Anisoara Danaila

PROTEST sfâșietor al părinților Andei Dănăilă, la Botoșani ”De ce vă bateți joc de oameni necăjiți?”

Joi, 02 Noiembrie, 2017

Trecătorii prin Piața Revoluției din Botoșani s-au cutremurat joi, la vederea familiei de dărăbăneni Dănăilă, care au intrat în greva foamei, protestând împotriva sentinței pe care a dat-o tribunalul Botoșani în cazul autorilor cumplitului accident care a avut loc la Darabani în Ajunul Învierii de anul trecut. Vă reamintim că Florin Stănescu și Emil Bujor au fost condamnați luni la 6 ani și 10 luni de închisoare, după ce au ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare