Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

292 de elevi ai Liceului „Dimitrie Cantemir”, beneficiari ai „Banilor de liceu”



Ministerul Educaţiei a publicat lista elevilor care beneficiază de sprijinul financiar care se acordă în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. 292 de elevi ai Liceului „Dimitrie Cantemir” din Darabani sunt pe această listă. Doar Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi are mai mulţi elevi (377) care vor primi 180 pe lună în perioada cursurilor.

Dosarele elevilor a căror venit brut pe membru de familie este de cel mult 150 de lei s-au depus până în 1 octombrie a.c. Toţi cei 292 de elevi ai Liceului „Dimitrie Cantemir” care au depus documentaţia necesară pentru a fi incluşi în acest program naţional vor beneficia de „Bani de liceu”. În schimb, dacă ei vor acumula mai mult de 20 absenţe nemotivate în timpul anului şcolar, vor pierde aceşti bani. Elevii vor primi 180 de lei pe lună în perioada cursurilor, pentru luna septembrie ei beneficiind doar de jumătate din această sumă, deoarece şcoala a început în 16 septembrie. „Există o perioadă de câteva zile pentru contestaţii, urmând ca aceşti bani să se dea cel mai probabil spre sfârşitul lunii noiembrie” a precizat Luminiţa Zvorişteanu, şef Serviciu contabilitate din cadrul Liceului “Dimitrie Cantemir”.



VEZI AICI lista elevilor din judeţul Botoşani care beneficiază de „Bani de liceu”.



Te-ar mai putea interesa si:  Bani de LiceuLiceul „Dimitrie Cantemir”Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flamanzi
2:46 pm Joi, 31 Octombrie, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare