Tronsoanele DN 29A, Darabani-Hudesti si Paltinis-Horodistea, redeschise circulatiei
Circulaţia s-a reluat astăzi dimineaţă, la orele 3:00, pe drumul naţional 29A, după ce timp de patru zile dărăbănenii nu au putut ieşi din oraş în direcţia Dorohoi. Pe mai multe porţiuni ale drumului naţional circulaţia se desfăşoară pe un singur fir. Nici ministrul de interne, Mircea Duşa, nu a reuşit să ajungă noaptea trecută la Darabani, maşinile oficialilor rămânând înzăpezite în jurul orelor 2:00, între Conceşti şi Bajura
Între timp, localnicii au muncit de zor cu cele două tractoare ale primarului Costel Nazare şi vola lui Ionel Gheorghiciuc, iar în jurul orelor 3:00 au reuşit să desfunde tronsonul de drum naţional Conceşti-Darabani, în dreptul localităţii Bajura, unde stratul de zăpadă a depăşit pe alocuri trei metri. Cel puţin pe porţiunile de drum naţional Darabani-Hudeşti şi Dragalina-Lişna circulaţia se desfăşoară pe un singur sens, iar drumul are unele refugii în zăpadă, pentru ca maşinile să le facă loc celor care circulă din sens opus.
La nivelul oraşului Darabani, se lucrează intens la deszăpezirea arterelor secundare ale oraşului. Înainte de orele 10:00, drumul judeţean Darabani-Lişmăniţa era aproape de a fi redat circulaţiei, iar cele două tractoare ale firmei Sancos din Conceşti acţionau la deszăpezirea străzilor din Teioasa, Corneşti şi Mărgineni. „Sunt anumite zone unde nu putem intra deoarece zăpada are şi 3-4 metri” ne-a spus Mihai Plugaru, inspector Protecţie civilă din cadrul Primăriei Darabani. Între timp, şi drumul spre Horodiştea a fost redeschis. La orele 10:45, o autofreză acţiona în dreptul localităţii Bajura, iar cea de-a doua între Păltiniş şi Horodiştea, cele mai înzăpezite porţiuni ale DN 29 A, din zona oraşului Darabani.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




