Se estimează că aproximativ 80% din bărbații peste 70 de ani se confruntă cu simptomele determinate de mărirea în volum a  prostatei. Prostata este o glandă ce aparține aparatului genital masculin care secretă lichidul prostatic ce intră în compoziția spermei și este situată în jurul uretrei, ultima porțiune a căilor urinare. Astfel, creșterea în dimensiuni a acesteia va determina tulburări de micțiune prin comprimarea uretrei.

Ce este adenomul sau hiperplazia benignă de prostată și care sunt cauzele posibile? Adenomul de prostată reprezintă, de fapt, o tumoră benignă a prostatei, adică e formată din multiplicarea celulelor, dar, spre deosebire de cancer, creșterea este lentă, nu invadează și nu metastazează. Așadar, nu amenință viața pacientului. Cauzele bănuite sunt modificările hormonale specifice înaintării în vârstă, adică scăderea hormonilor sexuali masculini și creșterea celor feminini.

Care sunt simptomele ce deranjează pacientul? Acestea sunt: disuria (disconfort în timpul micțiunii), dificultate în începerea micțiunii, prelungirea perioadei de urinare, jet urinar fără presiune sau intermitent, polakiurie (micțiuni mici și dese), senzație de micțiune imperioasă, de golire incompletă și  nicturie (urinări frecvente nocturne). Simptomele evoluează lent, alternând perioadele de aparentă sănătate cu revenirea acestora. Acestea apar pentru că vezica urinară se golește incomplet și se reumple rapid. Simptomele pot fi cuantificate prin scorul celor 7 întrebări, care permite medicilor să selecteze pacienții ce vor avea nevoie de investigații suplimentare, să urmărească progresia obstrucției.

Cum se pune diagnosticul? Din anamneză reies simptomele sugestive, iar la examenul clinic este important tușeul rectal (introducerea arătătorului în rect prin anus) prin care se poate palpa, de cele mai multe ori, prostata mărită. Prin palparea acesteia, se pune întrebarea dacă este vorba de cancer sau adenom. Pentru confirmare se dozează PSA (antigen specific prostatic-o substanță secretată doar de această glandă) total sau liber. Creșterea PSA-ului indică afectarea prostatei malignă sau benignă, depinzând de valori și raportul dintre cele 2 fracții. Alte investigații ce pot fi utile sunt ecografia abdominală sau cea transrectală, care e mai eficientă în aprecierea zonelor prostatei; urografia intravenoasă (vizualizarea căilor urinare cu substanță de contrast).



Când apar complicațiile și care este cauza acestora? Pe măsură ce canalul uretrei se îngustează și se alungește, fluxul de urină se reduce progresiv și crește presiunea în vezică; mușchiul vezical reușește să facă față o perioadă de timp presiunii, dar apoi cedează progresiv și apare golirea incompletă a vezicii. Prin golirea incompletă, apare staza urinii și predispune la formare de calculi, ca și la apariția infecţiei. Obstrucția prelungită poate afecta și rinichii. Complicația cea mai redutabilă e retenția acută de urină, când obstrucția e importantă și vezica se dilată foarte mult, având aspect de glob. În această situație, pacientul nu mai urinează sau urinează din prea plin și e necesară evacuarea de urgență a urinii cu ajutorul unei sonde urinare. Alte complicații sunt calculii vezicali, infecțiile urinare, hematurie (sânge în urină), prostatita (inflamația prostatei), hidronefroză (atingerea rinichilor prin stază urinară).

Ce tratamente se pot aplica? În formele ușoare și medii este util tratamentul medicamentos: simptomatic (Terazosin, Tamsulosin, Alfuzosin-nu scad volumul prostatei, dar ameliorează golirea), modificator al hormonilor (Finasterid-scade în dimensiuni glanda, are rezultate bune și puține efecte adverse). Pentru pacienții care nu răspund la medicamente, sau care dezvoltă complicații, tratamentul poate fi endoscopic (rezecție transuretrală a prostatei) și chirurgical (prostatectomie - extracția completă a glandei). Alte metode sunt: electrovaporizarea transuretrală (se folosește o ansă electrică care disecă și vaporizează țesutul), vaporizarea cu plasmă sau radiofrecvență, dilatarea cu un balon, termoterapia cu microunde, crioterapia (folosirea temperaturilor scăzute).

E important de precizat că cel mai important diagnostic diferențial trebuie făcut cu cancerul de prostată, de aceea screeningul trebuie început după vârsta de 50 de ani cu un consult urologic anual. De asemenea, adenomul și cancerul pot coexista, deci depistarea precoce după această vârstă este cu atât mai importantă. Screeningul se face, de regulă, prin tușeu rectal, dozarea PSA în sânge și ecografie transrectală. Problema, în majoritatea cazurilor, este adresabilitatea târzie a pacienților și există numeroase cazuri care se prezintă în stadiul retenției acute de urină. Aşadar, ignorând simptomele, în timp pot fi afectate ireversibil căile urinare superioare și inferioare. Feriți-vă de complicații tratând această afecţiune la timp! (Manuela CULICĂ, foto: Adevarul)




4:12 pm Miercuri, 24 Aprilie, 2013