Parlamentar dărăbănean: „Avem nevoie de o strategie pentru promovarea valorilor naţionale”
Cu ocazia celebrării a 167 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, deputatul PSD Costel Lupașcu, originar din Darabani, a făcut un apel public pentru realizarea și implementarea unei strategii de promovare a valorilor naționale.
„Apreciez că este datoria noastră de lideri ai comunităților pe care le reprezentăm de a promova cultura și patrimoniul cultural de la nivel local prin educarea tinerilor în spiritul valorilor naționale. Așa cum avem o strategie națională de apărare, o strategie națională în domeniul sănătății și o strategie națională în domeniul educației este nevoie și de un proiect național pentru creșterea accesului și valorificarea manuscriselor, operelor și publicisticii marilor noștri scriitori și poeți”, a declarat Costel Lupașcu.
Pe 15 ianuarie se împlinesc 167 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu și se celebrează și Ziua Culturii Naționale.
„Sunt mândru că m-am născut în aceeași zonă cu ''omul deplin al culturii
românești'', așa cum îl numea Constantin Noica pe Mihai Eminescu și că am fost ales de botoșăneni să îi reprezint în cel mai înalt for legislativ din țară. În discursul public se invocă ideea de „interes național” însă mai mult dintr-o perspectivă economică. Lipsește însă idea de atașament nu doar față de valorile naționale statale, dar și de trăsăturile autentice ale poporului român. De aceea, trebuie să avem o strategie pentru promovarea valorilor naționale privind cunoaşterea culturii naţionale, a tradiţiilor,a obiceiurilor, a limbii române și a simbolurilor statului român. Acest lucru ne poate ajuta pentru a construi modele inspiraționale pentru tinerii noștrii, având influență și asupra modului în care ne educăm proprii copii în familie și în instituțiile de învățământ”, a mai subliniat deputatul Lupaşcu în cadrul unui comunicat remis publicaţiei Darabaneni.ro.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




