REMEMBER A fost odată ca niciodată…în Darabani GALERIE FOTO

 

La scurt timp după ce mi-am aflat prima locuinţă din Darabani, casa peste care acum a crescut o benzinărie, mi-am propus să arunc o privire asupra locurilor, care reprezentau până atunci pentru mine doar un punct pe hartă. Până la începerea şcolii mai era ceva timp, aşa că am pornit spre iazul din vale. Am lăsat în urmă spitalul la a cărui cantină luam masa uneori, am trecut pe lângă gardurile din umbra crengilor cu fructe şi am ajuns pe dealul din vârful căruia se deschideau zările. De acolo, am admirat locurile peste care răsare Darabaniul. Nu mai văzusem niciodată un deal în trepte, pe care să crească viţă de vie. De acolo, de sus, am văzut iazul Bălăşescu, un prim punct de atracţie pentru mine. Semăna cu o palmă din litoralul românesc. Peste câţiva ani, din acelaşi loc, iazul era admirat de un grup de copii.

Se distrau copios în momentele când se bălăceau în albia lui, echipaţi cu saltele, colaci şi înnotătoare de cauciuc. La fel de mult le plăcea când se trăgea năvodul cu peşte. Singurul impediment era plaja cu buruieni, dar în acelaşi timp constituia un avantaj, deoarece acolo ne ascundeam de paznicii nu foarte fericiţi de oaspeţi.
Curând a început şi anul şcolar cu săptămânile de practică, unde testam dexteritatea elevilor în mânuirea uneltelor agricole. Cele trei-patru săptămâni de muncă la câmp constituiau preambulul orelor de clasă, pe care le primeam parcă mai bucuroşi.

Orele de geometrie deveneau mult mai interesante în momentele în care elevii construiau machetele spaţiului care ne înconjoară.

În vacanţele de iarnă, copiii se jucau în parcul îngheţat, la sanie sau construiau oameni de zăpadă. La serbarea de Anul Nou deveneam brusc Moş Crăciun pentru copiii de la grădiniţa cu program prelungit(ceea ce astăzi nu există) din spatele şcolii sau la cea din oraş, de lângă fosta farmacie.


Primăvara culegeam ghiocei prin pădurea de la Prut. Ne luam apoi la revedere de la cei patru stejari, pe care micii voinici deabia puteau să-i cuprindă. Curând începeau a ţâşni izvoarele, iar ciobanii ies cu oile la păscut.



 Vara ne reculegem la monumentele din parcul marcat de taina bisericii. Cei mici se bucurau ocupându-şi locurile rezervate pe triciclete, iar alţii se întorceau de la grădiniţă, valsând pe trotuar. Obosiţi după atâta zbucium, se odihneau apoi pe pătura de flori aşezată pe banca din faţa Primăriei.

Înainte de a ajunge la blocurile cele noi(cu sobe), mă opresc la jucăria din parc. Mă urc pe topogan, dar tabla era spartă. Mult prea greu de reparat pentru sudorii de la Primărie, aşa că ea se transformă curând în ţeavă de gard. Vremurile când stăteam încolonaţi la el, au apus de mult.

Blocul, în care liceul găzduia internatul şi cantina, aduna laolaltă şi clasele mici ale pionierilor. A sosit mult dorita vacanţă mare, cu serbările ei! Toţi elevii clasei erau uneori premianţi.

 Dar distracţia adevărată se consuma la pădure. Cabana îşi aştepta cu braţele deschise vizitatorii, iar toamna degustam vinul pădurencii. Apoi întorceam fila unui nou an. Ani mulţi, frumoşi, dar parcă au fost o clipă, odată ca niciodată…în Darabani.

   


Ionel Bichir(text şi foto)



9:33 pm Marti, 15 Februarie, 2011

8 Comentarii la “REMEMBER A fost odată ca niciodată…în Darabani GALERIE FOTO”

  1. nenisca dan spune:

    fenomenal articolul si mai ales pozele,dom Bichir cu aparatul lui,si as avea rugamintea sa-mi trimiti pe mail poza aia de sus,in care stau copii la coada in carusel pentru ca vreau sa o studiez,sigur sunt si eu pe acolo,dar poza cu cabana,pacat,,

  2. x spune:

    superb!! :X

  3. Vecinu spune:

    Pentru Nenisca Dan . Avand in vedere ca te cunosc nu cred ca esti in poza . Ce vremuri... Ce vremuri .....

  4. alex teiosanu spune:

    Foarte placut sueprins. Pozele alea sunt aur curat. In poza cu Mos Craciun apar si eu, alaturi de alti prieteni pe care i-am recunoscut.

  5. raluca spune:

    sper sa nu ma recunoasca nimeni in pozele acestea...;))

  6. adriana spune:

    te-am recunoscut eu. din prima... din pacate, sau din fericire, colegii de generatie se (re)cunosc.

  7. baciul spune:

    da..e si dan nenisca acolo.ala mai mic si mai gras

  8. ioana spune:

    in poza de pe camp e matusa mea...vatamanu luminita

  9. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare