare la desfiinţarea judecătoriilor au subliniat că, prin desfiinţarea celor 30 de judecătorii, va creşte distanţa pe care cetăţenii arondaţi vor fi obligaţi să o parcurgă până la cea mai apropiată judecătorie. Instituţiile europene au recomandat României îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi nicidecum desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti. Studiile arată că în Uniunea Europeană nu există o tendinţă clară în ceea ce priveşte evoluţia numărului de instanţe judecătoreşti de prim grad, echivalentul judecătoriilor noastre.
Pe lista judecătoriilor incluse în anexa la Proiectul de Lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea figurează şi judecătoria de la Darabani. Desfiinţarea Judecătoriei Darabani ar afecta serios populaţia din zonă, pentru care accesul la justiţie ar putea fi drastic limitat din cauza distanţelor mari pe care oamenii ar trebui să le parcurgă până la cele mai apropiate instanţe din judeţ. Situaţia devine şi mai grea, dacă ţinem seama de faptul că Darabani are jurisdicţie pe zona cea mai îndepărtată de reşedinţa de judeţ. În plus, Judecătoria Darabani are graniţă cu două state extracomunitare, Republica Moldova şi Ucraina, ceea ce presupune că are activităţi specifice ce necesită mare experienţă.
Prin desfiinţarea Judecătoriei Darabani, se aduce atingere accesului la justiţie pentru populaţie din cauza distanţelor mari ce trebuie parcurse până la noile instanţe. Raportul „Sisteme judiciare din Europa: Eficienţa şi calitatea justiţiei” elaborat de Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ), ediţia 2012, atrage atenţia că accesul la justiţie nu poate fi limitat la resursele financiare, ci este de asemenea legat de accesul geografic la justiţie. Criticile vizează numai “volum mic de activitate” şi imposibilitatea alocării de fonduri, urmare a intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală.
Argumentul pentru păstrarea judecătoriei Darabani respectă principiul constituţional: justiţia mai aproape de oameni. Pentru Judecătoria din Darabani, precum şi pentru celelalte 29 de judecătorii şi parchete propuse spre desfiinţare, statul a avut resurse chiar şi în perioada de vârf a crizei economice, astfel că se pune întrebarea de ce nu avem cu adevărat resurse pentru funcţionarea acestora acum, după ce guvernul actual spune că am avut o creştere economică de 3,5%.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!