COMENTARIUL SAPTAMANII Reforme... si solutii?
Zilele trecute, clasa politică a fost binecuvântată de forțe transcendentale cu o idee despre modalitatea de a scoate țara din criză prin absorbția mai eficientă a fondurilor europene. Prin urmare, președintele a propus schimbarea formei de organizare administrativ-teritorială. Am mai văzut acest film. Traian Băsescu participă la ședința de guvern, face propunerea, miniștrii nu au nici o obiecție, de fapt nu au voie să aibă, și se pare că la sfârșitul lunii județele vor dispărea. Din câte observăm, legea propusă de președinte este atât de bună încât nu îndrăznește nimeni să îi aducă îmbunătățiri sau, de ce nu, să o conteste. Pentru o lege atât de importantă, care presupune o schimbare radicală a formei de organizare teritorială, timpul de la propunerea ideii până la adoptarea legii este prea mic. Această reformă ar fi necesar să stea cel puțin doi ani pe mesele specialiștilor, în dezbaterile organizațiilor de profil. Președintele a invocat birocratizarea excesivă care există prin actuala formă de organizare, afirmând că această regionalizare presupune și o descentralizare puternică. Actualele județe au fost constituite ținându-se cont și de anumite particularități etno-geografice, care au influențat și evoluția lor economică. Nu știu cât este de benefică această omogenizare administrativă şi nu cred că aceste mega-județe vor garanta o creștere economică.
Uniunea Europeană a emis un comunicat care infirmă motivația principală președintelui. Oficialii de la Bruxelles au afirmat că fondurile alocate de U.E. au fost proiectate pentru actuala formă de organizare, prin urmare absorbția banilor se poate face și prin actualele județe, cu condiția să existe funcționari capabili pentru a face proiecte și a le gestiona. Personal, cred că problema fondurilor se regăsește în corupția și incompetența (încurajate de altfel de toate guvernările de după 1989) care domnește în instituțiile administrației publice. Scopul principal al acestei reforme este unul politic fără îndoială. Sperând că vor obține un scor bun la alegerile din anul viitor, cei din partidul de guvernare propun contopirea județelor actuale în unele mai mari, pentru a pune în fiecare unitate administrativă propriul baron. De ce liderii pedeliști să controleze un singur județ mic, când pot controla o regiune cu patru sau șase județe. Cel mai grav este faptul că societatea civilă asistă pasiv la transformarea radicală a societății. O transformare care sigur va produce schimbări importante în societatea noastră. Nu știu însă cât de benefice... (text: Alexandru D. Aioanei, foto: ziar.com)
9:53 pm Sambata, 11 Iunie, 2011
9 Comentarii la “COMENTARIUL SAPTAMANII Reforme... si solutii?”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





ai dreptate Alexandrueste un scop politic se va instala o dictatura mai solida. niste hotiiiiiii
Actualii guvernanţi nu ţin cont de aspiraţiile şi interesele poporului român. Ei ne "aburesc" cu tot felul de pseudo-argumente în favoarea regionalizării, de parcă românii ar fi un popor de tâmpiţi, şi fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru a trage maxime foloase electorale. Şi de ar fi numai acest aspect... Se pierde din vedere faptul că instituţia judeţului răspunde, în primul rând, unor necesităţi istorice, dar şi economice, fiind anterioară domniei lui Mircea cel Bătrân. Mai mult, prin regionalizare, se urmăreşte dezmembrarea României şi transformarea unui Kosovo în inima Transilvaniei. Primul pas regionalizarea, apoi, autonomia culturală şi până la autonomia pe criterii etnice nu mai este decât un singur pas. Va urma, în consecinţă, punerea în discuţie a articolului 1 din Constituţia ţării, unde se afirmă că România este un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil şi anularea zilei de 1 Decembrie, ca zi naţională a României. Orbiţi de "ciolanul puterii", pedeliştii pierd din vedere adevărata miză a regionalizării. Prin regionalizare se urmăreşte pierderea identităţii naţionale şi, în ultimă instanţă, destructurarea României, de către cercurile extremiste maghiare şi nu numai. Să ne trezim cât nu este încă prea târziu!
eu am ajuns sa ma uit cu groaza la stirile din ultimul timp,oricum ideea nastrusnica a lui basescu si a gastii lui de hoti portocalii mi se pare extraordinar de ..... am gasit cuvantul dar e ilegal,nu il pot folosi,cum poti domnule tatar sa imparti tara fara sa tii macar seama de traditiile minime ale acestui popor,de zonele istorice,cum naiba poti tu sa bagi zona traditionala a vrancei in nus ce idee ti-a zis mata asta noapte,oricum sunt scarbit de politica noastra,de personaje care urmaresc doar interesul buzunarului sau care se numesc simplu sergiu si care ne-au lasat fara spital,maine ne mai inchid politia si putem retrograda la statulul de catun,oricum,darabanenii ar trebui sa inteleaga faptul ca a vota niste exemplare numai pe motivul ca sunt de ai nostri e un mare pacat si il platesc din plin,TRAIASCA ROMANIA MARE,ROMANIA LUI FERDINAND SI NU a lui basescu rasa mongolica si chioara
Basescu vrea haos...si asta va obtine! In haos ii este mai usor sa manipuleze niste... dezorientati! De ce generatia de astazi nu ia atitudine ca stramosii nostri?? Chiar daca Basescu e chior, trebuie sa ii aratam ca noi nu suntem la fel!
Pacat ca ne indignam simultan, dar nu impreuna! Indignarea anti-sistem trebuie sa fie, mai inainte de toate, solidara, colectiva, manifestata fratern! Apoi, ingignarea e o virtute solidara, adica nu un rezultat al pulsiunilor tale egocentrice si superficiale, ci dimpotriva, un semn al depasirii acestora! Identitatea si unitatea nationala si culturala inseamna acceptarea diversitatii si a diferentei. Numai atunci cand majoritatea cetatenilor romani vor intelege asta, (idiferent de religie, etnie si limba materna) ne vom putea indigna elegant, impreuna si poate-poate vom schimba inca o data fata lumii! P.S @ Firefly: Nu mi se pare just sa dam vina pe generatia de astazi. Eu condamn pozitia pe care o adopti tu vis-a-vis de situatie, dar ma rog, asta e deja alta discutie..
Daca vorbim de democratie, vorbim implicit de existenta legitimitatii. Tocmai acest factor va impiedica aplicarea efectiva a propunerii basesciene. Si, daca imi permiteti, articolul e oricum mult prea subiectiv si instigator la un mare nimic...Deformeaza in mod voluntar sau nu perceptia comuna a electoratului, care ajunge sa creada ca Romania se va intoarce iremediabil o "dictatura solida"(Nu-i asa Costy?). Nu domnule, asa ceva nu se va intampla! Blamam si blestemam la unison actorii politici pe care NOI I-AM ALES, uitand ca, pe undeva, ne meritam soarta! De ce zic asta? Pentru ca, dintre toate statele ce au facut parte din blocul comunist atata amar de vreme, doar noi ne-am asasinat conducatorul! Noi am ucis un om care da, asuprea poporul, dar Dumnezeu nu da mai mult decat poate un popor sa duca! Nimeni nu se gandeste ca poate astazi ispasim pedeapsa crimei comise, sau ca lucrurile merg prost pentru ca ne meritam intr-un fel sau altul soarta! Iar acum veti sari indignati si ma veti critica in cel mai acid mod, ca niste nationalisti veritabili! Lamentarea ieftina si lipsa de actiune nu duce nicaieri! Dati-mi voie sa aduc in discutie un profesor universitar de la catedra de stiinte politice, care incearca zi de zi sa ne schimbe perceptia asupra politicii si sa ne motiveze sa luam atitudine in mod real pentru a misca lucrurile : "Înfrumuseţarea României nu se poate înfăpui, aşa cum consideră UNII, doar prin vorbe, promisiuni şi bune intenţii, iar nu PRIORITAR, prin fapte! Noi românii suferim de un adevărat sindrom al amânării. Nici nu acceptăm, nici nu refuzăm. Amânăm orice gest "chirurgical."" Astept reactii.
Prostimea se plătește. Țara arde și baba se piaptănă.
mi se pare o ideie buna ,mai putini hoti mai mult control ceia ce mi se pare perfect.
perfect huh? .................. :|
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump
România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »