DRAMA in familia unor darabaneni. Mama si copilul nenascut stinsi in Spania
Durere fără margini în familia Hrimiuc din Darabani, plecaţi în Spania pentru un trai mai bun. La numai 26 de ani, Cristina, însărcinată în aproape şapte luni, şi-a pierdut viaţa pe masa de operaţie într-un spital din Madrid, în urma unor complicaţii cardio-vasculare, şi nici fătul nu a mai putut fi salvat.
Familia Hrimiuc locuia în Coslada de mai mulţi ani şi erau foarte fericiţi deoarece peste aproximativ două luni de zile urma să se nască primul lor copil, o fetiţă. Cristinei i s-a făcut rău în seara zilei de 11 ianuarie a.c. şi a mers la spital, iar rudele spun că medicii au considerat, după mai multe investigaţii, că are nevoie de mai multă odihnă. În dimineaţa zilei de 12 ianuarie, Cristinei i-a fost mult mai rău, acuzând o durere puternică în coşul pieptului şi a chemat salvarea.
Dărăbăneanca a fost transportată la Spitalul Universitar del Henares şi a ajuns pe masa de operaţie. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ cinci ore, dar medicii nu au reuşit să salveze, în final, nici tânăra mamă, nici fătul. În prezent familia face demersuri pentru repatrierea celor dragi şi înmormântarea lor creştinească. Cei care doresc să ajute familia Hrimiuc în aceste momente foarte dureroase pot face donaţii la Bankia în contul lui Gheorghe Hrimiuc nr. 2038 29 27 13 3000 67 32 03. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace!
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




