Dan Tirniceru-Ifrim a anuntat ca va candida pentru Primaria Darabani
Primarul Ghiorghi Burlacu a mai „câştigat” un contracandidat la Primăria oraşului. Este vorba despre omul de afaceri local, Dan Tîrniceru-Ifrim care a fost foarte vehement la adresa primarului Burlacu, în ultima şedinţă a Consiliului Local. Supărarea omului de afaceri provine de la faptul că a solicitat Primăriei şi CL din localitate concesionarea a 10 ari de teren în spaţiul Oborului, iar acest proiect de hotărâre nu a fost inclus pe ordinea de zi. „Am solicitat acum trei luni de zile primarului şi consilierilor concesionarea a 10 ari de teren la Obor pentru un depozit. Toată lumea a fost de acord, dar nu s-a întâmplat nimic. Poate se aşteptau să le dau ceva, dar eu nu mă ocup cu aceste lucruri”, a declarat pentru Darabaneni.ro, Dan Tîrniceru-Ifrim, care a contestat la finalul şedinţei consilierilor modul prin care Primăria face economie la bugetul local prin întreruperea curentului în anumite intervale orare noaptea, dar şi modalitatea prin care au fost vândute fostele rezervoare de combustibil care au aparţinut Primăriei. „ Din postura omului simplu eu consider că principalii vinovaţi de închiderea Spitalului Orăşenesc sunt trei persoane: primarul, senatorul şi deputatul. Aceste discuţii despre Spitalul Orăşenesc sunt exact cum ar duce popa mortul la cimitir, iar la marginea gropii s-ar încerca resuscitarea lui. Eu a am în prezent opt angajaţi cu carte de muncă şi voi mai angaja încă cinci, cu sau fără ajutorul Primăriei. Voi candida ca independent la Primăria Darabani şi lumea va afla adevărul despre neregulile din cadrul acestei instituţii” a spus Tîrniceru-Ifrim.
3:38 pm Vineri, 01 Iulie, 2011
18 Comentarii la “Dan Tirniceru-Ifrim a anuntat ca va candida pentru Primaria Darabani”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





nu am nimik cu domnul tirciceru , dar de asa candidati avem noi nevoie in darabani
Probabil ca domnul tarniceru are 8 angajati punand la numar bona si copilul.Cat despre candidatura sa la primarie ultima oara l-au votat numai angajati!(cei 8 + ceilanti 5)
Eu vreau sa vina chinezii!...
daca nu candideaza gelu draguta dane ai votul meu si al familiei mele nebun cum esti dar tot esti mai profesionist ca multi alti consilieri si chiar mai cinstit decit primarul care am auzit ca iar candideaza dar nu are partid si nici bani de la cei care cumparau pamint pe la codreni
Dane, nu ta lăsa , felicitări pentru intenţie.Răbdare şi vei câştiga!Noi te susţinem!Fii cu ochii pe ei!Buteliile oricum se vând!Gazul e scump!Nu depindem noi de ei!Ei depind de noi!Trebuie să facem reforma refomatorilor nereformaţi!Nereformarea ne formează ca răuformaţi!, riscăm să rămânem chiar stricaţi!
Dar totusi, sa vina chinezii...
Mda,si marmota invelea ciocolata...Pt.F(fotbal) C(club) S(stelutza) B(bucuresti):ma indoiesc mult ca ti-ar placea regimul ce l-ar impune chinezii.
ŞI EU VOTEZ SĂ VINĂ CHGINEZII. LA AŞA PRIMAR AŞA ELECTORI. PUNCT
scuze: CHINEZII
BRAVO.curaj!te sustin
talibane dak iti depui candidatura merg special in tara sa te votez.....e nevoie de un zurliu k tine in primarie sa faca putina curatenie...Si asa sunt o gramada acolo care iau bani si nici macar nu stiu pt ce ...
intre TARNICERU si SCOREA aleg pe domnu SCOREA TICU la asa candidati asa comentariu
Hehehe,buna alegere spartane.
dute cu primarul asta ne mananca pororci mistreti
te votez ca primar dar lenuta lui george sa fie viceprimar
mai bine il punem pe scorea decat pe asta
dai o butelie dane ca data trecuta ca altfel nici dracu nu te alege la cat esti de zgarcit,mincinos,laudaros si vorbesti asa de urat ca pute dupa tine
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump
România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »