Darabanenii, mai putin interesati de “Etnobotanicele ataca tineretul” FOTO & VIDEO
Tinerii din Darabani au preferat sâmbătă seara terasele sau cluburile, decât un spectacol cultural-educativ cu tema “Etnobotanicele atacă tineretul” organizat de Asociaţia Culturală Moldavia din Iaşi. Dărăbăneanul Serafim Eduard Ilcu, vicepreşedintele asociaţiei, se declară mulţumit de evenimentul care a avut loc la Darabani, chiar dacă în Sala Casei de Cultură “Theodor Balş” au fost prezenţi destul de puţini spectatori.
Adrian Căliman, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, a impresionat asistenţa prin discursul pe care l-a susţinut pe tema viciilor. Căliman le-a spus dărăbănenilor că a reuşit să păstreze distanţa faţă de alcool sau droguri, chiar dacă a fost un adept al curentelor muzicale punk şi rock. De asemenea, ieşeanul a fost foarte încântat de bucatele servite la Mănăstirea Sf. Treime din Eşanca. “Sala a părut goală din cauză că e foarte mare. Eu sunt supermulţumit, nici nu ne aşteptam la mai mult în Darabani” ne-a declarat Serafim Eduard Ilcu, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale Moldavia Iaşi, dărăbăneanul care a facilitat organizarea spectacolului din oraşul de pe malul Prutului.
Pe scenă au urcat, pe rând, liceenii dărăbăneni de la Xenon şi Ciprian Cotruţă, deja un muzician consacrat. Cei prezenţi au fost încântaţi de vocea extraordinară a tinerei soliste Ximena Vicol de la Xenon. “Singurul regret pe care îl avem este că publicul nu a fost atât de numeros pe cât ne aşteptam. Să sperăm că a ieşit ceva frumos, cu tot cu micile greşeli pe care le-am făcut în timpul interpretării, şi că vom mai avea ocazia să activăm în această formulă pe viitor” ne-a mărturisit şi Alexandru Răus, component al trupei Xenon. (foto & video: Alexandru STOIAN)
Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini
Te-ar mai putea interesa si: Xenon, Ciprian Cotruta, Asociatia Culturala Moldavia, Ximena Vicol, Alexandru Raus
10:40 pm Luni, 27 Mai, 2013
Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Adauga un comentariu
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare










