COMENTARIUL SAPTAMANII Ganduri despre 1 Decembrie

Discursuri mai mult sau mai puțin populiste, cântece patriotice, defilări, oameni care se mândresc că sunt români sau oameni care își regretă originile. Acesta este peisajul Zilei Naționale a României. Puțini înțeleg, puțini trăiesc, pentru cei mai mulți această zi este una ca și celelalte. Dezbatem și defilăm, mâncăm fasole și bem vin fiert, gustăm din vorbele politice dar uităm de ceea ce ar trebui să fie 1 Decembrie, o zi simbol a solidarității. Înainte de toate, Ziua Națională ne obligă să definim sau să ne redefinim identitatea. Prin ce ne mai diferențiem noi ca români astăzi? Ce ne mai unește, limba, istoria, folclorul? Câți dintre cei mai reprezentativi dintre noi se mai identifică drept români, să fie acesta un păcat din partea lor? Să fie rezultatul unei dezamăgiri justificate?
Televiziunile se zbat în acest zile să găsească tot felul de personaje, de români din țară sau din străinătate care evadează din cotidian prin ceea ce fac și prin ceea ce sunt. Pentru o zi suntem mândri și invidioși pe ei, pentru un moment ne conștientizăm nimicnicia. Ne plângem de cele mai multe ori că ziua noastră națională nu este într-un anotimp cald, să petrecem și noi câmpenește, contestăm data de 1 decembrie și încercăm să găsim alte soluții. Nu există altă dată din calendarul istoric care să fie una simbol pentru noi decât ziua desăvârșirii unirii. Pentru americani ziua națională se discută în termeni precum ”am ratat sau nu am ratat” ziua națională, la noi comoditatea învinge. Refuzăm astăzi să ne identificăm cu simbolurile naționale, refuzăm să ne asumăm un trecut pe care cel mai adesea îl percepem ca unul tragic, care nu ne face cinste.
Discursul despre valori, cine ne va reprezenta mâine, care este aportul nostru la o cultură europeană, acestea sunt subiecte desuete, nu ne mai interesează. Pentru cei mai mulți dintre cei tineri trecutul este un bagaj de crime care nu trebuie aduse în discuție. Pentru ce mai avem nevoie de ce a fost odată, dacă astăzi cotidianul este plin de rețete de succes. Ne orientăm după repere false și pierdem din vedere că acum peste 90 de ani, 100 000 de români au mers pe jos sau cu căruța pentru că atunci au simțit că este momentul desăvârșirii naționale. Astăzi ne este greu să ne trezim de 1 Decembrie pentru a ieși în Piață. Suntem prea individualiști pentru a înțelege reala însemnătate a evenimentelor din 1918, și asta nu este spre binele nostru. Cel mai important lucru care trebuie să ne învețe sărbătorirea Zilei Unirii este solidaritatea. Depinde de noi cât vom învăța din aceasta. (Alexandru D. AIOANEI).
Te-ar mai putea interesa si: 1 Decembrie
5:03 pm Sambata, 01 Decembrie, 20121 Comentarii la “ COMENTARIUL SAPTAMANII Ganduri despre 1 Decembrie ”
Editorial

Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
Ziua Naţională a României este celebrată de 1 Decembrie, dar în afară de ceea ce reprezintă această dată din punct de vedere istoric, pentru români, trebuie să ne gândim că astăzi celebrăm toate victoriile acestui neam , dintotdeauna şi până astăzi, ne plângem toţi înaintaşii morţi pentru ţara asta. Şi nu folosesc cuvinte mari, pentru că bunicii noştri atunci când mureau pe front, prin Odessa sau ştiu eu unde, aveau acasă copii care mureau de foame şi nu aşteptau nici o răsplată, decât să ajungă vii acasă şi să-i vadă. Avem noi grijă, generaţiile de "aur", să aşteptăm răsplata.
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie
În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »