20 de darabaneni nevoiasi ar urma sa primeasca lemne de foc din partea Primariei. Cand, la primavara?„Omul... trebuie incalzit”

Iniţiativă călduroasă din partea administraţiei publice locale din Darabani...Primarul Corneliu Aroşoaie a anunţat că 20 de persoane în vârstă cu venituri modeste vor primi câte jumătate de metru cub de lemne din partea Primăriei Darabani. Tonul l-a dat colegul său de partid, Ionel Nenişcă, dar la mai mult de 10 zile de la respectiva şedinţă de Consiliu Local proiectul respectiv era încă la stadiul de...proiect.
„De-am putea ieşi din iarna asta...Omul mai întâi trebuie ajutat, trebuie scos din zăpadă, trebuie încălzit, ca să poată ieşi din iarna asta, iar la primăvară vom începe cu alte lucruri...Nu aşteptăm să votăm în Consiliul Local dacă trebuie să ducem o căruţă de lemne la cineva. După aceea se rezolvă hârtiile. Trebuie să ieşim cu toţi dărăbănenii din iarnă, buni, răi, cum sunt ei, pentru că este o iarnă grea” a precizat social-democratul Ionel Nenişcă în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local din 30 ianuarie a.c. Ideea consilierului local a fost dezvoltată de colegul său de partid, chiar edilul şef al urbei, Corneliu Aroşoaie. „Avem 20 de cereri pentru persoanele în vârstă care nu au posibilitatea de a-şi achiziţiona material lemnos şi v-aş ruga să acceptaţi din cota noastră a Primăriei să dăm 10 metri cubi la cele 20 persoane. Vă prezentăm şi lista, să nu credeţi că le ducem pe ochi frumoşi” a spus primarul oraşului.

Probabil şi datorită temperaturilor primăvăratice din ultima perioadă, în prima zi a acestei săptămâni, funcţionarii Primăriei nu aveau multe informaţii despre acest proiect şi nici nu prea se ştia de existenţa celor 20 de cereri pe care le-a anunţat Aroşoaie. Propunerea edilului şef al oraşului de pe malul Prutului a fost salutată până şi de independentul Dan Tîrniceru-Ifrim, care, „în mod normal” ar fi spus că această iniţiativă are iz electoral. În orice caz, bătrânii respectivi ar fi bine să intre cât de curând în posesia lemnelor de foc, aşa cum a recomandat consilierul Nenişcă, nu de alta, dar sezonul rece este pe sfârşite, şi acum oamenii au mai mare nevoie de acest ajutor.
10:35 pm Miercuri, 12 Februarie, 2014
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!