Valerian Andrieş: „Nici tata senatorilor nu ne poate influenţa decizia”
Joi s-a consumat la Dorohoi un nou episod din drama Spitalului Orăşenesc Darabani. Consiliul Local Dorohoi s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru a aproba proiectul de hotărâre prin care Spitalul Orăşenesc Darabani devine secţie exterioară a Spitalului Municipal Dorohoi. Ideea generală a fost cea de act caritabil pe care dorohoienii îl fac pentru salvarea unităţii spitaliceşti din oraşul vecin. La această şedinţă a fost prezentă şi o delegaţie din Darabani formată din primarul şi viceprimarul oraşului, managerul Irimia, secretarul Zahariea, consilierul local Dinu Hrimiuc, dar şi conducerile serviciului financiar-contabil din cadrul Primăriei Darabani şi a Spitalului Orăşenesc. Dărăbănenii s-au prezentat precum mieii la tăiere, aşa cum anticipa şi Lucian Irimia: „Noi nu prea avem ce negocia, în momentul în care ne ducem cu mâna întinsă”. Mai mult, primarul Ghiorghi Burlacu a punctat faptul că gestul dorohoienilor este unul nobil. Omologul său, Dorin Alexandrescu, a vorbit despre situaţia disperată în care se află unitatea sanitară dărăbăneană şi faptul că politicul nu este un factor determinant în acest caz. „Latura umană este principalul motiv pentru care ne-am adunat aici", a declarat primarul dorohoian. Managerul Spitalului Municipal, dr. Valerian Andrieş(foto), a continuat ideea primarului, fiind mult mai categoric: „Acest proiect se realizează pentru că s-au unit toate părţile implicate: cei doi manageri ai spitalelor şi primarii celor două oraşe. Sunt persoane care profită de această situaţie şi îşi arogă drepturi necuvenite. Dacă eu, preşedintele PDL Dorohoi, nu aş fi fost de acord cu acest lucru, putea să intervină şi tata senatorilor din România. Facem ceea ce facem pentru că suntem oameni şi această situaţie nu trebuie exploatată politic”, a spus Andrieş. Managerul dorohoian nu a pronunţat nici un nume, dar el a făcut aluzie la senatorul Liviu Câmpanu, după ce parlamentarul dărăbănean a făcut demersuri pentru salvarea spitalului din localitate. Câmpanu a sosit la finalul şedinţei şi a ratat intervenţia doctorului dorohoian. Consilierii au vrut să se asigure că modalitatea prin care Spitalul Orăşenesc Darabani va fi comasat cu cel din Dorohoi este prin absorbţie şi nu prin fuziune, iar Primăria Darabani va continua să finanţeze unitatea spitalicească din localitate, chiar dacă aceasta îşi pierde personalitatea juridică şi va deveni o secţie a spitalului din Dorohoi. În final, proiectul de hotărârea a fost votat în unanimitate, iar primarul Ghiorghi Burlacu le-a strâns mâna dorohoienilor, cu un zâmbet amar.
8:07 pm Joi, 17 Martie, 2011
2 Comentarii la “Valerian Andrieş: „Nici tata senatorilor nu ne poate influenţa decizia””
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!





Ca-n vorba aia RAU,RAU DAR MAI RAU FARA RAU .E bine si asa ,vedeti dumneavoastra domnilor ca la greu se poate.
hai, ca inca nu au murit laudatorii......
Ultimele articole
România de astăzi reprezintă imaginea unei bărci în derivă, al cărui echipaj s-a încuiat în propria cabină, abandonând cârma, în timp ce pasagerii sunt în imposibilitatea de o părăsi. Cei puși să țină cârma erau preocupați mai mult de jocurile lor de barbut și nu au vrut să audă avertismentele care spuneau că se apropie un val uriaș, ce ne va lovi din plin, făcând multe victime, pentru că, din cauza atitudinii iresponsabile a echipajului, puțini ... continuare »
La fiecare moment aniversar, precum acesta, inevitabil este adusă în discuție și problema aprecierii personalităților în timpul vieții lor. Cu riscul de a fi înțeles greșit, Leon Dănăilă nu este o personalitate ignorată în România. Dimpotrivă, în ultimii ani pare că a devenit pentru mulți, chiar un vector de imagine supralicitat. Dacă vrei să te prezinți ca mare iubitori de patrie rostogolești pe internet imaginea cu celebrul chirurg în metrou. ... continuare »
Dărăbănenii rămân, totuși, reticenți la vaccinul împotriva virusului ucigaș, majoritatea persoanelor vaccinate la Darabani fiind domiciliate în municipiul Botoșani. În prima zi a săptămânii, Centrul de vaccinare din Darabani a fost vizitat de prefectul județului, Dan Nechifor, care a fost însoțit de dr. Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani, dar și de consilierul județean Liviu Hrimiuc, fostul primar al orașului. Dr. Adrian Mețler, coordonatorul ... continuare »
În ziua în care i s-a administrat vaccinul Pfizer/BioNTech, veteteranul celui de-Al Doilea Război Mondial a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani și 10 luni. El a fost aproape 4 ani de zile prizonier de război. Gheorghe Belehuzi le-a spus cadrelor medicale de la Darabani că s-a vaccinat în fiecare an împotriva gripei sezoniere. Dr. Adrian Mețler l-a caracterizat printr-un singur cuvânt pe veteranul din Miorcani: ”Impresionant!”. Seniorul vaccinat este bunicul ... continuare »
Prima persoană vaccinată luni dimineață la 8:20 a fost o pensionară de 74 de ani (foto sus) din Miorcani, comuna Rădăuți-Prut. Până la 12:00 au fost vaccinați 20 de oameni, iar la finalul primei zile de vaccinare (orele 20:00), 54 de persoane au primit vaccinul împotriva bolii care pune la grea încercare omenirea. În cele 15 minute de supraveghere postvaccinală, nu s-a înregistrat nicio reacție alergică. Au fost vaccinate la Darabani și persoane din Bucecea, ... continuare »