Apendicita acută reprezintă una din cele mai frecvente patologii care necesită intervenţie chirurgicală de urgenţă. Întrucât simptomele sunt similare altor afecţiuni, diagnosticul diferenţial în anumite cazuri, poate fi dificil. Incidenţa apendicitei este  mai crescută între 10-30 ani, la bărbaţi,  în ţările occidentale şi la persoanele care au o alimentaţie mai săracă în fibre.

Ce este apendicele şi ce rol are acesta? Apendicele este o prelungire a cecului (prima porţiune a colonului), care are formă tubulară; deşi funcţiile sale sunt incomplet cunoscute, se consideră că are rol imunologic datorită prezenţei foliculilor limfatici în peretele său. Atenţie!! Vârful apendicelui poate fi localizat în orice direcţie şi oriunde în abdomen, precum “ arătătorul pe cadranul unui ceas” , de aceea apendicita poate fi uşor confundată cu alte patologii.

Cum se produce apendicita? Iniţial, lumenul apendicelui e obstruat în majoritatea cazurilor de un coprolit (fragment de materii fecale întărit şi calcificat asemănător unei pietricele) sau de corpi străini (seminţe), foliculi limfatici măriţi de volum, paraziţi, tumori. Inferior de obstrucţie creşte presiunea în lumen şi producţia de mucus, având drept repercusiuni înmulţirea bacteriilor, afectarea circulaţiei locale; acestea pot culmina cu apariţia gangrenei şi perforaţia peretelui, fiind urmate de peritonită localizată sau difuză.

Care sunt acuzele pacientului cu apendicită? Simptomul major este durerea, care iniţial este localizată în epigastru (sub stern) sau în jurul ombilicului, apoi în fosa iliacă dreaptă (abdomenul inferior drept); durerea este continuă şi dacă există perforaţie, se extinde în tot abdomenul. Alte manifestări întâlnite sunt: lipsa poftei de mâncare, greaţă şi vărsături, modificări ale tranzitului intestinal (constipaţie, diaree), subfebrilitate (temperatură mai mică de 38 grade). Iniţial, pacienţii sunt agitaţi; pe parcurs se liniştesc deoarece durerea este agravată de mişcările bruşte. Poziţia acestora este caracteristică: coapsa dreaptă este flectată pe bazin.

Ce elemente sunt necesare pentru punerea diagnosticului? Simptomatologia şi examenul clinic (căutarea punctelor dureroase, metode de palpare, percuţie , ascultaţie) se pot dovedi relevante, excepţie făcând bătrânii şi copiii, care au tablouri clinice particulare. Tuşeul rectal este obligatoriu, întrucât prin realizarea acestuia se poate decela “ţipătul lui Douglas”, caracteristic peritonitei.Tuşeul vaginal este util pentru diferenţierea de un chist de ovar torsionat. Dintre analize, cele de sânge relevă o creştere a numărului de celule albe (10000-20000/mm cub), a markerilor inflamatori (VSH, CRP, fibrinogen), iar cele de urină (sumarul de urină) sunt utile pentru diagnosticul diferenţial cu o infecţie urinară. Metodele imagistice gold-standard sunt ecografia şi tomografia computerizată(CT).



Cum poate evolua o apendicita acută? Dacă se remite spontan sau sub tratament medical, adeseori apar recăderi sau complicaţii. Printre  complicaţiile întâlnite mai frecvent se numără plastronul apendicular (inflamaţie la care participă mai multe organe: intestin subţire, ovarul şi trompa uterină dreaptă), abcesul apendicular şi peritonita difuză sau generalizată. Peritonita difuză se caracterizează prin stare generală alterată, durere generalizată în tot abdomenul şi violentă, febră, contractură musculară (“abdomen de lemn”) care nu cedează la palpare, abdomen imobil şi retractat care nu participă la mişcările respiratorii,vărsături, oprirea tranzitului intestinal.

Cum se tratează apendicita acută? Tratamentul de elecţie este chirurgical, realizat în urgenţă, indiferent dacă apendicita este complicată sau nu. În majoritatea cazurilor intervenţia realizată este apendicectomia (îndepărtarea apendicelui) prin chirurgie deschisă sau laparoscopică, urmată sau nu de drenaj peritoneal. Tehnica laparoscopică este preferată actual în cazurile necomplicate, întrucât cicatrizarea este mai facilă şi durerile sunt mai puţin intense postoperator. Anestezia preferată este cea generală, întrucât oferă condiţii optime atât pentru chirurg, cât şi pentru pacient şi anterior de operaţie este necesară o doză unică de antibiotice. Complicaţiile postoperatorii posibile sunt: hemoragie în peritoneu, apariţia de puroi în plagă, peritonită, fistule digestive, ocluzii intestinale.

Actualmente, morbiditatea şi mortalitatea sunt scăzute în formele necomplicate, apendicectomia devenind o intervenţie chirurgicală facilă, mai ales datorită apariţiei şi răspândirii laparoscopiei. Un alt obiectiv important în prezent este  reducerea apendicectomiilor inutile, care este realizabil prin corelarea adecvată a simţului clinic cu datele paraclinice. Adeseori, apendicectomiile inutile sunt realizate pentru ca diagnosticele diferenţiale sunt multiple: ulcer perforat, colica renală dreaptă, chist de ovar rupt sau torsionat, infecţie urinară înaltă, sarcină extrauterină, Mittelschmerz (durerea din ziua a patrusprezecea a ciclului) ş.a.m.d. Aşadar, pe lânga metodele de investigare paraclinică moderne, e necesar şi un doctor bun, echipat cu propriile arme! (Manuela CULICĂ, foto: Adevarul)

Citiţi şi:
SANATATE Pancreatita, marea drama abdominala

 



12:46 pm Miercuri, 11 Septembrie, 2013