Deputatul Costel Soptica considera cadastrul agricol o problema nationala

Regula de subvenţionare impune ca fiecare proprietar să-şi idenifice pe planuri terenurile deţinute, dublate de inspecţii din partea structurilor comunitare pentru un număr însemnat de exploataţii agricole. Efortul din partea autorităţilor statului pentru a respecta aceste reguli, inclusiv în ceea ce priveşte controlul, este foarte mare, implicând forţe umane şi fonduri semnificative. De fapt, principala problemă a sistemului de subvenţionare prin plăţi directe pe suprafaţă o reprezintă lipsa cadastrului agricol, care ar pune ordine în acest domeniu. Regulile ce trebuie respectate la întocmirea cadastrului pentru terenurile agricole nu sunt stimulative pentru proprietari ca să intre în legalitate. Costurile ce trebuie suportate sunt atât de mari, încât orice proprietar renunţă să-şi mai întabuleze terenurile.

Pe de altă parte, controalele făcute de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au scos la iveală mari nereguli în ceea ce priveşte solicitările de subvenţionare, tocmai din cauza neconcordanţelor între documente şi situaţia din teren. Dacă acestea nu corespund, beneficiarul care este în neregulă trebuie să suporte penalităţi, care pot ajunge până la sistarea acordării de subvenţii. Pentru a îndrepta această situaţie, guvernarea USL a decis să se implice puternic în rezolvarea problemei cadastrului agricol. Pentru anul viitor, USL se gândeşte chiar la alocarea unor fonduri însemnate din bugetul de stat. De altfel, PNL a identificat această problemă imediat după aderarea României la UE şi a demarat mai multe acţiuni prin care terenurile agricole să ajungă să fie întabulate. Un împrumut de aproape 50 de milioane de euro, asigurat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, a fost folosit pentru realizarea unor proiecte pilot privind cadastrul agricol în mai multe localităţi din ţară.
Fosta guvernare PDL nu s-a interesat de această problemă, astfel că toate eforturile începute de PNL la acea vreme nu au mai avut continuitate şi nu s-au soldat cu niciun rezultat. Importanţa cadastrului agricol pentru aplicarea sistemului de subvenţionare este de necontestat. Acesta este un element fundamental pentru derularea în condiţii optime a sistemului de subvenţionare susţinut de UE, lipsa lui având concesinţe negative în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. De aceea, susţin demersurile pe care guvernarea USL le face pentru orice formă de ajutor care să ducă la rezolvarea acestei probleme naţionale.
12:58 pm Marti, 22 Octombrie, 2013
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!