O nouă activitate transfrontalieră în cadrul proiectului CREDINȚA CARE NE UNEȘTE GALERIE FOTO    
Aşa este frate (Grigore Vieru), proiectul 
”Cartea uneşte inimi” merge mai departe, bifând o nouă activitate în 
contextul Săptămânii Educaţiei Globale - ”Lumea se schimbă! Noi?”. 
Activitatea s-a numit Credința care ne unește şi s-a desfăşurat 
la Liceul Teoretic Lipcani, vineri, 23 noiembrie 2018.  Activitatea a 
pornit din inițiativa profesorilor de Religie de la Liceul Teoretic 
Lipcani și Școala Gimnazială  Rădăuți-Prut, respectiv doamna Iațeniuc 
Angela și domnul Postolachi Vasile, prin susținerea Direcției de 
Învățământ Briceni, respectiv a Inspectoratului Școlar Județean 
Botoșani,  ca un schimb de experiență între profesorii și elevii din 
stânga și din dreapta Prutului, se arată în comunicatul prof. Postolachi. 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
Mai întâi, pe data de 1 noiembrie cadre didactice și 
elevi de la Liceul Teoretic Lipcani au participat la o lecție deschisă 
de Religie la Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți-Prut, iar la data de 23 
noiembrie activitatea s-a continuat la Liceul Teoretic Lipcani. La 
activitate au participat domnul Știrbu Vitalie, inspector general al 
Direcției Generale de Învățământ Briceni, profesorii de Religie din 
raionul Briceni, elevi de la Şcolile Rădăuţi-Prut şi Miorcani, însoţiţi 
de părinţi şi de către doamnele Luchian Mirela, director al Școlii 
Gimnaziale nr. 1 Rădăuți-Prut şi Ceică Cristina Luminița, consilier 
educativ și domnul Postolachi Vasile, profesor de Religie la Școala 
Gimnazială Rădăuți-Prut. Ne bucurăm să menţionăm faptul că proiectul 
,,Cartea uneşte inimi, a mai câştigat un colaborator, respectiv, doamna 
director al Școlii Gimnaziale ”Leon Dănăilă” Darabani, prof. Crețu 
Angelica, participând și dumneaei la această activitate.
Talentaţii elevi ai Liceului îmbrăcaţi în costume 
populare  au pregătit un deosebit moment artistic format din poezii şi 
cântece religioase după care a urmat o lecție deschisă, închinată Maicii
 Domnului, la disciplina Religie Ortodoxă realizată de către profesorii 
Iațeniuc Angela și Postolachi Vasile precum și elevii clasei a IX a 
Lipcani și câțiva elevi de la Școlile Rădăuți-Prut şi Miorcani. ,,Fără a
 fi regizat ceva, ora a fost un deplin succes, implicarea vioaie a 
elevilor a adus atâta bucurie că mi-aș fi dorit ca ora să nu se termine 
niciodată. Sper doar că această activitate să fie doar un început al 
multor altor activități frumoase pe care le-am putea face împreună” a 
declarat domnul Postolachi Vasile, profesor de Religie la Școala 
Gimnazială Rădăuți-Prut.
De asemenea elevii claselor a IV a de la Liceul 
Teoretic Lipcani au primit câteva lucrări însoțite de mesaje, realizate 
de colegii lor de la clasele I-IV de la Școala Rediu sub îndrumarea 
doamnelor învățătoare Pușcașu Mihaela și Matei-Popescu Luminița în 
cadrul activității Prieteni fără frontiere. După încheierea orei de 
Religie oaspeții au avut parte de o frumoasă surpriză, din partea 
Liceului Teoretic Lipcani, o excursie organizată de colegii de la Liceul
 Lipcani cu ajutorul și susținerea Direcției de Învățământ, Tineret și 
Sport Briceni, în câteva puncte principale ale raionului Briceni. Astfel
 oaspeții au vizitat casa memorială a poetului Grigore Vieru cât și 
Bisericile din satul natal al acestuia, Pererita, satul de peste Prut de
 Miorcani. De aici invitații au mers la Direcția de Învățământ Briceni, 
unde au fost întâmpinați cu multă căldură de domnul inspector general 
Știrbu Vitalie, discutându-se despre învățământul din Rep. Moldova și 
România. Oaspeții au vizitat de asemenea și Școala de box din 
Grimancăuți, făcând cunoștință cu câteva dintre tainele celor mai buni 
boxeri din Moldova.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
”A fost o zi de neuitat, plină de bucurii. Mulțumim
 Direcției de Învățământ Briceni, în mod special domnului inspector 
general Știrbu Vitalie cât și dragilor noștri colegi de la Liceul 
Teoretic Lipcani pentru o astfel de frumoasă organizare și primire. 
Mulțumim și dragilor elevi care ne-au bucurat sufletele cu momentele 
frumoase pregătite de ei. Ne bucurăm că elevii din stânga și din dreapta
 Prutului și-au făcut schimb de contacte și că leagă prietenii între 
ei..Ce poate fi mai frumos decât aceasta? Mulțumim și colegilor 
însoțitori dar și părinților care ne-au ajutat să facem posibilă vizita 
elevilor de la Rădăuți-Prut la Lipcani. Bunul Dumnezeu să răsplătească 
tuturor, iar Maica Domnului care a fost elogiată atât de frumos de 
elevii din stânga și din dreapta Prutului să ne ajute să mai realizăm și
 alte activități frumoase comune” ne-a transmis domnul Postolachi Vasile, profesor de Religie de la Școala Gimnazială Rădăuți-Prut.
Aşa-i iubirea:
Rupe-ngrădirea
  
Şi tot ce-i sărut
Nu ştie de Prut. (Grigore Vieru)
  
Şi tot ce-i sărut
Nu ştie de Prut. (Grigore Vieru)
Click pe fotomontaj pentru a viziona mai multe imagini
  
Te-ar mai putea interesa si:  Scoala Gimnaziala Radauti Prut,  Vasile Postolachi,  Credinta care ne uneste,  Cretu Angelica
6:40 pm Marti, 27 Noiembrie, 2018
	
	
	    Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
	    Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.  
    
Adauga un comentariu
Editorial
				Poza saptamanii
				Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
			
          Darabaneanul lunii
			
Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
					
									
                
        Calendar Ortodox
			
			
		Carte de Oaspeti
				Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
		Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
	
				    




























