Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

FOTOREPORTAJ Dărăbănenii, peste tot „acasă”. Germania-Jurnal de călătorie


Germania este astăzi motorul Europei atât din punct de vedere economic cât și din perspectia influenței politice. Pentru cei din Est, care ne zbatem între democratizare și indetificarea drumului către progres, nemţii pot fi un exemplu. Ei au reușit să treacă peste vicisitudinile istoriei, și-au asumat trecutul și au construit din ruine una dintre societățile cele mai stabile și una dintre economiile cele mai performate din lume. O călătorie în această țară devine repede o lecție de viață. Nimic și nimeni nu este perfect, dar stilul lor de viață, valorile, fac ca existente unor fenomene precum inechitate socială, abuzuri instituționale, corupție, politizarea funcționarilor să fie de neînțeles.

Când aterizezi în Germania, prima dată te întâmpină zâmbetele de bun venit ale personalului din aeroport. În general, când pleacă în altă țară, românii iau cu ei foarte multe prejudecăți. Fie că acestea se referă la propria persoană, fie au ca obiect oamenii în mijlocul cărora vor ajunge. Unii dintre noi scapă repede de aceste lucruri și se adaptează ușor în societățile în care ajung, alții le păstrează și rămân veșnic marginali. Unii pleacă din țară prea umili și dornici să descopere adevărata civilizație, alții sunt prea infatuați, și aterizează în altă țară cu dorința să arate celorlalţi, cum îi pot ei prosti. Europa este un spațiu întins, cu orașe mari, cosmopolite unde există loc pentru fiecare. Mai mult echilibru și o modestie onorabil asumată, ne poate ajuta cred, să învățăm mai multe de la ceilalți, dar și să-i facem să ne respecte mai mult.



Germania este astăzi țara cu cea mai performată economie din Europa. De la Berlin, ne place sau nu, se dă astăzi ora exactă pe bătrânul continent. Liderii politici germani sunt astăzi, poate cei mai ascultați și cei mai urâți de pe continent. Uneori acțiunile lor nu au fost nici pe departe diplomatice, alteori poate s-au implicat mai mult decât era accetabil în politica internă a țărilor mici, dar până la urmă, cât poți să suporți și să plătești, ambițiile micilor lideri corupți, din țări care abia se zbat pe linia plutire?

O vizită în Germania, contactul cu oameni din diverse medii din această țară, te ajută să înțelegi mecanismele de funcționare ale unei societăți, care din Est, pare perfectă, deși nu este întotdeauna așa. De la primul pas pe tărâm german apare întrebarea: De ce ei pot și alții, adică noi, nu? După al doilea pas apar și răspunsurile. Ei pot pentru că în primul rând există un respect față de reguli. Deși este o societate liberă, deschisă, nu prea există libertinaj. Chiar dacă în două săptămâni, nu vezi nici un controlor pe autobuz sau tramvai, totuși toată lumea își cumpără bilet. Ciudat ar spune ai noștri, de ce să cheltui bani, când poți să mergi pe gratis? Respectul pentru lege și reguli este legea supremă. Nici o mașină nu circulă pe linia destinată transportului în comun, nimeni nu întoarce automobilul sau merge pe scurtătură prin stația de autobuz. Nu vezi oameni în stare de ebrietate, cu toate că există libertatea de a consuma alcool în spațiile publice. Nu vreau său fiu înțeles greșit, dar singurii pe care i-am văzut încălziți de aburii alcoolului, în plină zi, erau doi români în orășelul Wiesbaden pe Rin.



Târgurile lor sunt cu adevărat prilejuri de întâlnire, de socializare și nu se transformă deloc în mahalagisme ca la noi. În general, nu este greu să te descurci, oamenii sunt deschiși, obișnuiți cu străinii și mereu gata să te ajute. Chiar dacă limba este un impediment real, toți cei care au o slujbă unde vin în contact cu public, cunosc cel puțin limba engleză, fapt ce facilitează mult comunicarea. O dovadă a faptului că sunt mereu deschiși să te ajute, a venit și din partea unui student german, care a găsit în bibliotecă telefonul uitat de o colegă din România. Tânărul neamț a deschis telefonul, a intrat pe profilul de Facebook al proprietarei, a văzut cu cine a vorbit ultima dată pe chat și a trimis un mesaj persoanei respective, prin care a explicat cine este și a rugat-o să-l ajute să găsească proprietarul. Telefonul a fost recuperat a doua zi de la un funcționar al bibliotecii, fără ca măcar studenta româncă ce l-a pierdut să-l cunoască pe cel care l-a găsit.

O simplă plimbare prin oraș îți desfășoară în față, o sumedenie de situații din care înveți și de care te miri. Pentru noi, cei din Est, multe dintre acestea ar părea anormale. Pe trotuar nimeni nu merge pe spațiul marcat pentru biciclete. Aici biciclistul este suveranul străzilor. Nu de puține ori am văzut mașini, care deși aveau verde, s-au oprit și au dat prioritate bicicliștilor, fără claxoane și fără înjurături. La autobuz, șoferul ajută persoanele cu handicap să urce sau să coboare. Și aici sunt ambuteiaje, și aici dimineața și după-masă se formează cozi la semafoare, dar mergi o zi prin oraș și nu auzi un claxonat de mașină, nu auzi o frână sau o accelerare în trombă. Plimbările de seară, prin centrele vechi ale orașelor germane sunt o plăcere, pentru oricine vizitează această țară. Berăriile tradiționale, restaurantele italiene sau cu profil asiatic, toate își întind mesele pe străduțe înguste, pe lângă clădiri vechi de sute de ani, care au supraviețuit bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial.





Cel mai probabil prin piețe îți este dat să asculți o muzică plăcută, la chitară sau la acordeon, interpretată de profesionişti bine îmbrăcați. E drept, după câte un colț, poți avea ocazia să vezi și concurența estică, cu minoritari îmbrăcați în haine mulate pe corp, cu brățările la vedere și cântând mai mult a pagubă. Cu cât călătorești mai mult, cu atât îți dorești să vezi mai multe. Nu doar datorită faptului că orașele germane se confundă cu istoria Europei, ci și pentru că sistemul lor de transport chiar încurajează călătoriile. Aparent, prețul unui bilet de tren este scump, dar dacă întrebi sau cauți mai atent, descoperi faptul că au foarte multe oferte, mai ales pentru grupuri, care într-un weekend pot vizita un land întreg cu trenul, plătind doar câțiva euro. Nu este puțin, astfel ai ocazia să călătorești prin Bavaria, să te oprești în orășele mici cu istorie de sute de ani și cu domuri somptuoase sau poți să mergi de-a lungul Rinului, unde ți se vor derula în fața ochilor o sumedenie de castele și fortărețe, care mai de care mai impresionante.

Nici în Germania nu este totul perfect. Într-o zi am decis împreună cu ai mei colegi să mergem la Luxembourg. Uniunea Europeană a desființat granițele, iar pe căile ferate germane timpul de călătorie se comprimă serios. Cu toate acestea, din cele patru trenuri cu care am călătorit, trei au avut întârzieri între 15 și 30 de minute. Mai mult, am fost nevoiți să schimbăm o garnitură care se încăpățânase să mai plece dintr-o stație. Important: controlorii nu îți răspund în răspăr și chiar se simt jenați de aceste situații.



Revenind la prezența românească din Germania, dacă mergi zece minute pe o stradă de oriunde, sau cel puțin în Vest, nu se poate să nu vezi un model de Dacia. Cel mai des întâlnești Sandero, Logan MCV, mai ales noul model și Duster. Chiar la Universitatea din Mainz, aprovizionarea cantinei studențești se realizează cu două Loganuri MCV. Cât despre români, sunt peste tot, de la orașe mici la metropole. Îi întâlnești în autobuz, prin piețe, la târguri sau prin magazine. Îi găsești chiar și în Luxembourg. Foarte mulți s-au adaptat  și integrat bine în societatea germană, muncesc, se comportă ca și cetățenii germani și doar faptul că vorbesc româna, te face să-i recunoști pe stradă. Din păcate există și categoria cealaltă, de care am amintit mai sus. Pe aceștia îi vezi cântând prin piețe, cu eforturi serioase în a-și adapta repertoriul. Lângă gara din Luxembourg erau șapte sau opt concetățeni pe care i-am recunoscut după plastica limbajului, după acordeonul jerpelit și după apelativele cu care se strigau unii pe alții. Nu erau cu siguranță dintre aceia care au plecat din țară mânați de dorul de muncă. 



Germania este o țară care ne miră prin firescul ei. Nimic din ce se întâmplă acolo nu ar trebui să ni se pară anormal însă. Dimpotrivă, normalitatea de la noi este lipsită de orice urmă de firesc. Din păcate am observat că toate schimburile internaționale nu prea au la noi efect. Cei mai mulți dintre primari, miniștri sau alţi funcționari nu implementează în țară nimic din ce văd în străinătate cu prilejul vizitelor de lucru (nici măcar ce văd în America nu aplică). De ce? Pentru că în primul rând este vorba de educație și mentalitate, două lucruri care nu se schimbă peste noapte. Aici lucrurile funcționează altfel nu pentru că au fost programate de divinitate să fie așa, ci pentru că oamenii înțeleg să se raporteze altfel unii la alții, se respectă mai mult, fiecare funcționar este educat să fie în slujba celorlalți, fiecare primar slujește o localitate și nu o conduce, fiecare profesor face educație înainte de a preda cunoștințe, fiecare persoană este parte a unei comunități și depune toate eforturile pentru a contribui la dezvoltarea ei. (Alexandru D. AIOANEI, Frankfurt)

Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini



Te-ar mai putea interesa si:  darabaneniUniunea EuropeanaGermania
9:36 pm Marti, 24 Martie, 2015

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Viitorul Darabani a câștigat Cupa României din regiunea Nord-Est, dar marele învingător este delegatul echipei, Costel Nechifor, care, surprinzător, și-a făcut apariția la meci, direct de la București. Acesta a stat pe banca dărăbănenilor o bună parte din prima repriză a meciului

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare