Sănătatea doreşte să-l achiziţioneze pe cel mai bun jucător al ultimei ediţii a Cupei Darabaneni.ro

Oficialii Sănătăţii Darabani doresc să întărească în continuare lotul echipei de fotbal a oraşului. După ce l-au transferat pe Alexandru Stancoschi, dărăbănenii îşi mai doresc doi jucători de la Dorohoi, respectiv Vlad Costaş şi Bogdan Neamţu. În luna decembrie a anului trecut, Costaş a câştigat tittlul de cel mai bun jucător al Cupei Darabaneni.ro.
Până atunci, dărăbănenii l-au înregimentat pe Marian Ungureanu, ultima dată atacant la Speranţa Dumbrăviţa. Vlad Costaş a jucat deja pentru CS Sănătatea Darabani în două partide amicale cu ProSport Vf. Câmpului câştigată de dărăbăneni cu scorul de 5-3 şi au terminat la egalitate (5-5) miercuri, 2 martie, în meciul cu juniorii de elită A1 din Suceava. Preşedintele Dumitru Dănilă spune că jucătorul s-a integrat destul de bine la CS Sănătatea. „Mi-a plăcut. Nici un cuvânt nu a scos în meciul de la Suceava, şi-a văzut doar de joc. Mi-a plăcut foarte mult şi acest atacant, Ungureanu, foarte bătăios” a declarat pentru Darabaneni.ro, Dănilă.
Dărăbănenii mai caută un fundaş central, sperând totuşi ca un junior să „crească” alături de Cosmin Ştefănucî. Dacă nu reuşesc să transfere un nou „stâlp” al apărării, pe acest post ar putea juca şi Ionuţ Guceanu, iar pe flancul stâng al apărării va juca Andrei Perju, una dintre speranţele fotbalului dărăbănean. Sănătatea s-a despărţit în această pauză de iarnă de Adrian Stîncă, mijlocaş care va fi împrtumutat la Luceafărul Mihai Eminescu până în 30 iunie.
UPDATE: Vineri, 11 martie 2016, directorul sportiv CS Sănătatea, Constantin Gheorghiţă, a înregistrat la AJF Botoşani transferurile lui Vlad Costaş şi Bogdan Neamţu, ex Inter Dorohoi, dar şi a atacantului Ionuţ Vieriu, care a evoluat ultima dată la Luceafărul Mihai Eminescu.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!