Dr. Nor versus primarul Burlacu: „Ne-ati marginalizat si ignorat”
Cadrele medicale prezente joi în sala de şedinţe a Primăriei Darabani au militat pentru un spital de stat şi nu unul privat, aşa cum a propus primarul Ghiorghi Burlacu. Medicii i-au reproşat edilului urbei că le pune piedici în acordarea spaţiilor pentru deschiderea cabinetelor medicale în ambulatoriul de specialitate din cadrul Policlinicii Darabani. „Aţi spus că nu ne daţi nici un spaţiu, pentru că vreţi să deschideţi în Policlinică spital privat. Din momentul în care spitalul a trecut în subordinea CL Darabani ne-aţi marginalizat şi ignorat. Aţi venit la spital doar să ne verificaţi statele de plată şi v-aţi mirat ce salarii mici avem. Am ajuns cu spitalul unde am ajuns şi datorită unui prost management”, s-a adresat dr. Viorica Nor primarului Burlacu. Edilul urbei a respins acuzaţiile aduse şi l-a convocat pe arhitectul şef Gheorghe Dragotă să le prezinte medicilor actele doveditoare prin care a fost de de acord cu concesionarea spaţiilor pentru cabinetele medicale din Policlinica Darabani. Viorica Nor a spus că l-a susţinut împreună cu dr. Tania Aroşoaie pe primar în campania electorală şi sunt sacrificaţi acum de către edilul urbei, tot în scop electoral. „Am martori că d-voastră mi-aţi spus că: <<Eu pentru trei doctori de la Darabani nu am să pierd voturile >>”. „D-nă, m-aţi depăşit de data asta. Scuzaţi-mă că v-am invitat la această şedinţă. Dacă doriţi, noi putem pleca. Eu am vrut să fie spital la Darabani, cât de cât”, a fost replica lui Ghiorghi Burlacu.
Cadrele sanitare i-au reproşat primarului că nu a făcut demesurile necesare pentru transformarea Spitalului Orăşenesc în secţie exterioară a Spitalului Judeţean Botoşani, aşa cum a promis cu o zi înainte Rodica Huţuleac, director al CAS Botoşani. Răspunsul lui Burlacu a fost: „D-na Huţuleac vorbeşte aiurea, senatorii şi deputaţii vorbesc aiurea”. „Eu şi colegele mele ne dorim spital, dar nu în orice condiţii. Noi nu vom lucra cu păsări şi animale, tot populaţia o vom deservi”, a conchis Nor, medic primar obstetrică-ginecologie. Aceasta i-a avut alături pe colegele Tania Aroşoaie şi Larisa Teioşanu, care în prezent lucrează la Spitalul Municipal Dorohoi. „Interesant este că acest domn vrea să preia spitalul din Darabani, dar el nici nu ştie ce preia, pentru că nu a văzut până acum unitatea sanitară. El vine prea repede şi vrea să plece prea repede”, a fost de părere dr. Aroşoaie, medic primar pediatru.
1:54 pm Vineri, 13 Mai, 2011
7 Comentarii la “Dr. Nor versus primarul Burlacu: „Ne-ati marginalizat si ignorat””
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





toti stiu dar nimeni nu o zice clar sa inteleaga si omul obisnuit,primarul burlacu e un incompetent,poate pare el gospodaros dar la invarteli si smecherii nu se pricepe deloc,a fost dus cu zaharelul si i s-a promis ca nu se atinge statul de spital si a dormit saracu,nu s-a chinuit sa faca si el un plan de management,o stratagema de salvare a spitalului,si la sfarsit cand a inteles ce se intampla era prea tarziu,o fi el bun la munca,dar pe plan politic e pierdut,,alt erou principal,Campanu are mare interes sa se inchida spitalul,a stiut ce se intampla iar cand s-a hotarat s- a dat lovit si s-a prezentat ca un cetatean stupefiat de o decizie barbara a unui guvern criminal,numai ca saracul stia ce se va intampla si mai ales are mare interes,doar el a incercat primul in oras sa deschida un spital privat,plus ca tentativa de partid din care face el parte acuma e la guvernare si ar fi putut face el ceva,,,,si Strugaru,el a stiut cum sta treaba,dar pentru ca nu l-a interesat sa supere pe sefii de la bucuresti si cum nu prea stie ce rol social are spitalul a preferat sa se implice doar declarativ,oricum si el a stiut dinainte si cum e la guvernare ar fi putut face ceva,dar,,,NU UITATI,la Darabani se voteaza pentru ca sunt DE-AI NOSTRI,,nu pentru ca ar fi buni sau patrioti sau capabili,oricum,cum zicea tata,Dumnezeu sa-l ierte,cum va asterneti,asa dormiti,,
Domnul primar urmareste ceva prin actiunile sale.. .din moment ce el doreste atat de mult deschiderea unei unitati spitalicesti PRIVATE...
Sunt dator sa fac o precizare si anume ca atunci cand doctorii de la Spitalul Orasenesc Darabani au solicitat acordarea spatiilor din policlinica in comodat (folosinta gratuita) pentru infiintarea de cabinete medicale private au avut din partea mea tot sprijinul, iar atunci cand i-am spus domnului primar ca am semnat contractul de comodat cu medicii nostri prima reactie a fost de bucurie ca se intorc medicii nostri si darabanenii vor avea "cat de cat" parte de asistenta medicala de specialitate.
Din cate am auzit eu primarul verifica programul doctorilor de la noi, si in special al "doctoritei nor" care din PREA MULT RESPECT pentru noi cetatenii amarati, care nu suntem de nasul ei care nu are concurenta, venea la seviciu la ora 9 (o vedeam in fiecare dimineata) si pleca FOARTE OBOSITA SI STRESATA la ora 11 sau cel taziu 12 pentru doar 3000 - 3500 de lei noi pe luna. Pai spuneti si voi asta e salariu!!! La atat de multe ore de program!!! E culmea culmilor!!! Poti sa traiesti din asa ceva??? Adevarul este ca au fost foarte marginalizate si au fost supuse la un mare stres in ultima vreme cand si nesimtitul ala de manager si-a permis sa le ceara sa-si faca macar garzile. Pacat ca n-a avut "sange in instalatie" sa-i puna sa-si respecte si programul asa cum o facem cu totii atunci cand avem un serviciu. Probabil ca isi lua si el comisionul, ca altfel nu se explica de ce-i lasa asa din banii lor. Si ce mai incearca "doamna doctor nor sa ne spuna, ca la alegerile locale trecute doctorita Arosoaie l-a sustinut pe Burlacu in defavoarea sotuliu ei care ii era contracandidat??? Chiar asa de prosti ne crede caricatura asta de "doctorita nor". In incheiere eu cred ca isi doresc ele spital la fel de mult cum imi doresc eu cuie in talpi!!! Pentru dragii mei DARABANENI(punct RO) cu mare drag al vostru Iocan.
fratilor de peste mari si tari trebuie sa ne trezim daca vrem sa mai avem un oras al nostru daca vrem sa mai avem unde merge cu drag in asa zisul oras natal.bun rau e orasul nostru acolo neam nascut am crescut am muncit mult pt el,iar acum vin toti care se cred tari si ne distrug munca de o viata.DESTEAPTATE ROMINE!!!sau vom dormi mult si bine
d-nul locan are dreptate aceasta dna nor sa invete sasi respecte munca si programul ca pe spatele nostru lua un salariu bun la un program asa incarcat h09-12.e greu sa muncesti atitea ore
cine te-a oprit sa nu inveti si sa ai si tu programul asta!!
Ultimele articole
România de astăzi reprezintă imaginea unei bărci în derivă, al cărui echipaj s-a încuiat în propria cabină, abandonând cârma, în timp ce pasagerii sunt în imposibilitatea de o părăsi. Cei puși să țină cârma erau preocupați mai mult de jocurile lor de barbut și nu au vrut să audă avertismentele care spuneau că se apropie un val uriaș, ce ne va lovi din plin, făcând multe victime, pentru că, din cauza atitudinii iresponsabile a echipajului, puțini ... continuare »
La fiecare moment aniversar, precum acesta, inevitabil este adusă în discuție și problema aprecierii personalităților în timpul vieții lor. Cu riscul de a fi înțeles greșit, Leon Dănăilă nu este o personalitate ignorată în România. Dimpotrivă, în ultimii ani pare că a devenit pentru mulți, chiar un vector de imagine supralicitat. Dacă vrei să te prezinți ca mare iubitori de patrie rostogolești pe internet imaginea cu celebrul chirurg în metrou. ... continuare »
Dărăbănenii rămân, totuși, reticenți la vaccinul împotriva virusului ucigaș, majoritatea persoanelor vaccinate la Darabani fiind domiciliate în municipiul Botoșani. În prima zi a săptămânii, Centrul de vaccinare din Darabani a fost vizitat de prefectul județului, Dan Nechifor, care a fost însoțit de dr. Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani, dar și de consilierul județean Liviu Hrimiuc, fostul primar al orașului. Dr. Adrian Mețler, coordonatorul ... continuare »
În ziua în care i s-a administrat vaccinul Pfizer/BioNTech, veteteranul celui de-Al Doilea Război Mondial a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani și 10 luni. El a fost aproape 4 ani de zile prizonier de război. Gheorghe Belehuzi le-a spus cadrelor medicale de la Darabani că s-a vaccinat în fiecare an împotriva gripei sezoniere. Dr. Adrian Mețler l-a caracterizat printr-un singur cuvânt pe veteranul din Miorcani: ”Impresionant!”. Seniorul vaccinat este bunicul ... continuare »
Prima persoană vaccinată luni dimineață la 8:20 a fost o pensionară de 74 de ani (foto sus) din Miorcani, comuna Rădăuți-Prut. Până la 12:00 au fost vaccinați 20 de oameni, iar la finalul primei zile de vaccinare (orele 20:00), 54 de persoane au primit vaccinul împotriva bolii care pune la grea încercare omenirea. În cele 15 minute de supraveghere postvaccinală, nu s-a înregistrat nicio reacție alergică. Au fost vaccinate la Darabani și persoane din Bucecea, ... continuare »