Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
ZN Au început înscrierile pentru MTB Maratonul Nordului 2017

Peste 200 de cicliști amatori și profesioniști sunt așteptați în 20 august la MTB Maratonul Nordului, eveniment sportiv are va avea loc în cadrul festivalului Zilele Nordului. Înscrierile au început deja, iar cei care vor să participe își pot rezerva locul online pe www.maratonulnordului.ro, se precizează într-un comunicat de presă al oraganizatorilor.
Anul acesta startul se dă din localitatea Pomârla, din județul Botoșani, satul în care odinioară, la școala fondată de boierul Anastasie Bașotă, au predat profesori precum Eminescu, Slavici, Negruzzi sau Vasile Pogor. Pomârla se află la 50 de km depărtare de Botoșani, 45 de Darabani și 10 de Dorohoi.
„Am luat măsuri să avem cele mai bune condiții de concurs anul acesta și sper să avem cât mai mulți participanți la MTB Maratonul Nordului, care să descopere Lunca Prutului și frumusețile zonei pe două roți. Am ajuns la cea de-a șaptea ediție și ne bucurăm că vin tot mai mulți pasionați de ciclism din toată țara, dar și din afară. Îi așteptăm să se înscrie online. Am gândit pentru ei un weekend întreg de activități la Zilele Nordului”, spune Alexandru Teioșanu, coordonatorul MTB Maratonul Nordului.
Cicliștii pot opta între tura lungă, de 70 de km, și tura scurtă, de 30 de km, iar traseele îi vor duce pe drumurile Codrilor Herței, pe la biserica unicat ortodox-catolică de la Hilișeu, pe ulițele copilăriei lui Benjamin Fondaine și pe dealurile însorite ale Pomârlei.
Pentru persoanele care se înscriu până în 1 iulie, taxa de participare este de 70 de lei și le aduce un kit de participare bogat (tricou tehnic, medalie de participare, apă și bere non-alcoolică, geluri), acces gratuit în campingurile festivalului Zilele Nordului (ZN), la evenimentele pre-maraton (Cina Campionilor, concertele ZN de la Pomârla) și post-maraton (Prânzul Campionilor și Turul ghidat Lunca Prutului).
Premiile MTB Maratonul Nordului sunt în valoare totală de 5.000 lei, iar participanții au posibilitatea de a-și dona premiul obținut către Fondul de Biciclete. Prin intermediul acestui fond, copiii din comunitățile gazdă ale evenimentului primesc biciclete în dar. În 2016, cinci biciclete mtb au fost oferite copiilor din zona Păltiniș-Horodiștea.
MTB Maratonul Nordului își propune să încurajeze folosirea bicicletei ca mijloc de deplasare alternativ către și dinspre școală, atât în zonele rurale, cât și în zonele urbane aglomerate. Acest obicei este important pentru sănatatea tinerilor, dar este și un gest de civilizație și respect pentru ceilalți și pentru mediul înconjurător. Înscrieri se fac online: www.maratonulnordului.ro.

MTB Maratonul Nordului face parte din Zilele Nordului, festival de muzică, arte și călătorii găzduit în 17-20 august 2017 pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova.
Inima festivalului este orașul Darabani, cel mai nordic al României. Aflat la sute de kilometri depărtare de marile orașe ale țării, Darabaniul găzduiește concerte în Poiana Teioasa și Conacul Balș, expoziții, performance-uri și conferințe în cele mai suprinzătoare locații, precum și un maraton de ciclism în Lunca Prutului. O serie de călătorii experiențiale numite „Tururile Nordului” leagă zi de zi festivalul de comunități de poveste din cele trei țări învecinate.
Co-produs de asociațiile Fapte și Nord, festivalul a contribuit deja la creșterea numărului de turiști în regiune, la creșterea numărului și calității inițiativelor culturale și de tineret, a stimulat investiții în infrastructură și a produs în fiecare an proiecte de salvare și promovare a patrimoniului cultural din Nord.
Sub sloganul Rădăcinile Cresc, Zilele Nordului mobilizează comunitățile locale și diaspora în proiecte ambițioase de dezvoltare durabilă prin cultură, care cresc an de an încrederea în sine a comunității și interesul publicului larg de a vizita regiunea de Nord.
Partenerii oficiali ai Zilelor Nordului 2017 sunt BCR și Bergenbier. Festivalul este organizat cu sprijinul Primăriilor Darabani și Pomârla, anunță organizatorii.
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Concursul Național Catehetic ”Rugăciunea în viaţa mea” este organizat în anul 2022, Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinuluiși Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 15 ... continuare »

29 aprilie 2022 a fost o zi emoționantă pentru elevii, cadrele didactice și reprezentanții Primăriei Viișoara. Emoții și lacrimi și pentru cei 2 veterani viișoreni Cojocariu Gheorghe și Giosu Ioan care, când cu zâmbetul pe buze când cu lacrimi în ochi, s-au bucurat, pentru câteva momente, de mângâierea și prețuirea elevilor de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Brândză” Viișoara. Copiii s-au pregătit din timp pentru întâlnirea cu prețioșii veterani, ... continuare »

Darabaneni.ro a discutat cu Rareș Mandache, elevul dărăbănean care a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Istorie, cea mai mare performanță a învățământului dărăbănean. Adolescentul ne-a mărturisit că mama sa a rămas fără cuvinte în momentul în care a primit vestea rezultatului său la olimpiadă, încă nu e decis la ce liceu va merge, și le mulțumește tuturor celor care l-au susținut în obținerea acestui rezultat istoric. ... continuare »

Darabani are în prezent un lot chiar mai bun decât cel cu care a promovat în Liga a 3-a. Cu o pregătire fizică bună și câțiva tineri care să vină din urmă, ar putea face din nou pasul în al treilea eșalon fotbalistic. Dar ca să se mențină acolo ar mai fi nevoie și de bani, și nu puțini…Dar mai e până la vară. Frigul a fost pe primul loc duminică la Curtești, apoi fotbalul, unul bun în condițiile actuale. Bogdan Melinte a fost la originea golurilor ... continuare »

În cadrul proiectului ”Culoare și voie bună” elevii viișoreni au fost foarte activi și au transformat școala într-un spațiu mai prietenos, plin de culoare și emoție. Activitățile s-au desfășurat pe parcursul mai multor săptămâni, timp în care s-a simțit în rândul elevilor o trăire puternică și sinceră, o legătură de atașament, simpatie și respect reciproc, de apropiere și deschidere; au râs, s-au bucurat, au muncit, însă a fost o muncă care a ... continuare »

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”