Alin Prisăcariu: „La noi, legile se aplică doar pe hârtie”
Învăţământul botoşănean se află pe un butoi cu pulbere. Cadrele didactice sunt foarte nemulţumite deoarece nu li se acordă integral drepturile salariale. Cu toate că există hotărâri judecătoreşti care le dă dreptate salariaţilor din învăţământ, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean refuză avizarea statelor de plată ale profesorilor. În cele din urmă, aceştia se aleg doar cu un avans din salariu. Un grup de cadre didactice botoşănene au pichetat vineri Inspectoratul Şcolar Judeţean. Aceştia au protestat împotriva tratamentului la care sunt supuşi şi au solicitat demisia inspectorului general, Ada Macovei. Nici cadrele didactice din Darabani nu fac excepţie de la această „regulă”. „În premieră, Trezoreria ne-a pus condiţia ca statele de plată să fie semnate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, fapt ce contravine Hotărârii de Guvern privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitare de stat. Din păcate la noi, legile se aplică doar pe hârtie”, ne-a declarat Alin Prisăcariu(foto sus), directorul Grupului Şcolar Darabani. Reprezentanţii unităţii de învăţământ au cerut o notă explicativă Trezoreriei, invocând faptul că directorul şcolii este ordonatorul de credite al unităţii de învăţământ. „Răspunsul îl vom primi în maxim 45 de zile. Dacă acesta va fi negativ, vom da în judecată şcoala pentru a obţine drepturile ce ni se cuvin”, ne-a spus Constantin Ceică, lider de sindicat al Grupului Şcolar Darabani.
Microbuzul şcolar, pe butuci?
Un alt neajuns al învăţământului dărăbănean este starea tehnică precară în care a ajuns microbuzul şcolar care transportă elevii pe ruta Grup Şcolar-Eşanca-Corneşti-Leon Dănăilă. Chiar dacă există un protocol semnat între unităţile de învăţământ dărăbănene în ce priveşte transportul elevilor, Grupului Şcolar Darabani este forţat să suporte integral cheltuielile de întreţinere ale automobilului. „Am fost sesizat de către şoferul microbuzului că sunt probleme la sistemul de direcţie al maşinii, rolele uşii culisante s-au defectat, iar uşa este legată cu sârmă. Utilizăm de trei ani această maşină şi nu s-a reparat nimic la ea”, ne-a declarat Alin Prisăcariu, directorul liceului. Luminiţa Zvorişteanu, reprezentantul Grupului Şcolar Darabani în ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local, a solicitat ajutorul Primăriei. „Am cheltuit zeci de milioane de lei pe licenţă şi autorizaţii, iar acum abandonăm microbuzul? Este vorba totuşi de siguranţa copiilor”, a spus Zvorişteanu. Primul răspuns al primarului a fost că microbuzul este proprietatea liceului, dar contactat ulterior, edilul urbei a revenit asupra problemei. „Eu ştiu că acea maşină a fost reparată în perioada ultimei vacanţe şcolare şi are nevoie doar de combustibil. Am asigurat şi vom asigura toţi banii necesari pentru reparaţia microbuzului şcolar”, ne-a declarat Ghiorghi Burlacu.
Dacă era loc şi de mai rău, conform noii legi a educaţiei, nu se mai decontează contravaloarea navetei cadrelor didactice.
11:33 am Duminica, 13 Februarie, 2011
2 Comentarii la “Alin Prisăcariu: „La noi, legile se aplică doar pe hârtie””
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!





Nu stiu cum se intampla dar in toate sedintele totul e ok , se va rezolva , dar dupa ce parasesc acea sala , parca deja s-au uitat si s-au reparat problemele.
Aoleu, ai grija directore ca te-aude generaleasa si iti arata ea ,,lege doar pe hartie"...nu mai fi asa obraznic!
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie
În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »