Preşedintele dărăbănean al Casei de Asigurări îi mulţumeşte ministrului Sănătăţii „La mine uşa e întotdeauna larg deschisă”
Costel Lupaşcu, preşedintele CAS Botoşani, a emis un comunicat de presă în care susţine că a făcut demersurile necesare pentru ca sistemul de sănătate botoşănean să aibă o finanţare mai mare şi implicit servicii mai bune. De asemenea vicepreşedintele PSD Botoşani informează cadrele medicale din judeţ că este tot timpul deschis la discuţii care privesc sănătatea boroşănenilor. Vă reamintim că din 1 mai a intrat în vigoare cardul de sănătate pe care îl folosesc persoanele asigurate în momentul în care beneficiază de servicii medicale.
„În calitate de președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani am făcut
demersuri permanente la București, la Casa Națională și la Ministerul Sănătății, pentru a obține mai mulți bani pentru sistemul de sănătate botoșănean. Acesta este și rolul meu la conducerea Casei Județene de Asigurări, acela de a crea condiții mai bune pentru spitalele din Botoșani, în special pentru pacienții botoșăneni, dar și pentru personalul medical din județ. Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani doreşte să asigure tuturor pacienţilor servicii medicale de calitate, accesibile şi sigure” a declarat Costel Lupaşcu, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani.
Colegii mei de la București din cadrul Ministerul Sănătății și Casei Naționale de Asigurări au înțeles necesitatea suplimentării fondurilor pentru sănătatea botoșăneană și împreună am hotărât creșterea tarifului pe caz rezolvat. Acest lucru înseamnă mai mulți bani pentru sănătatea județului și tratamente mai bune pentru pacienți. „Vreau să mulțumesc domnului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, pentru că se implică de fiecare dată în problemele medicale din Botoșani atuncicând îi solicit sprijinul. De fiecare dată, când ajung la București cu o problemă, ministrul Bănicioiu mă ascultă și încearcă să găsească o soluție prin care să ajute sistemul de sănătate din Botoșani ” a completat Costel Lupaşcu. În urma repartizarii sumelor pentru anul 2015, Spitalul Județean Mavromati a primit mai mulți bani de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru fiecare lună. Valoarea totală pe care o va primi Spitalul Județean lunar de la Casa de Asigurări Botoșani este de 7,8 milioane lei noi pe lună, cu aproximativ12 % la sută mai mult decât în anul 2014.
Prin vocea unui dărăbănean, PSD face apel la parlamentarii botoşăneni să susţină noul Cod Fiscal
„Spitalul Județean Botoșani a primit cu 800 de mii de lei noi pe lună mai mult decât anul trecut, ceea ce arată un interes din partea autorităților de la București pentru județul nostru. Este important să ne păstrăm medicii și toate cadrele medicale în județ și să oferim condiții decente pentru pacienți. Eu, ca președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani am în vedere creșterea încrederii cetățenilor în sistemul de sănătate prin oferirea accesului civilizat la serviciile medicale de care au nevoie” a precizat preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani.
„Vreau să vă amintesc că în toamna anului trecut, Guvernul a aprobat alocarea unei sume de 7 milioane de lei pentru Spitalului Județean Mavromati,iar acum spitalul are bani de salarii și pentru funcționarea în condiții normale. De fiecare dată când managerul Spitalului Județean Mavromati îmi cere sprijinul eu am fost disponibil să preiau problema și să încerc să găsesc o soluție, fie la nivel județan, fie la nivel central. Oricare dintre managerii de spitale din județ și orice medic botoșănean are o problemă, la mine ușa e întotdeauna larg deschisă. Important este să colaborăm pentru a aduce mai mulți bani la sănătatea din județ și să avem condiții de tratament din ce în ce mai bune pentru ca fiecare botoșănean să se simtă respectat în oricare dintre spitalele de pe plan local la care apelează atunci când are nevoie” a mai adaugat Costel Lupaşcu.
Ministrul Sănătăţii a vizitat spitalul din Darabani. „Ce vrea Ţurcanu şi cu ăia ai lui, sigur nu se întâmplă” GALERIE FOTO
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




