Un consilier local acuza functionari din cadrul Primariei de lipsa de respect fata de colegi

Dan Tîrniceru Ifrim îşi continuă războiul cu unii membri din conducerea administraţiei publice locale. În ultima şedinţă ordinară de Consiliu Local (CL), alesul dărăbănean a lansat un nou atac la Diverse, punctul de pe ordinea de zi pe care îl monopolizează de ceva timp, un diferend mai degrabă de ordin personal, decât unul care să cuprindă problemele stringente ale comunităţii locale ce ar trebui discutate într-o şedinţă de CL.
„Am o întrebare pentru familia Zahariea. De ce, după ce s-a votat organigrama veche, nu mai răspund la Bună ziua unor colegi din Primărie. Cartea sfântă spune Iubeşte-ţi aproapele. De ce mai mergem la Biserică, dacă noi purtăm ură?” a spus Tîrniceru. Liniştea s-a lăsat în sală pentru câteva momente, iar Paulică Zahariea, secretarul oraşului, l-a întrebat pe consilierul independent care sunt persoanele la care se referă alesul local. „Soţiei mele şi mulţi alţi colegi din Primărie. De la Revoluţie şi până acum aţi condus Darabaniul, aţi avut cuţitul şi pâinea. Scara este şi pentru urcat şi pentru coborât. Cred că ar fi cazul ca să coborâţi, acum” a fost replica lui Tîrniceru. Gheorghe Dragotă, arhitectul şef al oraşului, i-a propus lui Tîrniceru să întocmească un proiect de hotărâre de CL prin care funcţionarii Primăriei să fie obligaţi să-l salute pe consilier. Răspunsul pentru Tîrniceru nu a mai venit, iar aleşii locali au început să părăsească, între timp, Sala de şedinţe. Veronica Zahariea a spus, în final, că nici Tîrniceru nu salută.
Te-ar mai putea interesa si: Paulică Zahariea, Dan Tîrniceru Ifrim, Gheorghe Dragotă, Consiliul Local Darabani, Veronica Zahariea
3:13 pm Marti, 04 Decembrie, 201220 Comentarii la “Un consilier local acuza functionari din cadrul Primariei de lipsa de respect fata de colegi ”
Editorial

Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
Eu la timbrul meu vocal nu cred ca nu salut,dar am impresia ca fosta COMISIONARA nu vrea sa auda. A uitat cum i-i agata pe fiecare consilier pentru a-si rezolva MATRAPALZICURILE. A fost invatata sa se faca in consiliul local numai ce a vrut EA. Domnul ing. DRAGOTA am inpresia ca este cu adevarat "AVOCATUL" fam.ZAHARIA ca vorba aia nu s-a facut nimica in DARABANI fara stirea lor de la REVOLUTIE pina in prezent. Au fost invatati pina acu "TOTI SA TACA EI SA FACA" . Eu nu o sa tac . Marionete sunt destule ca nu stiu ce voteaza unii. Recunosc sunt cu gura sloboda dar bun la suflet. Am muncit pe rupte cu asa zisa mea afacere ca doar sa ma intretin eu si familia , nu ca unii functionari din staful PRIMARIEI care asteapta sa cada de sus s-au poate le vine ceva pe sub mina. .Recunosc ca sunt unii din primarie care se multumesc cu putin si tot ei sunt "CAII DE FUGA".
Domnule consilier,sunt sigur ca multi regreta atunci cand te vad ca te-au votat.Faci de rusine un oras si mai ales provoci dispret acolo unde apari.Mai bine ramaneai in anonimat si invatai sa scrii,sa citesti dar mai ales sa vorbesti.Chiar nu-ti dai seama ca esti o mascota pentru oras?A inceput numaratoarea inversa si pentru tine ca de altfel si pentru cei din ,,staful'' tau.Pregatiti-va!
Dane,intradevar dai dovada de un adevarat darabanean incoruptibil ,mergi pe un drum bun momentan,dar o sa-ti fie ffff,,, greu cu ,,clanul ,,,primariei sa lupti singur,sunt multi si murdari pana -n gat,badia Gelu ,face pe avocatul dand dovada ca-i mezinul clanului,are el in straita luat pe nedrept ceva proprietati ,altfel si-ar vedea de drumurile lui..........,Dane multa sanatate,fericire,,,,,,,,,,
Domnule realist arata-ti fata reala sau esti unul din MARIONETA. Nusunt o mascota a orasului cred ca dumneavoastra sunpeti un lingau. Ce numaratoare inversa pentru mine? Lucrez cinstit nu astept sa cada de sus ca tine,sau esti unul de ala care esti invatat sa fii numai sef. Eu sunt cinstit nu ma murdaresc ca tine.
Domnule Gita , Daca v-ati lua o secunda din timpul pretios al domniei voastre si ati ceti cu atentie ceea ce scrieti , v-ati da seama , chiar si asa cum nu stiti ce sunteti , ca ,in marea majoritate a mesajelor va tot scarpinati de religia mama . Am mare incredere in domnia voastra spre a nu trada nicidecum secretul care tot va apasa , de a nu avea nici o durere . Trebuie sa recunosc , v-am suportat cu foarte mare usurinta and v-ati dat in spectacol cu credinta pe care ati imprumutat-o , ca ceea ce aveati inainte de a merge si deveni "destep" , nu este pe inteleul tuturor , dar no' , slava Domnului ca nu mai sunteti saraci ci doar saraci cu duhul. . Bucuros ca v-am cunoscut si determinat sa va divulg taina celui mai de pret secret despre domnia voastra, da-mi voie ,D-l Gita ,sa va zic ca este o mare minune ca nu urlati inca si ca , spre surprinderea mea , nu va doare nimic . Eu zic sa urlati .
Dl Tîrniceru nu ne mai sufocati cu afacerea dvs, chiar nu intereseaza pe nimeni.Sunteti o rusine pt cei pe care ii reprezentati, nu stiti sa faceti decat circ si glume de prost gust.Nu amestecati biserica in circul de doibani pe care il iscati la fiecare sedinta .Sunteti acolo pt a reprezenta un oras si nu cine ii dabinete sotiei dvs.Ati afirmat ca Veronica e materia cenusie a lui Zaharia, dar dati-mi voie sa va intre, a cui este vina daca nu gasiti in persoana sotiei materia dvs cenusie? Controlati-va vocabularul, invatati sa scrieti corect, sa cititi si apoi sa veniti cu critici la adresa altora.Daca treceati mai des pe la scoala, ati fi auzit de poezia "DUSMANCELE", scrisa de George Cosbuc. Si va dedic urmatoarea strofa:Ca boii-s buni, bine-i bogata; Dar daca pui flacai odata S-aleaga dânsii cum socot O fata: Bogata-si pupa boii-n bot, Îmbatrânind cu boi cu tot! VA LAS SA TRAGETI CONCLUZIA SINGUR....
De acord cu danut! Are 100 % dreptate in tot ceea ce a scris a mai sus! Ce tot aveti de impartit cu distinsa familie Zaharia? Se spetesc de atatia ani muncind pentru binele primariei si pentru buna functionalitate a sa, si nu cred ca sunteti in masura sa-i criticati sau sa`i judecati! Cine sunteti d-voastra? Nu uitati ca Dumnezeu e singurul care ne poate judeca si care e omniprezent in toate actiunile noastre! Subscriu inca o data ce a zis danut: "controlati-va vocabularul, invatati sa scrieti corect, sa cititi si apoi criticatii pe altii". Ceea ce va caracterizeza cu siguranta este un singur cuvant: ANALFABETISMUL ! O ultima intrebare as avea: D-voastra aveti macar o diploma de bac?
Va spun eu: singurul lucru pe care il aveti este un caracter infect!
the Ghita ,nu esti oprit de nimeni a ,, mozoli niste oase,,ptr. a fi spalat de pacate,vad ca toti sunteti contra unei persoane ce vrea binele darabanenilor,intrucat persoane ca ,,voi,,ati dat votul candidatilor seminalfabeti,si ROMANIA a ajuns o colonie a ,,FMI,,va rog dati-va numele prenumele de vreti o conversatie de pareri sau nu aveti ,,simtul raspunderii,, va urez ,,SARBATORI FERICITE,,lasati ura si dusmania,,,,,
Domnilor subordonati Fam. ZAHARIEA poti sa stiti ca am o diploma de bac, daca as fi vrut as fi avut nu o FACULTATE ci poate 10 ca e foarte usor de facut acu facultatea ca se face la X O. Cu credinta este cum este de ce sa mergem la biserica si sa portam ura si dusmanie? Recunosc ca toti acestia ce comenteza inpotriva mea sunt "SUBORDOINATII FAM.ZAHARIEA" ca vorba aia au luat ori "STIMULENTE ORI TERENURI SAU ALCEVA". Au condus orasul asta numai la rau de aceea e aceasta situatie financiara "CANCERIGENA" . DARABANIUL nu mai scapa de datorii de ce? Pentru ca muncesc pentru binele orasului?
Dane.,nu fi suparat,ptr-ca actualmente sa pot elibera ,,,diplome la foc continuu,,,e problema de cei ,,,,7 ani de acasa de anu raspunde la un salut,,am tot citit ,,,,ca nu ai liceaua ,ca nu ai facultate, ca nu esti dotore,,,, eu am 4 clase,terminat cu doamna COLESCU,1954,carei problema.,desteptativa dragi mei contarani,,,ROMANIA ,,,e vanduta, 1oo miliarde euro,,,,NOI TREBUIE SA PLATIM,,,,,tot ce este clan trebuie destramat in conducere ,,,fam Zaharia,,,din banii nostrise distreaza ei,,,,,heeeeeeee,,,unde esti TU TEPES DOAMNE,,,veniti cu picioarele pe pamant.,nu fiti multumiti cu socialu,,......ca de lucrat nu cred,,,,,,,
Tarnicerule, ti-am spus doar ca pentru tine a inceput deja numaratoarea inversa ... nici nu a ajuns la jumatate si deja ai facut un infarct !!! Cum te simti acum, dupa ce ti-ai facut prostul obicei sa-i critici pe altii ? Ma gandesc ce te asteapta pe finele acestei numaratoare ... oare un atac cerebral sau o scleroza cronica ? Oricum, iti dau un sfat : potoleste-te, baiete !!! Si tu, dar si cei pe care ii slugaresti cu limba scoasa afara, adica toti cei care chiar credeti ca v-ati ajuns ! De fapt, propriile greseli v-au ajuns ! E timpul vostru, dar se va incheia in curand mai mult decat urat si nu veti putea savura cei patru ani. Rusineeeeee !!!!!!!
badie ,realist,,esti un om de ,,doi ..lei ,dati numele prenumele, nu acuza , eu cred ca tu ai 2-4 clase cum am eu dar este o diferenta intre mine si tine ,,,eu recunosc pe cand tu?????,nu fi zabalos ,fii om pe terra,si contaran cu noi,stimabile,, realist,, de doi lei,e VALABIL PTR. TOTI AGARISI LA COMENTARIU....nu va dati --nume ---prenume,ptr, mine sunteti CIUPARI,CIUPARI,,,,,,,
Dl Tîrniceru, va inselati amarnic cand spuneti ca suntem subordonati cuiva.Va asigur, ca nu sunt subordonat nimanui isi nici nu am luat stimulente si nici terenuri.Dar daca lansati acuzatii , aduceti si argumente.Daca Zaharia a facut ilegalitati, de ce nu veniti cu exemple concrete , nu doar cu vorbe de doi bani si circ(circul va caracterizeaza si face parte integranta din personalitatea dvs).Exista legi pentru pedepsirea coruptilor, de ce nu chemati Curtea de Conturi sau alta institutie avizata sa verifice daca aveti ceva concret.Si daca sotia dvs nu stie sa se faca respectata, atunci e strict vina ei.Sustineti ca toti sunt corupti, dar sotia dvs lucreaza in Primarie, poate si ea face parte din categoria coruptilor.Exprimati-va corect, ca totusi sustineti ca aveti o diploma de bacalaureat.Apropo, Dl Tîrniceru, nu mi-ati spus daca dedicati facuta e pe gustul dvs.Va mai acord timp pt concluzie.Iar sustinatorului dvs, Dl Ghita Cucuruzac, dupa cum va exprimati si cum scrieti, nici nu ma mir de ce sunteti sustinatorul Dl Tîrniceru.Pacat ca nu sunteti si dvs consilier, sigur orasul Darabani era condus de inculti.V-as sugera sa luati lectii de scriere si exprimare a limbii romane, atat dvs, Domnule Tîrniceru, cat si dvs, Domnule Cucuruzac.
Dane,eu recunosc am lipsuri de ,,,da sau nu,, la exprimare dar tu????DEDICATI FACUTA,, ma copile dati numele prenumele,esti un ,social,, si tu ,,,,,,,parintii te tine,,,,,
Domnule Ghita Cucuruzac, dedicatia facuta nu e pentru dvs, ci pentru Dl Tîrniceru.Curiozitatea este o slabicune a femeilor si nu a barbatilor,dar daca va intereseaza numele meu, pot sa va asigur ca ma cunoasteti.Si daca tot va chinuiti sa scrieti ceva, incercati sa folositi propozitii simple si cu inteles.Apropo,atunci cand cineva va vorbeste folosind pronumele personal de politete, trebuie sa raspundeti in acelasi mod,asa ca sa va completez cunostintele acumulate in cele 4 clase pe care sustineti ca le-ati facut.
Dom nule realist, mariea sa DANUT eu cred ca sunteti partasi la conducerea EXCELENTA a fam. preacinstita si preacurata ca re a muncit pe rupte pentru binele orasului ce a adus situatia financiara a orasului la 23000000000 lei datorie. La mintea mea cum spuneti DOMNIILE voastre eu cred ca o primarie o conduci ca o societate. Daca o administrezi prost, prost o ai. Daca o administrezi bine bine o ai.NUMAI ca domniea sa nu stie cum sa produci stie sa se urce pe VRAV si sa SCURME ca vorba aia e de la buget. Se ascunde dupa facturi . SA NU CREDETI CA VA MERGE CU NUMARATOAREA NU O SA SAVURATI DIN VICTORIA VOASTRA. Am destule inpotriva voastra ,destule MATRAPALZICURI le stie foarte bine . Numai parcul auto de la primarie spune multe. ATENTIE LA URMATOAREA MUTARE SA NU VA "ARDETI" STATI PE UN BUTOI DE PULBERE>
Domnule Tîrniceru, va sugerez sa nu mai faceti circ, daca aveti ceva concret , aratati-ne sau chemati institutiile avizate sa verifice.V-am mai spus, sotis dvs tot in Primarie lucreaza, deci si ea poate e corupta si intra in aceiasi categorie cu Zaharia.Si inca ceva, sunteti un consilier al Primariei Darabani(o mare rusine pt cei pe care ii reprezentati) si nu unul din membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe(sa judecati sfintenia cuiva).Dar atat va e gradul de cultura , nu avem ce sa va cerem mai mult.Si nu mi-ati raspuns la intrebare:DEDICATIA FACUTA VA ESTE PE PLAC?
Hotii de zahariea au stat cu banu la mana lor in primarie,botoasa aia a refuzat fonduri,a impartit banii cum a vrut ea.Ce asa mare lucru facea ea in primarie de avea ditamai salariul?barbata-su abia stie sa mearga pe drum,fiisu bea si apa la gaini prin iasi...l-au pozat baietii ...ce fel de oameni is astia?in atatia si atatia ani..chiar nu trebuia sa ii schimbe nimeni? atata de exemplari au fost la locul de munca? la pensie cu voi ca sunteti depasiti!!ati furat destul din primaria asta...si acum va ofticati cand va tine piept dan t. ? daca era mai mic si mai slab cred ca sareati si la bataie la el de frica sa nu va dea marsaviile pe fata.primarul fugareste oamenii acasa cand vin la el cu probleme,la birouri se sta la coada cateva ore buna pana apuci sa pui macar o intrebare....mai lasati loc si la altii fratilor ca voi ati inceput sa va faceti de ras!burlacu nu a facut decat sa matsure prin orasul asta,arosoaie la al 2lea mandat nu face nimic,ei se distreaza la concerte si dea zeci de mii de euro pe artisti in loc sa asfalteze un drum,si multe alte lucruri de nimic.....pentru ca asta sunteti acolo in primarie toti la un loc UN NIMIC platiti din banii nostri.
Nu mai scrieti comentarii in numele altor persoane pentru ca IP-ul d-voastra va fi restrictionat. Va rugam inca o data sa pastrati decenta in comentariile d-voastra. Va reamintim ca responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. Va multumim pentru interesul acordat.
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie
În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »