Singurul drum naţional de pământ din ţară este acum de…balast

Ovidiu-Mugurel Laicu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, a inspectat în această săptămână lucările pe DN 24C Manoleasa-Rădăuţi Prut, împreună cu parlamentarii PSD Doina Federovici şi Tamara Ciofu. Potrivit şefului drumarilor din Moldova, mai multe sectoare de drumuri vor fi modernizate, Laicu afirmând că vestitul drum naţional de pământ va fi asfaltat până în octombrie. Este foarte posibil ca acesta să fie finalizat vara viitoare, înaintea alegerilor locale.
În ultimii ani s-a tot vorbit despre starea deplorabilă a drumurilor din județul Botoșani, de fiecare dată fiind invocată exemplul sectorului de drum național de pământ dintre localitățile Rădăuți-Prut și Manoleasa. Lucrările la acest sector de drum sunt acum în plină desfășurare. Reprezentanții firmei de construcții Max Proroute din Satu Mare, care a desfășurat pe șantier un număr mare de utilaje și angajați, sunt optimiști și au declarat că până la sfârșitul acestei toamne speră să toarne și primul strat asfaltic. „S-au alocat până acum 10.000.000 de lei, din valoarea totală de 22.000.000, cu tot cu TVA şi am ferma convingere că la rectificarea bugetară se va aproba şi diferenţa de bani, astfel încât să dăm şi un al doilea ordin de lucrări”, a explicat Ovidiu Laicu, conform Botoşăneanul.
În atenția CNADNR mai sunt și alte sectoare de drumuri naționale din judeţul Botoșani. Se pare că mai marii județului doresc realizarea unui circuit inelar de drumuri modernizate care să lege principalele orașe. Astfel vor intra în modernizare sectoarele de drum național cuprinse între Botoșani și Dorohoi, Dorohoi și Darabani, Botoșani şi Ștefănești. Parlamentarii Doina Federovici și Tamara Ciofu, prezenți la întâlnirea cu directorul Ovidiu-Mugurel Laicu au spus că vor susține realizarea acestor proiecte și cuprinderea lor și în bugetul pe 2016.
„În prezent, pe sectorul cuprins între Rădăuți-Prut și Manoleasa al drumului național 24C se efectuează lucrări de retrasare a șoselei, balastare și amenajare scurgeri pluviale. Aceste lucrări au fost deja contractate și sunt în desfășurare. Ulterior pentru a conserva aceste lucrări de pietruire de efectele iernii, ploi, înghețuri, se va turna un strat de bitum. Această lucrare a fost scoasă la licitație dar nu a fost încă contractată. Dacă se va turna acest strat de bitum în toamnă, sigur că la vară vor fi puse și celelalte două” a declarat pentru Darabaneni.ro Constantin Irimia, şef Sector Darabani din cadrul CNADNR. (foto: www.botosaneanul.ro)
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!