Alex Teioşanu: “Conştientizarea faptului că poţi face un grăunte de bine într-o lume condamnată autodistrugerii, e cea mai mare provocare”

În timp ce majoritatea românilor savurau masa de Paşti, Alexandru Teioşanu participa la una dintre cele mai importante curse de maraton din lume. De la Paris, Teioşanu ne învaţă să fim dărăbăneni adevăraţi în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Darabaneni.ro. Temerarul dărăbănean din cadrul Asociaţiei Nord va mai participa luna aceasta la probele de semi-maraton de la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, în vederea stângerii de fonduri pentru amenajarea Casei Enescu de la Mihăileni şi a Muzeului Nordului din Darabani.
Cum s-a născut ideea participării la maratonul de la Paris şi cum au primit prietenii şi apropiaţii tăi această decizie?
Imediat după terminarea primul meu maraton de anul trecut, m-am decis ca următorul să fie în afara ţării şi am ales Parisul pentru că am acolo nişte prieteni buni. Nu a fost uşor să ajung să particip şi chiar am avut noroc. Fiind unul dintre cele mai mari din lume, la maratonul de la Paris s-a organizat o tombolă prin care am fost selectat ca să pot achita taxa de înscriere.
“Totul rămâne în sfera normalităţii, încă nu am făcut nimic deosebit”
Cum te-ai pregătit pentru această cursă?
Pot să spun că am fost mai serios în pregătirea primului maraton. Nu neapărat pentru că m-am bazat acum pe experienţă în detrimentul antrenamentului. La sportul de anduranţă conteaza mult pregătirea şi fiecare alergare e unică prin natura ei. Traseul de la Paris a fost mult mai dificil decât cel de la Cluj-Napoca. Şi emotiile au fost mult mai mari. Dar m-am pregătit în tot sezonul rece, cu câte 2-3 alergări săptămânale urmate de un long run de weekend. E important să-ţi păstrezi un tonus ridicat. Apoi au loc schimbări în viata de zi cu zi, pe care trebuia să le faci dinainte, dar nu ţi-ai da seama cât sunt de importante. Te culci devreme şi te trezesti devreme. Aşa ai timp să stai şi cu familia şi prietenii. Renunţi la unele lucruri inutile şi te dedici scopului. Cu siguranţă şi alimentaţia are rolul ei.
“Am continuat să alerg ştiind că voi reuşi”

Cu ce gânduri ai plecat în cursă?
Am plecat în cursă cu gândul la cei de acasă, care erau în jurul mesei în prima zi de Sfintele Paşti şi urmăreau cu sufletul la gură desfaşurarea cursei. Am luat startul cu gândul că voi reuşi ce mi-am propus şi cei din jurul meu mă vor ajuta să dăm împreună o şansă casei Enescu de la Mihăileni şi, dacă e posibil, şi Muzeului Nordului. Totul rămâne în sfera normalităţii, încă nu am făcut nimic deosebit. Greul de acum începe. Conştientizarea faptului că poţi face un grăunte de bine într-o lume condamnată autodistrugerii pe toate planurile, e cea mai mare provocare. Am continuat să alerg ştiind că voi reuşi.
Când ai trecut linia de sosire, dărăbănenii sărbătoreau Paştele. Care a fost cel mai frumos mesaj pe care l-ai primit din ţară?
În Franţa a fost mai greu cu accesul la internet mai ales că nici nu aveam prea mult timp pentru aşa ceva. Fratele meu, Ştefan, a avut grijă să-i ţină la curent pe toţi cei interesaţi şi-i mulţumesc pentru asta. Evident, cele mai multe mesaje le-am primit pe facebook. Le mulţumesc tuturor şi, dincolo de natura sportivă a acestui eveniment, sper să se alăture cu toţii proiectului nostru de strângere de fonduri. Familia a fost în fiecare secundă alături de mine şi m-a ajutat mult. Am fost în jur de 100 de români care au alergat la Paris şi a fost foarte plăcut când, la final, ne-am întâlnit caţiva şi ne-am urat Hristos a înviat! Unii aveau ouă roşii la ei.
La ce evenimente sportive vei mai participa în aceasta vară pentru a promova Zilele Nordului?
Urmează în 19 aprilie la Cluj Napoca, Maratonul Internaţional Cluj unde voi alerga în proba de semi-maraton. Apoi, în 26 voi participa la Târgu Mureş, la aceeaşi probă. Şi tot pentru promovarea Nordului.
“E imposibil să te rupi de locurile natale”

Ce mesaj transmiţi de la Paris susţinătorilor tăi de pe malul Prutului?
Le transmit tuturor Hristos a înviat! Şi să se bucure de locurile minunate de acasă. E imposibil să te rupi de locurile natale, de locurile copilăriei. Iar cei care cred că pot, se înşeală amarnic. Datoria lor e să găsească timp să revină acolo, pentru că timpul lor acolo a început. Şi, până la urmă, e cel mai frumos concediu posibil. Mai mult de atât, recunoştinţa lor pentru acele locuri, ar trebui să fie vie şi să încerce să întoarcă măcar puţin din infinitul pe care l-au primit necondiţionat. Le mai recomand să facă sport, pentru că e singura măsura care-i ţine departe de griji, de boli, şi de o viaţă monotonă şi mereu la limită. În plus, depinde numai de ei. Mulţumesc Darabaneni.ro pentru susţinere şi petru sprijinul acordat mediatizării şi susţinerii proiectelor Asociaţiei Nord. (interviu realizat de Alexandru D. AIOANEI)
Citiţi şi: Mona Prisacariu: „Voluntarii sunt nişte visători incurabili”
Adauga un comentariu
Ultimele articole
BOTOSHINE Maratonul Nordului cu SOARE câștigător GALERIE FOTO

Aproape 400 de alergători din toată țara au participat în weekendul 15-16 iunie la prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani, intitulată sugestiv ”Botoshine”. În proba masculină a semimaratonului a triumfat Alexandru Soare, atlet experimentat, medaliat cu argint la Campionatul European de Tineret din 2013 și participant la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016. Câțiva șoferi botoșăneni s-au enervat duminică deoarece circulația rutieră a fost ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!