Ziua Muncii

COMENTARIUL SAPTAMANII 1 Mai de ieri si de azi

Joi, 02 Mai, 2013

Regimul comunist a impus, odată cu preluarea puterii, propriul calendar al celebrărilor oficiale. Aceste date cu încărcătură simbolică specială făceau trimitere ori la momente din istorie de la care noul regim se revendica (23 August, 30 Decembrie), ori la dimensiunea sindicală a mișcării. În România, 1 Mai și 23 August au fost sărbătorile reper ale calendarului socialist. În fiecare an, Ziua Internațională a Muncii era un prilej pentru cei ce munceau în jurul ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare