LA MULŢI ANI! Carla Dascălu şi vioara ei fermecată FOTO & VIDEO
Ce este mai frumos decât zâmbetul unui copil? Probabil zâmbetul acestuia pe muzica lui Mozart sau Bach. Carla Dascălu este cel mai bun exemplu în acest sens, copilul-minune al Darabanilor obţinând până acum cu vioara şi arcuşul ei de vis numai premii I la concursurile la care a participat. Cu ocazia Zilei Copilului, Carla a cântat „La mulţi ani” tuturor copiilor, mai mici… sau mai mari, ca noi.
Când cei mai mulţi dintre cei mici deprind primele litere şi cifre, Carla a început să cânte la vioară, la 5 ani şi jumătate, la început în joacă, aşa cum ne mărturiseşte tatăl său, prof. Mirel Dascălu, iar apoi „joaca” a devenit mai seriosă, de doi ani fiind pregătită de profesoara de muzică a Liceului „Ştefan Luchian”, Doiniţa Şobachi. Au urmat participările la festivalurile şi concursurile muzicale, pe care copila le-a câştigat cu brio. Ultimele sunt Festivalul Concurs „Jurjac” (numele din copilărie a lui George Enescu) din 24 mai sau Consursul de interpretare a Concertului de la Botoşani din 27 mai unde a fost acompaniată la pian de prof. corepetitor Marina Mihalenco.
Fetiţa a obţinut la aceste concursuri premiul I, dar şi un premiu de excelenţă pentru interpretarea unei piese româneşti pe care Mirel Dascălu a cules-o din Republica Moldova de la prof. Chiril Paraschiv. De asemenea, Carla a câştigat şi Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”de la Piatra Neamţ şi i-a impresionat şi pe fraţii noştri din Republica Moldova la începutul lunii martie la Briceni, în cadrul concursului „Muzica adună prietenii”. Presa de peste Prut (ziarul „Meleag Natal”) a elogiat prestaţia micii dărăbănence pe care au catalagat-o „surpriza cea mai mare” a festivalului moldovean.
Tatăl micii artiste nu-şi aminteşte exact câte premii a obţinut fetiţa sa la cei doar 8 ani ai săi, dar poate preciza cu siguranţă că: „Mai puţin de premiul I nu a luat”. Mirel Dascălu este de fiecare invadat de emoţii când fiica sa urcă pe scenă. „La un concurs am filmat cu telefonul invers, trebuie să întorc calculatorul ca să mă pot uita” ne-a mărturisit profesorul de muzică care recunoaşte că fetiţa sa este doar la începutul unui drum foarte lung. Tatăl micii artiste ne-a spus că după fiecare piesă mai serioasă pe care aceasta o finalizează, după aproximativ două luni de repetiţii, îi dăruieşte fiicei sale cel mai frumos leggo pe care şi-l doreşte. Cel mai probabil, cel din 1 Iunie va avea mult mai multe piese. Îl merită cu prisosinţă. Fiind provocată de Darabaneni.ro, copila cu privirea strălucitoare şi uneori prea serioasă le-a cântat la final tuturor copiilor La mulţi ani de ziua lor, reamintindu-ne tuturor că ei sunt cel mai frumos dar de la Dumnezeu. (L.B., I.G.)
Adauga un comentariu
Ultimele articole
BOTOSHINE Maratonul Nordului cu SOARE câștigător GALERIE FOTO

Aproape 400 de alergători din toată țara au participat în weekendul 15-16 iunie la prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani, intitulată sugestiv ”Botoshine”. În proba masculină a semimaratonului a triumfat Alexandru Soare, atlet experimentat, medaliat cu argint la Campionatul European de Tineret din 2013 și participant la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016. Câțiva șoferi botoșăneni s-au enervat duminică deoarece circulația rutieră a fost ... continuare »

”O victorie meritată, copiii au demonstrat că au fost mai buni. Îi felicit pentru că au dat dovadă de mare caracter” ne-a mărturisit antrenorul principal al echipei, prof. Ovidiu Ștefănucă, care a mai ținut să precizeze că un mare merit în obținerea acestei performanțe deosebite aparține și prof. Mihai Rusu. De asemenea, directorul Școlii Gimnaziale ”Leon Dănăilă” a mulțumit prin intermediul publicației Darabaneni.ro și asistentului medical Mihai ... continuare »

”Trebuie să recunosc că în calitate de director al școlii, am aşteptat cu multă emoţie acest moment care marchează deopotrivă profesionalismul cadrelor didactice cât şi potenţialul fantastic al elevilor noştri. Am trăit momente de bucurie cu fiecare reuşită de-a lor şi sunt mândru că fac parte dintr-o echipă care a pus învăţământul dărăbănean pe harta performanţelor şcolare. Recunoştinţa mea se îndreaptă şi către părinţii elevilor, ... continuare »

Ediția din 2022 a Festivalului Zilele Nordului a găzduit un eveniment cultural de excepție. Matei Vișniec este un nume care atrage atenția la orice eveniment cultural din orașele mari și nu doar din România, iar faptul că duminică, 14 august, el și-a făcut timp să vină pentru câteva ore la Darabani, este un fapt deosebit. Nu îți este dat de prea multe ori în viață, să-l întâlnești, într-un orășel de la marginea țării, pe cel mai jucat dramaturg român ... continuare »

The Kryptonite Sparks au deschis seara de sâmbătă a concertelor din Teioasa, ziua cea mai fierbinte a festivalului. Rockerii botoșăneni au devenit deja o prezență obișnuită a festivalului, iar muzica lor e din ce în ce mai bună. Dar, scena a ”explodat” cu rockul popular al ucrainenilor de la Hydamaky, iar spectatorii au fost în delir, la un moment dat încingând o horă în Poiana Teioasa. Muzicienii de peste Prut ne-au reamintit de drama prin care trece poporul ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




