COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Solidaritate și ipocrizie
România, la fel ca întreaga lume, trece zilele acestea printr-un examen foarte greu. Dificultatea nu vine de la proba în sine, ci de la faptul că trecem prin această încercare ca echipă. Iar ca în orice echipă, mereu există câte un jucător, doi sau mai mulți care trag echipa în jos. În cazul nostru, acești jucători sunt politicienii și pletora de funcționari cu poziții de conducere pe care ei i-au numit la șefia unor instituții cruciale în aceste momente, doar pe criterii exclusiv politice și împotriva oricăror principii meritocratice și de responsabilitate față de viața și sănătatea celorlalți.
În aceste momente avem nevoie, mai mult ca oricând, solidaritate și de minți limpezi, care să ne mobilizeze, să ne întărească și ne adune împreună (sufletește, pentru că fizic nu este posibil) pentru a înfrunta urgia. Dar unde sunt acum marii patrioți, cei care, cu ceva timp în urmă, ne explicau cum muncesc ei pentru bunăstarea poporului, cum se sacrifică pentru ceilalți și cum noi, cei care le punem la îndoială priceperea și buna-credință, suntem de fapt niște elemente lipsite cu totul de iubire de țară? Mai toți deputații noștri s-au ascuns în aceste clipe grele, când ar fi trebuit să fie în mijlocul celor de la care cer voturi. Acum câteva luni de asaltau cu tot felul de „texte” și „pretexte”, acum nu mai auzi de ei. Din când în când mai dau câte un comunicat de presă, se bucură pe sub mustăți la orice gafă a guvernului și ar distribui în orice secundă știri conspiraționiste despre masoni, China, Israel, iluminati și altele.
Avem în jurul nostru exemple de solidaritate și de sacrificiu din iubire față de aproape. Mulți oameni, când a fost clar că statul nu face față acestei încercări sau funcționărimea de prin birouri se mișcă greu și fără viziune, și-au pus timpul și resursele în slujba sprijinirii celor aflați în nevoie. Noi, restul, îi apreciem într-un fel, dăm like, poate chiar un share pe facebook, unii mai ajută cu un ban, dar atât. După ce suntem distrași puțin de aceste gesturi pe care, să fie clar, cei mai mulți dintre noi nu le văd ca o normalitate, revenim tot la ce ne place cel mai mult, la șarlatanii care ne ucid prin incompetența și corupția lor. La cei care ne iau banii, cultivă mediocritatea ca valoare, promovează știri false și conspiraționiste, ar vinde orice pentru bani și putere.
În loc să iasă public, să atragă atenția asupra gravității situației și în același timp să facă apel la calm și seriozitate, să țină legătura cu primăriile pentru a vedea cum se descurcă, să propună soluții la situațiile grave, să ofere sfaturi populației cum să se comporte, parlamentarii noștri stau toți la cutie. Mai știe cineva ce fac Federovici, Trufin sau Budăi, dar Rotaru, cel care cerea ajutor de la Ambasada Rusiei, pe unde mai umblă? L-au lăsat toți pe Costel Lupașcu să mai gângurească ceva într-un comunicat? A căzut pe el păcatul să înfrunte toate vifornițele ce se vor abate asupra lor? Dar de Tamara Ciofu a mai auzit cineva ceva? Achiței este și el scump la vedere, câte despre Costel Șoptică, în ultima vreme nu face decât să distribuie pe facebook ce postează șefii lui de la București. Oare le-o fi rușine de ce a făcut partidul lor la Suceava de stau așa ascunși?
Oamenii aceștia nu înțeleg prin ce trecem acum sau, dacă înțeleg, sunt atât de ipocriți încât urmăresc doar să nu le fie afectate interesele politice și de putere. Acești politruci stau acasă de o lună, deci nu au cheltuit cei peste 1000 de lei pe care îi primesc pentru deplasări în teritoriu. Ar fi putut să doneze banii aceștia unor spitale, sau unor primării. Ar fi putut renunța în aceste zile și la sumele forfetare, care nu sunt deloc mici. Nu mai vorbim aici de pensiile speciale și de subvenția pe care o primesc partidele de la stat. În luna februarie partidele politice au primit peste 3 milioane de euro de la buget, iar în lunile care vor veni o să primească alte milioane. Cu banii aceștia plătesc diferite ziare să le publice comunicatele de doi lei și armatele de postaci. Dar oare, aceste sume nu puteau fi cheltuite altfel? Oare nu era cazul acum să arate și ei puțină umanitate, chiar și din aceea afișată lângă ceaunele cu sarmale la zilele comunelor, pe care nu le ratează defel.
Interesați doar de câștiguri politice și de imagine, nu au nici un fel de empatie pentru suferința celuilalt. Dar cel mai grav lucru este că nu au nici o remușcare că cei pe care i-au pus în funcții de conducere peste spitale, dsp-uri sau alte instituții, omoară oameni cu prostia lor. În timp ce oamenii simpli dau dovadă de solidaritate în a-i ajuta pe cei în nevoie, ipocriții sunt solidari doar între ei pentru a-și salva rețelele de putere interpartinice. Problema este cum facem să-i oprim pentru a nu ne face și mai mult rău, deaorece acum este cât se poate de evident: CORUPȚIA UCIDE. (Alexandru D. AIOANEI)
8:19 pm Marti, 14 Aprilie, 2020
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




