SAPTAMANA MARE, intre credinta si spiritualitate

Săptămâna Patimilor reprezintă pentru creștini perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală din an. În zilele ce premerg Hramului Învierii Domnului, creștinii retrăiesc şi pomenesc prin participarea la slujbele Deniilor ultimile zile ale Mântuitorului Iisus Hristos. Credincioşii postesc, umblă cu smerenie și se pregătesc de cea mai importantă sărbătoare a creștinătății.
Săptămâna Mare este o perioadă de post, rugăciune și milostenie pentru credincioşi. Dincolo de dimensiunea religioasă a acestor zile de dinaintea Hramului Învierii Domnului, de-a lungul timpului au laut naștere și o serie de tradiții care se respectă mai mult sau mai puțin, în funcție de zona geografică. În primul rând, în cele șapte șase zile dintre Duminica Floriilor și Învierea Domnului în fiecare seară au loc în toate bisericile ortodoxe slujbe speciale care rememorează patimile Mântuitorului. Aceste slujbe se numesc Denii, cuvânt ce vine din slavonă și înseamnă slujbă nocturnă. Denia de luni este închinată Patriarhului Iosif, cel care a fost vândut de frații săi în Egipt, așa cum avea să fie vândut ulterior și Mântuitorul Iisus Hristos. În Denia de marți se face pomenirea celor zece fecioare iar miercuri cea a femeii păcătoase care I-a uns picioarele lui Iisus Hristos cu mir.

În Joia Patimilor slujba este închinată amintirii a patru evenimente importante din viața Mântuitorului: spălarea de către Iisus a picioarelor apostolilor cu mir, Cina cea de Taină, rugăciunea arhierească și vinderea Domnului în Grădina Ghetsimani. În cadrul slujbei Deniei de joi se citesc cele 12 Evanghelii și se scoate în mod solemn Sf. Cruce în naosul bisericii, după care credincioșii trec pe rând și se închină. În Vinerea Mare se pomenesc patimile Mântuitorului. Nu se săvârșește Sfânta Liturghie și se face pomenirea tâlharului recunoscător. Seara are loc slujba Deniei Prohodului Domnului, după care se înconjoară biserica de trei ori cu Sfântul Epitaf (icoană din pânză care înfăţişează punerea în mormânt a Mântuitorului) ca semnificație a celor trei zile petrecute de Domnul Iisus Hristos în Mormânt.
În ceea ce privește obiceiurile și tradițiile populare, în satul românesc, munca la câmp era permisă doar până în ziua de miercuri inclusiv, în Săptămâna Mare. După această zi bărbații își ajutau femeile la curățenia din casă și gospodărie la pregătirea generală de sărbătoare. În aceste zile starea generală este una de liniște și de tristețe, postul fiind păstrat cu sfințenie în vechime. În Joia Mare, în cea mai mare parte a țării, ca și în nordul Moldovei se fac copturile ritualice, pasca, cozonacii și se vopsesc ouăle roșii. Restul de bucate sunt preparate în Sâmbăta Mare. Tot în această zi gospodinele pregătesc hainele noi ce urmează a fi îmbrăcate în zilele de Paşte și pregătesc coșul pentru Slujba de Înviere. În acesta femeile pun ouă vopsite, cozonac, pască, busuioc, diverse alimente, o lumânare mare toate fiind acoperite de un ștergar tradițional. Membrii familiei participă la Slujba de înviere și aduc lumină acasă. În Moldova, în Duminica Paştelui se pune într-un bol apă cu un ou roșu și cu o monedă, iar membrii familiei se spală pe față cu apa din acest bol. (A.D.A.)
10:46 am Miercuri, 16 Aprilie, 2014
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!