Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Editorial

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
COMENTARIUL SAPTAMANII Migratia fortei de muncă si problemele sociale

Aproape că a apărut o nouă clasă socială, al cărei nivel de trai a crescut vertiginos în doar câţiva ani şi la care vedem un alt stil de viaţă, alte valori, o altă perspectivă de raportare la cei din jur. Până aici nimic rău. Oameni ale căror orizonturi erau aici tot mai strâmte au plecat pentru a-şi găsi rostul în altă parte, s-au întors şi au investit acasă, alţii cu folos, alţii cu mai puţin folos. Localităţile noastre devin tot mai colorate, deşi procesul de îmbătrânire este tot mai puternic. În spatele acestor aparenţe, reale ce-i drept, se află o criză socială care se accentuează pe zi ce trece şi ale cărei efecte se văd periodic la televizor şi pe stradă. Numărul divorţurilor a crescut foarte mult şi au apărut adevărate drame în familie legate de plecarea unuia dintre părinţi în străinătate.
Copiii au telefoane mobile tot mai performante de la vârste foarte mici, dar acestea nu pot înlocui afectivitatea mamei şi de aici avem o multitudine de cazuri de adolescenţi şi copii care suferă enorm din cauza dorului de părinţi. Au existat şi cazuri extreme de suicid. Mulţi dintre cei care reprezentau elemente de la periferia societăţii, odată plecaţi, s-au întors apoi cu maşini, bani şi se afişează ostentativ ca persoane care au reuşit în viaţă. Mai mult, sunt luaţi ca exemplu de copii şi de tineri. Toate acestea fac ca acele case bine îngrijite, noi, construite după influenţe de pe întreg mapamondul, să stea pe un balon plin cu probleme sociale. Acest subiect a început să fie tratat de sociologi, dar cât a avut România de câştigat şi cât a avut de pierdut de pe urma acestei migraţii, timpul ne va spune. (Alexandru D. Aioanei)
2 Comentarii la “COMENTARIUL SAPTAMANII Migratia fortei de muncă si problemele sociale”
Poza saptamanii
Copiii refugiaților ucraineni le-au oferit amintiri de neuitat celor care i-au găzduit la Păltiniș. De asemenea, părinții lor au lăsat un mesaj de mulțumire locuitorilor din cea mai nordică localitate din țară. Click pe fotomontaj pentru a viziona fotografiile separat
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Stiri nationale si internationale
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
o mica greseala de tipar la am treile-a paragraf (repreyentau)
Am corectat. Mulţumim!
Ultimele articole
Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »
Județul Botoșani se situează la mijlocul clasamentului, cu o rată de promovabilitate de 74,12, ce depășește puțin media națională. În județ sunt atât licee care au înregistrat 99% promovabilitate cât și licee cu 0%. La Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani 67,48% din candidați au promovat examenul. Însă liceul dărăbănean se poate lăuda cu una din cele 6 medii de 10 ale județului, performanță reușită de eleva Horopciuc Veronica (foto medalion), ... continuare »
Ultima dată, Zilele Orașului au fost organizate în cadrul Zilelor Nordului, la ediția din 2015 a festivalului. Suma alocată manifestărilor de anul acesta depășește 100.000 de lei, dintre care aproximativ 20.000 de lei provin din sponsorizări. ”Eu țin foarte mult la aceste manifestări cultural-artistice. Chiar dacă Ziua Orașului hotărâtă prin ședință de Consiliu Local este 21 iunie, doresc ca ziua respectivă să fie mai mult o manifestare culturală, ... continuare »
Concursul Național Catehetic ”Rugăciunea în viaţa mea” este organizat în anul 2022, Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinuluiși Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 15 ... continuare »
29 aprilie 2022 a fost o zi emoționantă pentru elevii, cadrele didactice și reprezentanții Primăriei Viișoara. Emoții și lacrimi și pentru cei 2 veterani viișoreni Cojocariu Gheorghe și Giosu Ioan care, când cu zâmbetul pe buze când cu lacrimi în ochi, s-au bucurat, pentru câteva momente, de mângâierea și prețuirea elevilor de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Brândză” Viișoara. Copiii s-au pregătit din timp pentru întâlnirea cu prețioșii veterani, ... continuare »