Pact incheiat intre Darabani, Straseni (R. Moldova) si Herta (Ucraina)
Primarul Ghiorghi Burlacu s-a întâlnit joi, 8.12.2011, la orele prânzului în cadru oficial cu omologii săi din oraşele Străşeni din Republica Moldova şi Herţa din Ucraina, Valentina Casian, respectiv Vasilii Skripkaru. Scopul acestei întâlniri a fost parafarea unei înţelegeri de colaborare între oraşele din cele trei ţări în domeniile administraţiei publice locale, economic, cultural-sportiv, învăţământ, sănătate şi protecţia mediului. Părţile vor colabora în vederea organizării de întâlniri, schimburi de experienţă, vor asigura condiţiile materiale pentru organizarea unor manifestări cultural-sportive, vor stabili colaborări prin contacte directe între unităţile de învăţământ dintre cele trei oraşe.
La această întâlnire au luat parte câţiva consilieri locali, reprezentanţi ai Primăriei şi a unor instituţii din localitate, dar şi vicepreşedintele CJ Botoşani, Mihai Aroşoaie, originar din Darabani. După ce a făcut prezentarea omologilor săi, Burlacu i-a dat cuvântul Valentinei Casian, primar al oraşului Străşeni din raionul cu acelaşi nume. „Sper că acesta este doar un început al relaţiei noastre de colaborare. Semnarea acestei înţelegeri reprezintă o oază de prosperitate pentru localităţile noastre. Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi şi sper să facem lucruri frumoase în oraşele noastre” a spus Casian. Primarul ucrainean din regiunea Cernăuţi, Vasilii Skripkaru, a enunţat şi el aceeaşi idee, afirmând că a mai accesat un proiect european în cei doi ani şi jumătate de mandat. Paulică Zahariea, secretarul oraşului Darabani, le-a înmânat celor trei primari actele pe care edilii le-au semnat. Înţelegerea este valabilă cinci ani de zile de la data semnării.
Mihai Aroşoaie (foto dreapta) le-a oferit invitaţilor albume ale judeţului Botoşani şi le-a urat succes în realizarea proiectelor propuse. Ghiorghi Burlacu a precizat că în perioada următoare vor fi depuse la Iaşi două sau trei proiecte transfrontaliere cu finanţare europeană în proporţie de 90%, unul dintre acestea în valoare de 150.000 euro fiind destinat dotării Casei de Cultură „Theodor Balş” din Darabani cu mobilier, sonorizare şi instrumente muzicale. Toţi participanţii la această întâlnire au ciocnit în final câte o cupă de şampanie.
Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini
6:32 pm Joi, 08 Decembrie, 2011
14 Comentarii la “Pact incheiat intre Darabani, Straseni (R. Moldova) si Herta (Ucraina)”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





A înnebunit lupul!!!!!
Este un eveniment important, din care sper sa tragem toate foloasele. Doamna Valentina Casian de la Straseni este o persoana foarte dinamica si acitva, a implicat comunitatea de acolo in diverse proiecte culturale, sper ca si cei din Darabani sa invete din experienta ei. Cam putini oameni in sala si nereprezentativi, lipsec elitele locale, oare nu le interesează. Acest eveniment ar fi trebuit punctat mult mai bine si sa stiti ca avem multe de invatat, cel putin de le cei de la Straseni.
Ce semnal transmite urbea noastră faţă de acest pact, când auditoriul a fost format din maximum 10 persoane? Sunt convins domnule primar că după acest jalnic mandat veţi deveni titular pe postul de "incasator la iarmaroc", post de pe care de altfel aţi şi plecat şi unde aţi făcut carieră. Sunt un dărăbănean care a crezut sincer în dumneavoastră şi în potenţialul dumneavoastră, potenţial care s-a dovedit în final un mare "fâs".
Are dreptate Alexandru, unde sunt scriitorii si profesorii orasului, oare nu ei ar fi trebuit sa fie primii in sala, oare nu pe ei ar fi trebuit sa-i intereseze acest subiect. Face proiecte de colaborare transfrontaliera cu Fericirea, Ciuraru si Caba. Bine ca directorii scolilor sunt prezenti la inaugurari de banci si librarii, ca niste pedelici constiinciosi, dar nu au chibzuit sa vina la acest eveniment, este o mare rusine pentru ei si pentru statutul lor de dascali. Oamenii cu carte, marii pensionari inteligenti care se plimba prin targ, pseudogazetarii de ce nu sunt prezenti la manifestare, e mai bine in crasma. Rusine sa le fie la toti ca au preferat sa fie in alta parte decat acolo unde ar fi trebuit sa le dicteze o anumita constiinta.
Proiectele de colaborare cu oraşele Străşeni şi Herţa reprezintă, pentru urbea noastră, un moment istoric şi un pas înainte, deopotrivă. (dacă vom şti să profităm). Nu doresc, prin acest comentariu, să mă erijez în apărătorul cadrelor didactice, gazetarilor locali sau pensionarilor aplecaţi către actul de cultură, care n-au fost prezenţi la eveniment, dar nepopularizarea acestuia se datorează, în exclusivitate, primarului Burlacu, cel care se face că le ştie pe toate şi, în fond, nu ştie nimic. De altfel, în ultimii 20 de ani dărăbănenii au votat, numai agronomi şi tot felul de tehnicieni la fotoliul de primar, pentru care cultura, în sens larg, este confundată cu cultura agricolă, în sens strict. Ca o persoană ce vrea binele urbei, adresez, pe această cale, o întrebare utilizatorilor acestui site: Câţi dintre dărăbăneni ar susţine, înt-un oraş eminamente agrar, un candidat profesor la funcţia de primar?
Hai la mai multe proiecte. Apropo cu Trinidad Tobago sau Guatemala când facem proiecte. Că ne-am umplut de la ucrainieni, moldoveni, greci, americani de toate națiile, de eoliene, enzime, asfalt, circuit de formula 1, toate in Covată și alte inepții ale Guvernatorului de Darabani
sunt cadru didactic si ma intreb cati au stiut de acest eveniment si n-au venit?eu chiar nu am stiut;veneam cu siguranta;organizatorii trebuiau sa anunte prin scoli.
organizeaza cumva vreo trecere frauduloasa de marfa de contrabanda in Europa ??
Sunt cadru didactic. Habar nu am avut de faptul că se organizează un astfel de eveniment! Ar trebui să le fie RUŞINE celor care taie frunză la câini în Primărie pentru că nici măcar un astfel de eveniment nu sunt în stare să-l organizeze mai serios! Cineva papă nişte bani frumoşi pentru ,,comunicare şi relaţii publice"!!! Doresc să-mi exprim pe această cale nemulţumirea pentru modul submediocru în care au acţionat reprezentanţii oraşului nostru la acest eveniment. Nu ştiu nici acum cine a organizat evenimentul, dar toţi cei implicaţi, în frunte cu domnul primar ar trebui să dea nişte explicaţii oficiale! Nu e posibil ca un asemenea eveniment să fie tratat cu ATÂTA LIPSĂ DE SERIOZITATE! Dar mă tem că noi ne facem degeaba probleme de conştiinţă publică, în timp ce ei îşi râd în barbă ştiind că nu reprezintă pe nimeni decât pe ei înşişi...
o sa fie bine pentru urbe cand nu o sa mai fie clanul Zahariea . Unde mai pui ca tov. Paulica este doctorand, si toate procesele primariei se pierd din cauza absentei lui. Rusine.
Am ajuns la concluzia ca,daca Darabaneni.ro nu ar fi publicat un articol despre acest pact,cei care ar fi stiut ce se intampla sunt doar primarul si acolitii sai.
Ce dur suna „pact” Parca aceste doua orase au fost in raboi si acum fac pace :-)
octaviane, asa e de cand lumea si pamantul, grupuri mici care sa conduca grupul mare, adica poporul, care daca n-ar mai fi s-ar conduce pe ei insisi si tot asa pan s-ar ajunge la un haosss greu de imaginat, iar la urma CINE SUFERA? NOIIIIII cei de jos, orcum n-avem ce sa facem contra, cuvantul nostru e nesemnificativ in fata lor. Darabaniul asta de cand cu noua conducere locala, marca e in ceata total, parca nici n-am exista, ma refer la infrastructura, o singura sosea avem si noi si aia e VARZA, dar asta e, an nou, cine stie poate vor veni si vremuri mai bune. :D
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie
În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »