COMUNICAT După aproape un secol, la Darabani se deschide Muzeul Nordului

La aproape o sută de ani de la începerea primelor demersuri de înființare, Muzeul Nordului din Darabani va fi inaugurat sâmbătă, 9 august, în cadrul primei ediții a festivalului Zilele Nordului. Muzeul este găzduit de conacul Balș, clădire monument istoric, pe vremuri reședință a hatmanului Moldovei, iar la înființarea sa au contribuit Asociația Nord, Primăria Darabani și colecționarul local Dumitru Haha.
Patrimoniul inițial conține aproape 500 de exponate, grupate în colecții reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord-nordul Basarabiei-Bucovina de Nord. Exponatele provin din județele Botoșani, Suceava și Iași, din regiunea Cernăuți-Herța și din Basarabia. Colecția de Istorie a Nordului conține obiecte de arheologie, documente, numismatică și fotografie veche din regiunea Nordului, obiecte vechi bisericești și exponate ale civilizației evreiești, foarte importantă în acest spațiu la finalul secolului al XIX-lea. Între cele mai valoroase exponate ale sălii de istorie sunt un Penticostarion din 1757 și volumul „Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curții cu jurați de la Dorohoi” (1879) – carte unicat în România, care înfățișează cel mai mare proces din istoria justiției românești de până atunci, printre ai cărui actori au fost Titu Maiorescu (ca avocat) și Nicolae Iorga (ca ministru și jurnalist). Colecția „Milităria” propune căști și uniforme militare, arme și stații radio, generatoare de ton morse, documente și fotografii din cele două războaie mondiale. Sunt expuse aici un brevet militar din 1906, un aparat foto Leica din 1926 și o raniță rusească de război. În Colecția de Etnografie sunt prezentate obiecte care țin de arta lemnului în spațiul traversat de râul Prut, obiecte de gospodărie și o serie de țesături și cusături populare, precum și sculele ultimului stufar din zonă, datând din anii ’50.
Muzeul include și colecția „Perioada comunistă”, unde sunt expuse cărți comuniste, steaguri de la defilări și manifestări, fotografii, documente și decorații, precum și un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comuniști înainte de naționalizare. Istoria muzeului de la Darabani a început în 1920, când învățătorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localității, a constituit o colecție muzeală permanentă la școala din Darabani, ce a dispărut în cel de-Al Doilea Război Mondial. Alte demersuri au fost întreprinse de avocatul Emil Costeanu (în 1932) și învățătorul Dumitru Jar (1966), pentru ca în 1992 pasionatul colecționar Dumitru Haha, pe atunci primarul orașului, să înceapă proiectul unui muzeu în cadrul conacului Balș, inițiativă care nu a fost continuată de edilii ce i-au urmat. Demersurile lui Dumitru Haha au fost reluate în 2014, la inițiativa asociației Nord, înființată de frații Ștefan și Alexandru Teișanu și de bibliotecarul Ionel David, și a Primăriei Darabani. Patrimoniul inițial este constituit aproape în întregime din colecția lui Dumitru Haha, donată cu generozitate proiectului. Muzeul Nordului va fi inaugurat sâmbătă, 9 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului.
Demersurile muzeale continuă și în viitor, iar inițiatorii doresc să reamenajeze integral conacul Balș, care să se transforme într-un muzeu și centru de evenimente și expoziții. „Analizăm varianta constituirii Muzeului Nordului ca secție a Muzeului Județean de Istorie Botoșani, care ne sprijină deocamdată la nivel de infrastructură. Suntem fericiți că am găsit parteneri atât de entuziaști la Darabani, ne referim în special la domnul Haha și la domnul primar Aroșoaie, și că reușim să deschidem această expoziție muzeală în termenul pe care ni l-am propus. E o bucurie pentru noi să fim, împreună, continuatorii acestui demers lung de aproape un secol de a avea un muzeu al nordului la Darabani”, a declarat Ștefan Teișanu, co-fondator al Asociației Nordului.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!